Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

24 aprilie 2022 

† DUMINICA a 2-a a Paștelui
Ss. Fidel din Sigmaringen, pr. m.; Maria a lui Cleofa și Salomea; Egbert, călug.
Fap 5,12-16; Ps 117; Ap 1,9-11.12-13.17-19; In 20,19-31

LECTURA I
Numărul celor care credeau se mărea din ce în ce mai mult.
Citire din Faptele Apostolilor 5,12-16
În zilele acelea, prin mâinile apostolilor se făceau semne și multe minuni în popor. Toți erau într-un cuget, în Porticul lui Solomon. 13 Dar nimeni dintre ceilalți nu îndrăznea să li se alăture. Însă poporul îi preamărea. 14 Iar numărul celor care credeau - o mulțime de bărbați și de femei - se mărea din ce în ce mai mult prin Domnul, 15 așa încât aduceau bolnavii chiar și de pe străzi și îi puneau pe paturi și pe tărgi pentru ca, atunci când venea Petru, măcar umbra lui să cadă pe vreunul dintre ei. 16 Iar mulțimea de prin cetățile din jurul Ierusalimului se aduna aducându-i pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate, și toți erau vindecați.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 117(118),2-4.22-24.25-27a (R.: 1)
R.: Lăudați-l pe Domnul, pentru că este bun: veșnică este îndurarea lui!
sau:
Aleluia.

2 Să spună acum Israel că este bun:
veșnică este îndurarea lui!
3 Să spună acum casa lui Aaron că este bun:
veșnică este îndurarea lui!
4 Să spună acum cei care se tem de Domnul:
veșnică este îndurarea lui! R.

22 Piatra pe care au disprețuit-o zidarii
a ajuns în capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru
și este minunat în ochii noștri.
24 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
să ne bucurăm și să ne veselim în ea! R.

25 Doamne, mântuiește-mă,
Doamne, dă-mi biruință!
26 Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului.
Vă binecuvântăm din casa Domnului.
27a Domnul este Dumnezeu și ne luminează. R.

LECTURA A II-A
Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor!
Citire din Apocalipsul sfântului apostol Ioan 1,9-11a.12-13.17-19
Eu, Ioan, fratele vostru și părtaș cu voi la strâmtorarea, la împărăția și la statornicia în Isus, mă aflam pe insula numită Patmos din cauza cuvântului lui Dumnezeu și a mărturisirii lui Isus. 10 În ziua Domnului, am fost răpit în Duh și am auzit în urma mea un glas puternic, ca de trâmbiță, 11a care spunea: "Ceea ce vezi, scrie într-o carte și trimite-o celor șapte Biserici". 12 M-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine; și, întorcându-mă, am văzut șapte candelabre de aur, 13 iar în mijlocul candelabrelor pe cineva ca un Fiu al Omului, îmbrăcat cu un veșmânt lung și încins la piept cu o cingătoare din aur. 17 Când l-am văzut, am căzut la picioarele lui ca mort, dar el și-a pus mâna dreaptă peste mine, spunându-mi: "Nu te teme! Eu sunt cel dintâi și cel de pe urmă 18 și cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morții și ale locuinței morților. 19 Așadar, scrie cele pe care le-ai văzut, cele ce sunt și cele ce vor veni după acestea!"

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 20,29
(Aleluia) "Pentru că m-ai văzut, ai crezut, Toma, spune Domnul. Fericiți cei care nu au văzut și au crezut!" (Aleluia)

EVANGHELIA
După opt zile, Isus a venit.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,19-31
În seara aceleiași zile, prima a săptămânii, deși ușile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: "Pace vouă!" 20 Zicând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. 21 Atunci, Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi". 22 Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: "Primiți-l pe Duhul Sfânt! 23 Cărora le veți ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veți ține, le vor fi ținute". 24 Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit "Geamănul", nu era cu ei când a venit Isus. 25 Așadar, ceilalți discipoli i-au spus: "L-am văzut pe Domnul!" Dar el le-a zis: "Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor și nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor și nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede". 26 După opt zile, discipolii lui erau iarăși înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deși ușile erau încuiate, a stat în mijlocul lor și a zis: "Pace vouă!" 27 Apoi i-a spus lui Toma: "Adu-ți degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ți mâna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios!" 28 Toma a răspuns și i-a zis: "Domnul meu și Dumnezeul meu!" 29 Isus i-a spus: "Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei care nu au văzut și au crezut!" 30 Isus a mai făcut înaintea discipolilor și multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 31 Acestea însă au fost scrise ca să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aveți viață în numele lui.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat