Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
aprilie
LMMJVSD
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

miercuri, 5 aprilie 2023

Miercuri din Săptămâna Sfântă

Ss. Vincențiu Ferrer, pr.; Irina, m.

Lecturi: Is 50,4-9a; Ps 68; Mt 26,14-25;

Liturghie proprie, prefață pentru Patimile Domnului II

LECTURA I
Nu mi-am ascuns fața de la cei care mă insultau și mă scuipau.
Citire din cartea profetului Isaia 50,4-9a
Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă de discipol ca să știu să vin în ajutor cu un cuvânt celui frânt; el mă trezește dimineața, de dimineață îmi deșteaptă urechea ca să ascult asemenea discipolilor. 5 Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea și eu nu m-am împotrivit, nu m-am dat înapoi. 6 Spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns fața de la cei care mă insultau și mă scuipau. 7 Domnul Dumnezeu mi-a venit în ajutor, de aceea nu am fost umilit; de aceea mi-am făcut fața ca de cremene și știu că nu voi fi făcut de rușine. 8 Cel care mă îndreptățește este aproape: cine se va ridica împotriva mea? Să ne prezentăm împreună: cine este judecătorul meu să se apropie de mine! 9a Iată, Domnul Dumnezeu îmi vine în ajutor: cine este cel care mă declară vinovat?

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 68(69),8-10.21bcd-22.31 și 33-34 (R.: 14c și b)
R.: Răspunde-mi, Dumnezeule în timpul bunăvoinței tale.

8 Pentru tine îndur batjocură și umilirea îmi acoperă fața.
9 Am ajuns un străin pentru frații mei,
un necunoscut pentru fiii mamei mele;
10 căci râvna casei tale mă mistuie,
insultele celor care te insultă au căzut asupra mea. R.

21bcd Aștept compătimire, dar în zadar,
aștept mângâietori și nu găsesc niciunul.
22 Ei mi-au pus venin în mâncare
și, când îmi era sete, mi-au dat să beau oțet. R.

31 Voi lăuda numele lui Dumnezeu prin cântări
și îl voi preamări aducându-i mulțumire.
33 Să vadă cei umili și să se bucure!
Căutați-l pe Dumnezeu
și inimile voastre se vor bucura de viață!
34 Căci Domnul îi ascultă pe cei săraci
și nu-i uită pe prizonierii săi care sunt în închisoare. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE
Bucură-te, regele nostru: tu singur te-ai îndurat de noi în rătăcirile noastre!
sau:
Bucură-te, regele nostru, care, ascultând de Tatăl, ai fost dus la răstignire ca un miel blând la înjunghiere!

EVANGHELIA
Fiul Omului merge după cum a fost scris despre el, dar vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 26,14-25
În acel timp, unul dintre cei doisprezece, care se numește Iuda Iscarioteanul, s-a dus la arhierei 15 și le-a zis: "Ce-mi dați ca să-l dau pe mâna voastră?" Ei i-au fixat treizeci de arginți. 16 Și de atunci căuta momentul potrivit ca să-l dea pe mâna lor. 17 În prima zi a Azimelor, s-au apropiat de Isus discipolii, zicând: "Unde vrei să-ți pregătim ca să mănânci Paștele?" 18 El a spus: "Mergeți în cetate la cutare și spuneți: «Învățătorul zice: timpul meu este aproape. La tine voi face Paștele cu discipolii mei!»" 19 Discipolii au făcut cum le poruncise Isus și au pregătit Paștele. 20 La lăsatul serii, stătea la masă împreună cu cei doisprezece 21 și, în timp ce mâncau, a zis: "Adevăr vă spun, unul dintre voi mă va trăda". 22 Întristați peste măsură, ei au început să-i spună unul după altul: "Nu cumva sunt eu, Doamne?" 23 El, răspunzând, a zis: "Cel care și-a întins mâna cu mine în blid, acesta mă va trăda. 24 Căci Fiul Omului merge după cum a fost scris despre el, dar vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut!" 25 Atunci Iuda, cel care avea să-l trădeze, luând cuvântul, l-a întrebat: "Nu cumva sunt eu, rabbi?" El i-a răspuns: "Tu ai zis".

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat