13 februarie 2022
† DUMINICA a 6-a de peste an
Sf. Martinian, pustnic
Ier 17,5-8; Ps 1; 1Cor 15,12.16-20; Lc 6,17-18a.20-26
LECTURA I
Blestemat să fie omul care-și pune încrederea în om; binecuvântat să fie omul care-și pune încrederea în Domnul!
Citire din cartea profetului Ieremia 17,5-8
Așa vorbește Domnul: "Blestemat este bărbatul care-și pune încrederea în om și-și pune tăria într-un muritor și inima lui se îndepărtează de Domnul. 6 El este ca un ienupăr în Arabah, nu vede când vine binele. Stă într-un loc uscat din pustiu, în pământ sărac și de nelocuit. 7 Binecuvântat este bărbatul care se încrede în Domnul și Domnul este cauza încrederii sale. 8 El este ca pomul plantat lângă apă, care-și întinde rădăcinile pe mal; nu se teme când vine arșița, frunzele lui sunt verzi, în anul secetos nu se îngrijorează și nu încetează să facă fructe.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 1,1-2.3.4 și 6 (R.: Ps 39(40),5a)
R.: Fericit este bărbatul care și-a pus încrederea în Domnul.
1 Fericit omul care nu umblă după sfatul celor nelegiuiți,
nu zăbovește pe calea păcătoșilor
și nu se așază în adunarea celor care batjocoresc,
2 dar își găsește plăcerea în legea Domnului
și la legea lui cugetă ziua și noaptea. R.
3 El este ca pomul sădit pe malul apei,
care dă rod la timpul potrivit;
frunzele lui nu se veștejesc
și tot ceea ce face se încununează cu succes. R.
4 Nu tot așa este cu cei nelegiuiți, nu tot așa;
ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.
6 Căci Domnul cunoaște calea celor drepți,
iar calea celor nelegiuiți duce la pieire. R.
LECTURA A II-A
Dacă Cristos nu a înviat, credința voastră este zadarnică.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 15,12.16-20
Fraților, dacă se vestește că Cristos a înviat din morți, cum spun unii dintre voi că nu există înviere din morți? 16 Căci dacă morții nu învie, nici Cristos nu a înviat, 17 iar dacă Cristos nu a înviat, credința voastră este zadarnică și voi sunteți încă în păcatele voastre, 18 iar cei care au adormit în Cristos au pierit. 19 Și dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai vrednici de milă dintre toți oamenii. 20 Dar acum, Cristos a înviat din morți, fiind începutul învierii celor adormiți.
Cuvântul Domnului
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Lc 6,23ab
(Aleluia) "Bucurați-vă în ziua aceea și tresăltați de bucurie, spune Domnul, căci, iată, răsplata voastră va fi mare în cer!" (Aleluia)
EVANGHELIA
Fericiți voi, cei săraci! Dar, vai vouă, bogaților!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,17-18a.20-26
În acel timp, coborând împreună cu Cei Doisprezece, Isus s-a oprit pe câmpie. O mare mulțime de discipoli ai săi și mult popor din toată Iudeea, din Ierusalim și din toată zona de coastă a Tirului și a Sidonului, 18a au venit ca să-l asculte și să fie vindecați de bolile lor. 20 Ridicându-și ochii spre discipolii săi, a spus: "Fericiți voi, cei săraci, căci a voastră este împărăția lui Dumnezeu! 21 Fericiți voi, care acum sunteți flămânzi, căci vă veți sătura! Fericiți voi, care plângeți acum, căci veți râde! 22 Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî, când vă vor exclude, când vă vor insulta și vor șterge numele vostru ca infam din cauza Fiului Omului! 23 Bucurați-vă în ziua aceea și tresăltați de bucurie, căci, iată, răsplata voastră va fi mare în cer! Pentru că așa făceau și părinții lor cu profeții. 24 Dar, vai vouă, bogaților, pentru că vă primiți mângâierea! 25 Vai vouă, celor care sunteți sătui acum, căci veți suferi de foame! Vai vouă, celor care râdeți acum, căci veți jeli și veți plânge! 26 Vai vouă, când toți oamenii vă vor vorbi de bine; pentru că așa au făcut părinții lor profeților falși".
Cuvântul Domnului