Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
ianuarie
LMMJVSD
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     

vineri, 20 ianuarie 2023

Vineri din săptămâna a 2-a de peste an

Ss. Fabian, pp. m. *; Sebastian, m. *

Lecturi: Evr 8,6-13; Ps 84; Mc 3,13-19;

Liturghie la alegere, prefață comună

LECTURA I
Alianța al cărei mijlocitor este Isus, este întemeiată pe promisiuni mai bune.
Citire din Scrisoarea către Evrei 8,6-13
Fraților, acum Isus a primit o slujire cu atât mai deosebită, cu cât mai înaltă este alianța al cărei mijlocitor este el, deoarece aceasta este întemeiată pe promisiuni mai bune. 7 Deci, dacă cea dintâi ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat loc pentru a doua, 8 căci, mustrându-i, le zice: "Iată, vin zile, spune Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda o alianță nouă, nu ca alianța pe care am făcut-o cu părinții lor 9 în ziua în care i-am luat de mână ca să-i scot din țara Egiptului. Deoarece ei nu au rămas credincioși alianței mele, i-am părăsit și eu, spune Domnul. 10 Aceasta este alianța pe care o voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea, spune Domnul: voi pune legile mele în mintea lor și le voi scrie în inima lor. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu. 11 Și nu va trebui să învețe nimeni pe aproapele său și nici pe fratele său, spunând: «Cunoaște-l pe Domnul!», pentru că toți mă vor cunoaște, de la cel mai mic, până la cel mai mare dintre ei. 12 Voi fi îndurător față de nedreptățile lor și nu-mi voi mai aminti de păcatele lor". 13 Întrucât spune "o nouă" alianță, prima a devenit învechită. Iar ceea ce este învechit și îmbătrânit este gata să dispară.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 84(85),8 și 10.11-12.13-14 (R.: cf. 11a)
R.: Tu, Doamne, ești adevărul și viața!

8 Arată-ne, Doamne, îndurarea ta
și dă-ne mântuirea ta!
10 Mântuirea este aproape de cei care se tem de el
și gloria lui va locui pe pământul nostru. R.

11 Îndurarea și adevărul se vor întâlni,
dreptatea și pacea se vor îmbrățișa;
12 adevărul va răsări din pământ
și dreptatea va coborî din ceruri. R.

13 Domnul își va revărsa bunătatea
și pământul își va aduce roadele sale.
14
Dreptatea va merge înaintea lui
și-i va călăuzi pașii pe cale. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE 2Cor 5,19
(Aleluia) Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, și punând în noi cuvântul reconcilierii. (Aleluia)

EVANGHELIA
I-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 3,13-19
În acel timp, Isus s-a urcat pe munte și i-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el. 14 A constituit doisprezece, pe care i-a numit și apostoli, ca să fie cu el, să-i trimită să predice 15 și să aibă puterea să scoată diavolii. 16 Așadar, i-a constituit pe cei doisprezece: Simon, căruia i-a pus numele de Petru; 17 Iacob, fiul lui Zebedeu, și Ioan, fratele lui Iacob, cărora le-a pus numele de Boanerges, care înseamnă fiii tunetului. 18 Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacob, fiul lui Alfeu, Tadeu, Simon Canaaneanul 19 și Iuda Iscariot, care l-a și trădat.

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat