23 ianuarie 2022
† DUMINICA a 3-a de peste an
Ss. Emerențiana, fc. m.; Ildefons, ep.
Neh 8,2-4a.5-6.8-10; Ps 18; 1Cor 12,12-30 ; Lc 1,1-4;4,14-21
LECTURA I
Se citeau lămurit bucăți din cartea Legii lui Dumnezeu și erau explicate așa încât toți înțelegeau ceea ce se citea.
Citire din cartea lui Nehemia 8,2-4a.5-6.8-10
În zilele acelea, preotul Esdra a adus legea înaintea adunării alcătuită din bărbați și femei și din toți cei care puteau s-o înțeleagă ca s-o asculte. Era ziua întâi a lunii a șaptea. 3 Esdra a citit din ea de când s-a luminat până la amiază în piața care este înaintea Porții Apelor, în fața bărbaților, a femeilor și a celor care puteau să înțeleagă. Urechile întregului popor erau îndreptate spre Cartea Legii. 4a Esdra, scribul, stătea pe o platformă de lemn pe care o făcuseră pentru această ocazie. 5 Esdra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci era mai sus decât tot poporul. Când a deschis-o, tot poporul s-a ridicat în picioare. 6 Esdra l-a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare, iar tot poporul a răspuns ridicând mâinile: "Amin! Amin!" Apoi s-au plecat cu fața la pământ și s-au prosternat înaintea Domnului. 8 Ei citeau fragmente din Cartea Legii lui Dumnezeu, le dădeau sensul și explicau ceea ce citeau. 9 Guvernatorul Nehemia, preotul și scribul Esdra și leviții care explicau poporului au zis întregului popor: "Ziua aceasta este sfântă pentru Domnul Dumnezeul vostru; nu jeliți și nu plângeți!" - căci tot poporul plângea în timp ce asculta cuvintele legii. 10 Ei le-au zis: "Mergeți și mâncați mâncăruri grase și beți vinuri dulci; trimiteți porții celor care nu și-au pregătit nimic pentru că este sfântă ziua aceasta pentru Domnul nostru. Nu fiți triști, pentru că bucuria Domnului este forța voastră!"
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 18(19),8.9.10.15 (R.: In 6,63b)
R.: Cuvintele tale, Doamne, sunt duh și viață.
8 Legea Domnului este desăvârșită,
înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată,
îl face înțelept pe cel neștiutor. R.
9 Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima,
poruncile Domnului sunt strălucitoare,
luminează ochii. R.
10 Teama de Domnul este curată, rămâne pentru totdeauna;
judecățile Domnului sunt adevărate,
toate sunt drepte. R.
15 Plăcute să-ți fie cuvintele gurii mele
și gândurile inimii mele să ajungă înaintea ta,
Doamne, stânca mea și răscumpărătorul meu! R.
LECTURA A II-A*
Voi sunteți trupul lui Cristos și membrele fiecare în parte.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,12-30
Fraților, așa cum trupul este unul și are multe membre, iar toate membrele trupului, deși sunt multe, formează un singur trup, tot la fel și Cristos. 13 Căci noi toți am fost botezați într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, și toți am fost adăpați într-un singur Duh. 14 Trupul nu este un singur membru, ci mai multe. 15 Dacă piciorul ar spune: "Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup", oare pentru aceasta nu este din trup? 16 Și dacă urechea ar spune: "Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup", oare pentru aceasta nu este din trup? 17 Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Și dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? 18 Acum însă Dumnezeu a pus membre în trup, pe fiecare dintre ele, așa cum a voit. 19 Deci, dacă toate ar fi un singur membru, unde ar fi trupul? 20 Însă acum, deși sunt multe membre, există un singur trup. 21 Ochiul nu poate să spună mâinii: "Nu am nevoie de tine" și nici capul nu poate să spună picioarelor: "Nu am nevoie de voi". 22 Ba, cu mult mai mult, membrele trupului, care par mai slabe, sunt mai necesare 23 și pe cele care par a fi fără cinste le îmbrăcăm cu mai multă cinste și pe cele ale noastre de care ne rușinăm sunt tratate cu mai multă cuviință, 24 în timp ce membrele cele cuviincioase ale noastre nu au nevoie. Dar Dumnezeu a alcătuit astfel trupul încât dă cinste mai mare celor care duc lipsă de ea, 25 ca să nu fie dezbinare în trup, ci membrele să se îngrijească la fel unele de altele. 26 Dacă suferă un membru, toate membrele suferă împreună cu el, iar dacă este cinstit un membru, toate se bucură cu el. 27 Voi sunteți trupul lui Cristos și membru fiecare în parte. 28 Și cei pe care Dumnezeu i-a pus în Biserică sunt: mai întâi apostolii, în al doilea rând profeții, în al treilea rând învățătorii, apoi cei care au puterea minunilor, apoi carisma vindecărilor, a ajutorării, a conducerii, a limbilor diferite. 29 Oare sunt toți apostoli? Oare toți sunt profeți? Oare toți învățători? Oare au toți puterea minunilor? 30 Oare au toți carisma vindecărilor? Oare toți vorbesc în limbi? Oare toți interpretează?
Cuvântul Domnului
* forma prescurtată:
LECTURA A II-A
Voi sunteți trupul lui Cristos și membru fiecare în parte.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,12-14.27
Fraților, așa cum trupul este unul și are multe membre, iar toate membrele trupului, deși sunt multe, formează un singur trup, tot la fel și Cristos. 13 Căci noi toți am fost botezați într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, și toți am fost adăpați într-un singur Duh. 14 Trupul nu este un singur membru, ci mai multe. 27 Voi sunteți trupul lui Cristos și membru fiecare în parte.
Cuvântul Domnului
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Lc 4,18abc
(Aleluia) "Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea", spune Domnul. (Aleluia)
EVANGHELIA
Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,1-4; 4,14-21
Deoarece mulți au încercat să alcătuiască o istorisire a faptelor care s-au împlinit printre noi, 2 așa cum ni le-au transmis cei care de la început au fost martori oculari și au devenit slujitori ai cuvântului, 3 după ce am cercetat toate de la început cu grijă, m-am gândit să ți le scriu și eu în mod sistematic, preabunule Teofil, 4 ca să te convingi de temeinicia învățăturilor pe care le-ai primit. 4,14 Isus s-a întors în Galileea cu puterea Duhului și faima lui s-a răspândit în toate împrejurimile. 15 Iar el învăța în sinagogile lor și era glorificat de toți. 16 A venit la Nazaret, unde fusese crescut, și a intrat în sinagogă, după obiceiul lui, în zi de sâmbătă, și s-a ridicat ca să citească. 17 I s-a dat Cartea profetului Isaia și, deschizând cartea, a găsit locul în care era scris: 18 "Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea și celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriți; 19 să vestesc un an de bunăvoință al Domnului". 20 Apoi, închizând cartea, și dând-o înapoi slujitorului, s-a așezat. Ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți spre el. 21 A început apoi să le vorbească: "Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care ați ascultat-o cu urechile voastre".
Cuvântul Domnului