duminică, 15 ianuarie 2023
† DUMINICA a 2-a de peste an
Ss. Arnold Janssen, pr.; Arsenie, pustnic
Lecturi: Is 49,3.5-6; Ps 39; 1Cor 1,1-3; In 1,29-34
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefață duminicală
LECTURA I
Voi face din tine lumina popoarelor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului.
Citire din cartea profetului Isaia 49,3.5-6
Domnul mi-a spus: "Tu ești slujitorul meu, Israel; în tine mă voi glorifica". 5 Acum, așa vorbește Domnul, cel care m-a plăsmuit în sânul mamei ca să fiu slujitorul lui, ca să-l întorc pe Iacob și să-l adun pe Israel. De aceea am fost prețuit în ochii Domnului și Dumnezeul meu este puterea mea. 6 El zice: "Este puțin să fii slujitorul meu, ca să ridici triburile lui Iacob și să-i aduci înapoi pe cei rămași ai lui Israel. Te-am pus lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 39(40),2 și 4ab.7-8a.8b-9.10 (R.: 8a.9a)
R.: Iată, vin, Doamne, ca să fac voința ta!
2 Cu dor l-am așteptat pe Domnul,
iar el s-a plecat spre mine și mi-a ascultat strigătul.
4ab El a pus în gura mea un cântec nou,
un imn de laudă pentru Dumnezeul nostru. R.
7 Jertfă și ofrandă tu nu dorești,
tu mi-ai deschis urechile;
nu ceri nici arderi de tot, nici jertfă pentru păcat.
8a Atunci, am zis: "Iată, vin!" R.
8b În sulul cărții este scris despre mine,
9 ca să fac voința ta.
Dumnezeul meu, aceasta o doresc.
Legea ta este în adâncul inimii mele. R.
10 Vestesc dreptatea ta în adunarea cea mare;
nu-mi închid buzele,
tu știi lucrul acesta, Doamne! R.
LECTURA A II-A
Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,1-3
Eu, Paul, chemat să fie apostol al lui Cristos Isus, prin voința lui Dumnezeu, și fratele Sostene, 2 către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, celor care au fost sfințiți în Cristos Isus, chemați să fie sfinți împreună cu toți cei care invocă în orice loc numele Domnului nostru Isus Cristos, Domnul lor și al nostru: 3 har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!
Cuvântul Domnului
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 1,14a.12ac
(Aleluia) Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi. Celor care l-au primit, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu. (Aleluia)
EVANGHELIA
Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,29-34
În acel timp, Ioan l-a văzut pe Isus venind la el și a zis: "Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! 30 Acesta este cel despre care am spus: «După mine vine un bărbat care a fost înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. 31 Eu nu-l cunoșteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel»". 32 Ioan a dat mărturie, spunând: "Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer și a rămas deasupra lui. 33 Eu nu-l cunoșteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând și rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt». 34 Eu am văzut și am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio