Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

6 noiembrie 2022 

† DUMINICA a 32-a de peste an
Sf. Leonard, pustnic
2Mac 7,1-2.9-14; Ps 16; 2Tes 2,16-3,5; Lc 20,27-38

LECTURA I
Regele lumii ne va ridica la învierea vieții veșnice.
Citire din cartea a doua a Macabeilor 7,1-2.9-14
În zilele acelea, s-a întâmplat că șapte frați cu mama lor au fost prinși de rege și obligați - fiind bătuți cu biciul și cu vâna de bou - să mănânce carne de porc, care era interzisă de Lege. 2 Unul dintre ei s-a făcut purtător de cuvânt și a spus așa: "Ce vrei să întrebi și ce vrei să afli de la noi? Suntem gata să murim decât să încălcăm legile părintești". 9 După aceea, ajungând la ultima suflare, a zis: "Tu, nemernicule, ne scoți din viața prezentă, dar regele lumii ne va ridica la învierea vieții veșnice pe noi, care murim pentru legile sale". 10 După acesta, a fost chinuit cel de-al treilea. Când i s-a cerut să scoată limba, a scos-o repede și a întins cu curaj mâinile. 11 Și a zis cu demnitate: "Din cer le-am primit și pentru legile lui le disprețuiesc; de la el sper că le voi dobândi din nou", 12 așa încât însuși regele și cei care erau cu el au fost uimiți de curajul tânărului, pentru care suferințele nu însemnau parcă nimic. 13 După ce acesta a trecut din viață, tot la fel l-au torturat în chinuri pe al patrulea. 14 Când era să se sfârșească, a vorbit astfel: "Este de dorit să treci din viață prin mâinile oamenilor când aștepți speranța de la Dumnezeu că vei fi înviat iarăși de el; dar pentru tine nu va fi înviere spre viață".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 16(17),1.5-6.8b și 15 (R.: 15b)
R.: Când mă voi trezi, Doamne, mă voi sătura de chipul tău.

1 Ascultă, Doamne, dreptatea mea,
ia aminte la strigarea mea;
pleacă-ți urechea la rugăciunea mea,
de pe buze care nu au înșelăciune! R.

5 Tu îmi păstrezi pașii pe căile tale,
ca să nu se clatine picioarele mele.
6 Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculți,
pleacă-ți urechea spre mine și ascultă cuvintele mele! R.

8b Adăpostește-mă la umbra aripilor tale.
15 Dar eu, în dreptate, voi vedea fața ta,
când mă voi trezi mă voi sătura de chipul tău. R.

LECTURA A II-A
Domnul să vă întărească în orice faptă și cuvânt bun.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 2,16-3,5
Fraților, însuși Domnul nostru Isus Cristos și Dumnezeu Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat prin har mângâiere veșnică și o bună speranță, 17 să vă mângâie inimile și să vă întărească în orice faptă și cuvânt bun! 3,1 În rest, fraților, rugați-vă pentru noi, ca să se răspândească cuvântul Domnului și să fie glorificat la fel ca la voi 2 și să fim mântuiți de oamenii rătăciți și răi, căci nu toți au credință! 3 Dar Domnul este credincios. El vă va întări și vă va păzi de Cel Rău. 4 Suntem convinși în Domnul cu privire la voi că faceți și veți face ceea ce v-am poruncit. 5 Domnul să îndrepte inimile voastre spre iubirea lui Dumnezeu și spre perseverența lui Cristos.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Ap 1,5b.6b
(Aleluia) Isus Cristos este primul născut dintre cei morți; lui să-i fie gloria și puterea în vecii vecilor! (Aleluia)

EVANGHELIA*
Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27-38
În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere, și l-au întrebat: 28 "Învățătorule, Moise a scris: «Dacă cineva are un frate căsătorit care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia și să ridice urmași fratelui său!» 29 Erau deci șapte frați. Primul, luându-și soție, a murit fără copii. 30 Cel de-al doilea 31 și cel de-al treilea au luat-o de soție. Și toți cei șapte au murit și nu au lăsat copii. 32 În cele din urmă, a murit și femeia. 33 Așadar, la înviere, căruia dintre ei îi va fi soție femeia? Pentru că toți șapte au avut-o de soție". 34 Isus le-a răspuns: "Fiii lumii acesteia se însoară și se mărită; 35 însă cei considerați vrednici să dobândească lumea cealaltă și învierea din morți nu se vor însura și nici nu se vor mărita, 36 pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morții învie, o arată și Moise în relatarea despre rug, când îl numește pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii, întrucât toți trăiesc pentru el".

Cuvântul Domnului

* forma prescurtată:

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Ap 1,5b.6b
(Aleluia) Isus Cristos este primul născut dintre cei morți; lui să-i fie gloria și puterea în vecii vecilor! (Aleluia)

EVANGHELIA
Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27.34-38
În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere. Isus le-a spus saduceilor: "Fiii lumii acesteia se însoară și se mărită; 35 însă cei considerați vrednici să dobândească lumea cealaltă și învierea din morți nu se vor însura și nici nu se vor mărita, 36 pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morții învie, o arată și Moise în relatarea despre rug, când îl numește pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii, întrucât toți trăiesc pentru el".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat