Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

11 septembrie 2021 

Sâmbătă din săptămâna a 23-a de peste an
Ss. Prot și Iacint, frați m.
1Tim 1,15-17; Ps 112; Lc 6,43-49

LECTURA I
Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Timotei 1,15-17
Preaiubitule, vrednic de crezut și de primit cu toată încrederea este cuvântul: "Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși", între care eu sunt primul; 16 însă de aceea am aflat îndurare, pentru ca Cristos Isus să-și arate mai întâi în mine toată îndelunga lui răbdare, făcând din mine un model pentru cei care
aveau să creadă în el spre viața veșnică. 17 Regelui veacurilor, Celui Nepieritor, Celui Nevăzut și unicului Dumnezeu să-i fie cinste și glorie în vecii vecilor! Amin.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 112(113),1-2.3-4.5a și 6-7 (R.: 2)
R.: Fie numele Domnului binecuvântat, de acum și până în veac!
sau:
Aleluia.

1 Lăudați, slujitori ai Domnului,
lăudați numele Domnului!
2 Fie numele Domnului binecuvântat,
de acum și până în veac! R.

3 De la răsăritul și până la apusul soarelui,
fie numele Domnului lăudat!
4 Domnul este preaînalt, mai presus de toate neamurile,
gloria lui este mai presus de ceruri. R.

5a Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru,
6 care își pleacă privirea să vadă
ce se petrece în cer și pe pământ?
7 El ridică pe cel slab din țărână,
înalță din mizerie pe cel sărman. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 14,23
(Aleluia) Dacă cineva mă iubește, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el. (Aleluia)

EVANGHELIA
De ce mă numiți "Doamne, Doamne" și nu faceți ce vă spun?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,43-49
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Nu este niciun pom bun care să facă fructe rele și, iarăși, niciun pom rău care să facă fructe bune, 44 pentru că orice pom se cunoaște după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini și nici struguri din mărăcini. 45 Omul bun scoate binele din tezaurul bun al
inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbește din prisosul inimii. 46 De ce mă numiți «Doamne, Doamne!» și nu faceți ce vă spun? 47 Oricine vine la mine și ascultă cuvintele mele și le îndeplinește, vă voi arăta cu cine se aseamănă: 48 este asemenea cu
omul care, construind o casă, a săpat adânc și a pus temelia pe stâncă. Venind inundația, șuvoiul s-a năpustit în casa aceea, dar nu a putut să o clatine, pentru că fusese construită bine. 49 Însă cine ascultă și nu îndeplinește este asemenea cu omul care construiește o casă pe pământ, fără temelie. Șuvoiul s-a năpustit asupra ei și
îndată s-a năruit. Iar prăbușirea ei a fost mare".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat