Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
ianuarie
LMMJVSD
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     

marti, 24 ianuarie 2023

Marți din săptămâna a 3-a de peste an

Sf. Francisc de Sales, ep. înv. **

Lecturi: Evr 10,1-10; Ps 39; Mc 3,31-35;

Liturghie proprie, prefață pentru sfinți

Lecționarul sfinților: Ef 3,8-12; Mie mi-a fost dat harul să le vestesc păgânilor inefabila bogăție a lui Cristos; Ps 36: Gura celui drept exprimă înțelepciunea; In 10,11-16: Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi.

LECTURA I
Iată, vin ca să fac voința ta, Dumnezeule!
Citire din Scrisoarea către Evrei 10,1-10
Fraților, de fapt, Legea, care are o umbră a bunurilor viitoare, și nu icoana realităților - prin jertfele aduse neîncetat în fiecare an -, nu poate nicidecum să-i desăvârșească pe cei care se apropie. 2 Altfel nu ar înceta oare jertfele aduse, dacă cei care aduc cult, curățați o dată pentru totdeauna, nu ar mai avea conștiința păcatelor? 3 Dar tocmai în aceste jertfe, în fiecare an, se face amintirea păcatelor. 4 Pentru că sângele taurilor și al țapilor nu poate să înlăture păcatele. 5 Pentru aceasta, intrând în lume, el spune: "Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup. 6 Nu ți-au plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat. 7 Atunci am zis: «Iată, vin - în sulul cărții este scris despre mine - ca să fac voința ta, Dumnezeule!»" 8 După ce a spus mai întâi: "Tu n-ai voit și nici nu ți-au plăcut jertfele și ofrandele, arderile de tot și jertfele pentru păcat - acestea sunt totuși oferite conform Legii - 9 acum, zice, iată, vin ca să fac voința ta!" Astfel, desființează jertfa dintâi ca s-o întemeieze pe a doua. 10 Datorită acestei voințe, suntem sfințiți prin jertfa trupului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 39(40),2 și 4ab.7-8a.10.11 (R.: 8a.9a)
R.: Iată, vin, Doamne, ca să fac voința ta!

2 Cu dor l-am așteptat pe Domnul,
iar el s-a plecat spre mine și mi-a ascultat strigătul.
4ab El a pus în gura mea un cântec nou,
un imn de laudă pentru Dumnezeul nostru. R.

7 Jertfă și ofrandă tu nu dorești,
tu mi-ai deschis urechile;
nu ceri nici arderi de tot, nici jertfă pentru păcat.
8a Atunci, am zis: "Iată, vin!" R.

10 Vestesc dreptatea ta în adunarea cea mare;
nu-mi închid buzele;
tu știi lucrul acesta, Doamne! R.

11 Nu am tăinuit dreptatea ta în inima mea,
ci vorbesc despre fidelitatea și mântuirea ta.
Nu am ascuns îndurarea și adevărul tău
în adunarea cea mare. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului și al pământului, pentru că ai descoperit celor mici, misterele împărăției tale. (Aleluia)

EVANGHELIA
Oricine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este frate și soră și mamă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 3,31-35
În acel timp, au venit mama și frații lui Isus și, stând afară, au trimis la el ca să-l cheme. 32 Mulțimea era așezată în jurul lui și i-au spus: "Iată, mama ta și frații tăi te caută afară!" 33 Iar el, răspunzând, le-a zis: "Cine este mama mea și cine sunt frații mei?" 34 Și, rotindu-și privirea peste cei așezați în jurul lui, a spus: "Iată mama mea și frații mei! 35 Oricine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este frate și soră și mamă".

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat