luni, 9 ianuarie 2023
Luni din săptămâna 1 de peste an
Fer. Alexia Le Clerc, călug.
Lecturi: Evr 1,1-6; Ps 96; Mc 1,14-20;
Liturghie la alegere, prefață comună
Începe timpul de peste an - săptămâna I. La Liturghie, lecturile pentru ferii sunt în concordanță cu anul liturgic în curs (I). La Breviar se încheie vol. I și începe vol. III.
LECTURA I
Dumnezeu ne-a vorbit nouă prin Fiul.
Citire din Scrisoarea către Evrei 1,1-6
Fraților, după ce în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu, 2 în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile. 3 Acesta, fiind strălucirea gloriei și chipul ființei sale și ținând toate prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârșit purificarea păcatelor, s-a așezat la dreapta maiestății, în ceruri, 4 devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moștenit un nume mai deosebit decât al lor. 5 De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: "Fiul meu ești tu; eu astăzi te-am născut" și iarăși: "Eu îi voi fi lui Tată și el îmi va fi Fiu?" 6 Dar, din nou, când îl introduce pe primul născut în lume, spune: Și să-l adore toți îngerii lui Dumnezeu!
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 96(97),1 și 2b.6-7c.9 (R.: cf. 7c)
R.: Toți îngerii Domnului să-l adore pe Domnul!
1 Domnul stăpânește, să se bucure pământul,
toate insulele să tresalte de veselie!
2b Dreptatea și judecata sunt temelia tronului său. R.
6 Cerurile fac cunoscută dreptatea lui
și toate popoarele îi văd gloria.
7c Să cadă în genunchi în fața lui toți zeii! R.
9 Căci tu, Doamne,
ești Cel Preaînalt peste tot pământul
și tu ești cu mult mai presus decât toți zeii. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Mc 1,15b
(Aleluia) "S-a împlinit timpul și împărăția lui Dumnezeu este aproape! Convertiți-vă și credeți în evanghelie", spune Domnul. (Aleluia)
EVANGHELIA
Convertiți-vă și credeți în evanghelie!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,14-20
După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu și spunând: 15 "S-a împlinit timpul și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu! Convertiți-vă și credeți în evanghelie". 16 Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. 17 Isus le-a spus: "Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni". 18 Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. 19 Și, mergând puțin mai departe, i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui, reparându-și năvoadele în barcă. 20 El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio