joi, 16 martie 2023
Joi din săptămâna a 3-a din Postul Mare
Sf. Iulian, m.
Lecturi: Ier 7,23-28; Ps 94; Lc 11,14-23;
Liturghie proprie, prefață pentru Postul Mare (I, II, III sau IV)
LECTURA I
Acesta este poporul care n-a ascultat de glasul Domnului Dumnezeului său.
Citire din cartea profetului Ieremia 7,23-28
Așa vorbește Domnul: "Le-am poruncit părinților voștri acest lucru: ascultați glasul meu și eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul meu; umblați pe căile pe care vi le-am poruncit și va fi bine pentru voi! 24 Dar ei nu au ascultat și nici nu și-au plecat urechea, ci au umblat după planurile încăpățânate ale inimii lor rele: au dat înapoi, nu înainte. 25 Din ziua în care i-am făcut să iasă pe părinții voștri din țara Egiptului și până în ziua de azi i-am trimis la voi pe toți slujitorii mei, profeții; zi de zi îi trezeam și îi trimiteam. 26 Dar ei nu m-au ascultat și nu și-au plecat urechile; și-au înțepenit grumazul și au făcut mai rău decât părinții lor. 27 Dar tu spune-le toate aceste cuvinte, însă ei nu te vor asculta; cheamă-i, dar ei nu vor răspunde. 28 Spune-le: «Acesta este neamul care nu ascultă glasul Domnului Dumnezeului său și care nu primește mustrarea! Fidelitatea a pierit, a dispărut din gura lor»".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 94(95),1-2.6-7abc.7d-9 (R.: cf. 8)
R.: O, de ați asculta astăzi glasul Domnului: nu vă împietriți inimile voastre!
1 Veniți să cântăm cu veselie Domnului,
să strigăm cu bucurie către stânca mântuirii noastre,
2 să mergem înaintea lui cu cântece de laudă
și în cântări de psalmi să-l preamărim! R.
6 Veniți să-l adorăm și să ne plecăm în fața lui
și să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru,
7abc căci el este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul pe care el îl păstorește,
turma pe care mâna lui o călăuzește! R.
7d O, de ați asculta astăzi glasul lui:
8 "Nu vă împietriți inimile ca la Meriba,
ca în ziua de la Massa, în pustiu;
9 acolo m-au ispitit părinții voștri,
m-au pus la încercare, deși au văzut lucrările mele!". R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Cf. Il 2,12-13
"Întoarceți-vă la mine din toată inima, spune Domnul, căci eu sunt milostiv și îndurător!"
EVANGHELIA
Cine nu este cu mine este împotriva mea.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 11,14-23
În acel timp, Isus a scos un diavol și acesta era mut; îndată ce a ieșit diavolul, mutul a început să vorbească, iar mulțimile se mirau. 15 Însă unii dintre ei spuneau: "Cu Beelzebul, căpetenia diavolilor, îi scoate pe diavoli". 16 Alții, ispitindu-l, cereau de la el un semn din ceruri. 17 Dar el, cunoscând gândurile lor, le-a spus: "Orice împărăție dezbinată în ea însăși se ruinează și se prăbușește casă peste casă. 18 Deci, dacă Satana este dezbinat în el însuși, cum va dura împărăția lui? Voi ziceți că eu îi scot pe diavoli cu Beelzebul. 19 Dar dacă eu îi scot pe diavoli cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi scot? Pentru aceasta ei vor fi judecătorii voștri. 20 Însă dacă eu îi scot pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu, atunci împărăția lui Dumnezeu a ajuns la voi. 21 Când un om puternic, bine înarmat, își păzește casa, ceea ce are el este în siguranță; 22 dar dacă vine unul mai puternic decât el și îl învinge, îi ia armele în care se încredea și împarte prada. 23 Cine nu este cu mine este împotriva mea și cine nu adună cu mine risipește".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio