sâmbătă, 27 mai 2023
Sâmbătă din săptămâna a 7-a a Paștelui
Sf. Augustin din Canterbury, ep. *
Lecturi: Fap 28,16-20.30-31; Ps 10; In 21,20-25;
Liturghie proprie, prefață pentru Înălțare I sau II
Seara se celebrează Liturghia din ajunul Rusaliilor: Gen 11,1-9 (Ex 19,3-8a.16-20b; Ez 37,1-14; Ioel 2,28-32); Ps 103; Rom 8,22-27; In 7,37-39.
LECTURA I
Paul a rămas la Roma, predicând împărăția lui Dumnezeu.
Citire din Faptele Apostolilor 28,16-20.30-31
În zilele acelea, când am intrat în Roma, i s-a permis lui Paul să locuiască singur, cu un soldat care-l păzea. 17 După trei zile, Paul i-a chemat pe mai marii iudeilor. Când ei s-au adunat, Paul le-a zis: "Fraților, deși nu am făcut nimic împotriva poporului sau împotriva obiceiurilor părinților, la Ierusalim am fost predat în lanțuri romanilor. 18 Interogându-mă, aceștia voiau să mă elibereze pentru că nu aveam nicio vină care să merite moartea. 19 Dar pentru că iudeii se împotriveau, am fost nevoit să fac apel la cezar, nu ca și cum aș fi avut ceva ca să-mi acuz neamul. 20 Așadar, din această cauză v-am chemat ca să vă văd și să vorbesc cu voi, căci din cauza speranței lui Israel port eu aceste lanțuri". 30 El a rămas doi ani întregi în aceeași locuință închiriată și-i primea pe toți cei care veneau la el. 31 El predica împărăția lui Dumnezeu și învăța despre Domnul Isus Cristos cu toată îndrăzneala și nestingherit.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 10(11),4.5 și 7 (R.: cf. 7b)
R.: Cei drepți vor vedea, Doamne, strălucirea feței tale.
sau:
Aleluia.
4 Domnul locuiește în templul său cel sfânt,
Domnul își are tronul în ceruri.
Ochii lui privesc,
pleoapele lui îi cercetează pe fiii oamenilor. R.
5 Domnul îi cercetează pe cel drept și pe cel nelegiuit.
El îl urăște pe acela care iubește violența.
7 Căci Domnul este drept și iubește dreptatea;
cei drepți vor vedea fața Domnului. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Cf. In 16,7.13
(Aleluia) "Îl voi trimite la voi pe Duhul adevărului, spune Domnul. El vă va călăuzi în tot adevărul". (Aleluia)
EVANGHELIA
Acesta este discipolul care le-a scris, iar mărturia lui este adevărată.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,20-25
În acel timp, întorcându-se, Petru l-a văzut venind din urmă pe discipolul pe care-l iubea Isus, care în timpul cinei se aplecase pe pieptul lui și îi spusese: "Doamne, cine este cel care te trădează?" 21 Așadar, văzându-l pe acesta, Petru i-a spus: "Doamne, dar acesta?" 22 Isus i-a zis: "Dacă vreau ca acesta să rămână până când voi veni, ce te privește? Tu urmează-mă!" 23 Astfel a ieșit vorba printre frați că discipolul acela nu va muri. Dar Isus nu-i spusese că nu va muri, ci "Dacă vreau ca acesta să rămână până când voi veni, ce te privește?" 24 Acesta este discipolul care dă mărturie despre acestea și le-a scris, iar noi știm că mărturia lui este adevărată. 25 Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus. Dacă acestea s-ar scrie unul câte unul, cred că nici lumea întreagă nu ar cuprinde cărțile scrise.
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio