joi, 26 ianuarie 2023
Joi din săptămâna a 3-a de peste an
Ss. Timotei și Tit, ep. **
Lecturi: 2Tim 1,1-8 (Tit 1,1-5); Ps 95; Lc 10,1-9;
Liturghie proprie, prefață pentru sfinți
LECTURA I*
Îmi amintesc de credința neprefăcută care este în tine.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 1,1-8
Paul, apostol al lui Cristos Isus prin voința lui Dumnezeu, după promisiunea vieții care este în Cristos Isus, 2 lui Timotei, copilul meu iubit: har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus Domnul nostru! 3 Aduc mulțumire lui Dumnezeu, căruia îi aduc cult cu o conștiință curată, ca și strămoșii mei, când îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele fără încetare, noaptea și ziua. 4 Amintindu-mi de lacrimile tale, mă cuprinde dorul de a te vedea, ca să mă umplu de bucurie. 5 Îmi mai amintesc de credința neprefăcută care este în tine, care a fost mai întâi în bunica ta, Lois, și în mama ta, Eunice, și sunt convins că este și în tine. 6 Din acest motiv, îți amintesc să reînflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin impunerea mâinilor mele! 7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci Duhul tăriei, al iubirii și al chibzuinței. 8 Așadar, nu te rușina de mărturia Domnului nostru și nici de mine, care mă aflu în lanțuri pentru el, ci suferă împreună cu mine pentru evanghelie, după puterea lui Dumnezeu!
Cuvântul Domnului
* sau, la alegere:
LECTURA I
Tit, adevărat fiu după credința comună.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Tit 1,1-5
Paul, slujitor al lui Dumnezeu și apostol al lui Isus Cristos, spre credința celor aleși de Dumnezeu și spre cunoașterea adevărului conform evlaviei, 2 în speranța vieții veșnice, pe care Dumnezeu, cel care nu minte, a promis-o înainte de începutul veacurilor, 3 dar care, la timpul stabilit, a făcut cunoscut cuvântul său prin predicarea ce mi-a fost încredințată după porunca lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, 4 către Tit, adevărat fiu după credința comună: har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, mântuitorul nostru! 5 Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să duci la îndeplinire ce a mai rămas și să stabilești prezbiteri în fiecare cetate, după cum ți-am poruncit.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 95(96),1-2a.2b-3.7-8a.10 (R.: 3)
R.: Vestiți printre neamuri minunile Domnului!
1 Cântați-i Domnului un cântec nou!
Cântați-i Domnului, toți locuitorii pământului!
2a Cântați-i Domnului, binecuvântați numele lui! R.
2b Vestiți din zi în zi mântuirea lui!
3 Vestiți printre neamuri gloria lui,
tuturor popoarelor, minunile sale! R.
7 Dați-i Domnului voi, familiile popoarelor,
dați-i Domnului glorie și putere!
8a Dați-i Domnului gloria ce i se cuvine numelui său! R.
10 Spuneți printre neamuri: "Domnul stăpânește!"
El a așezat pământul pe temelii solide,
ca să nu se clatine;
el va judeca popoarele cu dreptate. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Lc 4,18abc
(Aleluia) Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea. (Aleluia)
EVANGHELIA
Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,1-9
În acel timp, Domnul a ales alți șaptezeci și doi și i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate cetățile și locurile pe unde avea să treacă el 2 și le-a spus: "Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini. Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul lui! 3 Mergeți! Iată, vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor! 4 Nu luați nici pungă, nici desagă, nici încălțăminte și nu salutați pe nimeni pe drum! 5 În casa în care intrați, spuneți mai întâi: «Pace acestei case!» 6 Și dacă acolo este vreun fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el. Dacă nu, se va întoarce la voi. 7 Rămâneți în casa aceea; mâncați și beți ceea ce vor avea, căci vrednic este lucrătorul de plata sa! Nu vă mutați din casă în casă! 8 Când intrați într-o cetate și vă primesc, mâncați ceea ce este pus înaintea voastră, 9 vindecați bolnavii din ea și spuneți-le: «S-a apropiat de voi împărăția lui Dumnezeu!»"
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio