sâmbătă, 4 martie 2023
Sâmbătă din săptămâna 1 din Postul Mare
Sf. Cazimir, rege *
Lecturi: Dt 26,16-19; Ps 118; Mt 5,43-48;
Liturghie proprie, prefață pentru Postul Mare (I, II, III sau IV)
LECTURA I
Vei fi un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău.
Citire din cartea Deuteronomului 26,16-19
În zilele acelea, Moise a vorbit către popor, zicând: "Astăzi, Domnul Dumnezeul tău îți poruncește să împlinești hotărârile și judecățile acestea. Să le păzești și să le împlinești din toată inima ta și din tot sufletul tău! 17 Astăzi, tu i-ai mărturisit Domnului că el va fi Dumnezeul tău, că vei umbla pe căile lui, că vei păzi hotărârile, poruncile și judecățile lui, ascultând de glasul lui. 18 Astăzi, Domnul ți-a mărturisit că vei fi poporul lui, partea lui, după cum ți-a spus, dacă vei păzi toate poruncile lui 19 și te va pune mai presus de toate popoarele pe care le-a făcut, în glorie, renume și strălucire. Vei fi un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău, după cum ți-a spus".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 118(119),1-2.4-5.7-8 (R.: cf. 1)
R.: Fericit este omul care umblă în legea Domnului.
1 Fericiți sunt cei neprihăniți pe cale,
care umblă în legea Domnului.
2 Fericiți sunt cei care păzesc mărturiile lui
și-l caută din toată inima. R.
4 Tu ai dat orânduirile tale,
ca să fie păzite cu grijă.
5 O, de ar fi căile mele statornice
în a păzi hotărârile tale! R.
7 Te voi lăuda cu inimă cinstită,
învățând judecățile tale drepte.
8 Vreau să păstrez hotărârile tale,
nu mă lăsa în părăsire! R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE 2Cor 6,2b
Iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!
EVANGHELIA
Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,43-48
În acel timp, Isus îi învăța pe discipolii săi, zicând: "Ați auzit că s-a spus: «Să-l iubești pe aproapele tău și să-l urăști pe dușmanul tău!» 44 Eu însă vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă persecută, 45 ca să deveniți fiii Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni și să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți! 46 Căci, dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare nu fac același lucru și vameșii? 47 Și dacă îi salutați numai pe frații voștri, ce faceți mai mult? Oare nu fac același lucru și păgânii? 48 Așadar, fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit!"
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio