Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
februarie
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728     

luni, 13 februarie 2023

Luni din săptămâna a 6-a de peste an

Sf. Martinian, pustnic

Lecturi: Gen 4,1-15.25; Ps 49; Mc 8,11-13;

Liturghie la alegere, prefață comună

LECTURA I
Cain s-a aruncat asupra fratelui său Abel și l-a ucis.
Citire din cartea Genezei 4,1-15.25
În zilele acelea, Adam a cunoscut-o pe Eva, soția sa, și ea a zămislit și l-a născut pe Cain. Și a spus: "Am dobândit un om de la Domnul!" 2 Și l-a mai născut pe fratele lui, Abel. Abel era păstor la oi, iar Cain, lucrător al pământului. 3 După câtva timp, Cain a adus Domnului ofrandă din roadele pământului. 4 Abel a oferit și el din întâii născuți ai turmei sale și din grăsimea lor. Domnul a privit către Abel și ofranda lui, 5 dar la Cain și la ofranda lui n-a privit. Cain s-a mâniat foarte tare și fața i s-a posomorât. 6 Domnul i-a spus lui Cain: "De ce te-ai mâniat și ai fața posomorâtă? 7 Dacă faci binele, nu-i așa că poți ține fruntea sus? Dar dacă nu faci binele, păcatul stă cuibărit la ușă. El caută să fie peste tine, dar tu trebuie să-l stăpânești". 8 Cain a vorbit cu Abel, fratele său. Când erau pe câmp, Cain s-a ridicat asupra lui Abel, fratele său, și l-a ucis. 9 Domnul i-a zis lui Cain: "Unde este Abel, fratele tău?" Iar el a zis: "Nu știu. Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?" 10 Domnul i-a spus: "Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către mine din pământ! 11 Acum, așadar, fii blestemat pe pământul care și-a deschis gura ca să bea sângele fratelui tău din mâna ta! 12 Când vei lucra pământul, nu-ți va mai da rodul său; rătăcitor și fugar vei fi pe pământ". 13 Cain i-a spus Domnului: "Vina mea este prea mare pentru a o putea suporta! 14 Iată că astăzi tu m-ai alungat de pe fața pământului și eu mă voi ascunde de fața ta. Voi fi rătăcitor și fugar pe pământ și oricine mă va afla mă va ucide". 15 Domnul i-a spus: "Oricine îl ucide pe Cain, de șapte ori va fi răzbunat". Domnul i-a pus un semn lui Cain, ca niciunul dintre cei care îl vor găsi să nu-l ucidă. 25 Adam a cunoscut-o din nou pe soția sa; ea a născut un fiu și i-a dat numele Set, căci și-a zis: "Dumnezeu mi-a dat un alt urmaș, în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 49(50),1 și 8.16bc-17.20-21 (R.: 14a)
R.: Oferă-i lui Dumnezeu jertfa ta de laudă!

1 Domnul, Dumnezeul dumnezeilor, vorbește,
el cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la asfințitul lui.
8 "Nu pentru jertfele tale te dojenesc,
pentru că arderile tale de tot sunt pururi înaintea mea. R.

16bc Pentru ce vorbești despre poruncile mele
și alianța mea este pe buzele tale,
17 de vreme ce urăști disciplina mea
și cuvintele mele le arunci la spate? R.

20 Stai și vorbești împotriva fratelui tău,
îl clevetești pe fiul mamei tale.
21 Iată, ai făcut acestea, iar eu să tac?
Îți închipui că eu sunt ca tine?
Te voi mustra și voi pune totul sub ochii tăi". R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 14,6
(Aleluia) "Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine", spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
De ce caută generația aceasta un semn?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 8,11-13
În acel timp, venind fariseii, au început să discute cu el, cerându-i un semn din cer, ca să-l pună la încercare. 12 Suspinând în duhul său, Isus a spus: "De ce caută generația aceasta un semn? Adevăr vă spun, niciun semn nu va fi dat generației acesteia". 13 Și, lăsându-i, s-a urcat din nou în barcă și a plecat spre celălalt țărm.

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat