Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

22 august 2021 

† DUMINICA a 21-a de peste an
Sfânta Fecioară Maria, Regină
Ios 24,1-2a.15-17.18b; Ps 33; Ef 5,21-32; In 6,60-69

LECTURA I
Noi vrem să-i slujim Domnului, pentru că el este Dumnezeul nostru.
Citire din cartea lui Iosue 24,1-2a.15-17.18b
În zilele acelea, Iosue a adunat toate triburile lui Israel la Sihem și i-a chemat pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe scribii lui și au stat înaintea lui Dumnezeu. 2a Iosue a zis întregului popor: "Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: 15 «Dacă vi se va părea greu să slujiți Domnului,
alegeți pentru voi astăzi pe cine să slujiți: dacă pe dumnezeii pe care i-au slujit părinții voștri dincolo de Râu sau pe dumnezeii amoreilor care locuiesc în țara voastră! Dar eu și casa mea îl vom sluji pe Domnul»". 16 Poporul a răspuns: "Departe de noi să-l părăsim pe Domnul și să slujim altor dumnezei! 17 Căci
Domnul Dumnezeul nostru, el ne-a scos pe noi și pe părinții noștri din țara Egiptului, din casa sclaviei; el a făcut înaintea ochilor noștri acele semne mari și ne-a păzit pe toate căile pe care am umblat și printre toate popoarele prin mijlocul cărora am trecut. 18b Și noi îl vom sluji pe Domnul, căci el este Dumnezeul nostru".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 33(34),2-3.16-17.18-19.20-21.22-23 (R.: 9a)
R.: Gustați și vedeți cât de bun este Domnul!

2 Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp,
lauda lui va fi fără încetare în gura mea.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei umili și să se bucure! R.

16 Ochii Domnului sunt peste cei drepți
și urechea lui ia aminte la strigătele lor!
17 Fața Domnului este împotriva celor ce fac răul
pentru a șterge amintirea lor de pe pământ. R.

18 Când cei drepți strigă, Domnul îi aude
și-i scapă din strâmtorarea lor.
19 Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită
și-i mântuiește pe cei cu duhul mâhnit. R.

20 Multe rele se abat peste cel drept,
dar Domnul îl eliberează din toate.
21 El veghează asupra fiecăruia dintre oasele sale,
niciunul dintre ele nu va fi zdrobit. R.

22 Pe cel nelegiuit îl va ucide răutatea,
iar cei care-l urăsc pe cel drept vor fi vinovați.
23 Domnul răscumpără sufletele slujitorilor săi,
nu vor fi pedepsiți cei care-și caută refugiu în el! R.

LECTURA A II-A
Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos și la Biserică.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 5,21-32
Fraților, fiți supuși unii altora în frica lui Cristos! Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului, 23 pentru că bărbatul este capul femeii așa cum și Cristos este capul Bisericii, trupul său, al cărui mântuitor și este! 24 Și cum Biserica se supune lui Cristos, tot așa și femeile să fie supuse bărbaților lor în toate!
25 Bărbaților, iubiți-vă soțiile așa cum Cristos a iubit Biserica și s-a dat pe sine pentru ea 26 pentru a o sfinți, purificând-o prin baia apei în cuvânt, 27 ca să și-o prezinte sieși ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă și neprihănită! 28 Tot așa și
bărbații trebuie să-și iubească soțiile ca pe trupul propriu. Cine își iubește soția se iubește pe sine. 29 Căci nimeni nu și-a urât vreodată propriul trup, dimpotrivă, îl hrănește și îl îngrijește așa cum face Cristos pentru Biserică. 30 Căci toți suntem membre ale trupului său. 31 De aceea își va lăsa omul tatăl și
mama și se va uni cu soția sa și cei doi vor fi un singur trup. 32 Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos și la Biserică.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE cf. In 6,63b.68b
(Aleluia) Cuvintele tale, Doamne, sunt duh și viață; tu ai cuvintele vieții veșnice. (Aleluia)

EVANGHELIA
Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,60-69
În acel timp, mulți dintre discipolii lui Isus au zis: "Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?" 61 Dar Isus, cunoscând în sine că discipolii lui murmurau pentru aceasta, le-a zis: "Vă scandalizează acest lucru? 62 Dar dacă l-ați vedea pe Fiul Omului urcându-se acolo unde era mai înainte? 63
Duhul este acela care dă viața, trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață. 64 Dar sunt unii dintre voi care nu cred!" De fapt, Isus știa de la început cine sunt cei care nu cred și cine este acela care îl va trăda. 65 Și le-a zis: "De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la mine decât
dacă îi este dat de la Tatăl". 66 După aceasta, mulți dintre discipolii lui au plecat și nu mai mergeau cu el. 67 Atunci, Isus le-a zis celor doisprezece: "Nu cumva vreți să plecați și voi?" 68 Simon Petru i-a răspuns: "Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice, 69 iar noi am crezut și
am cunoscut că tu ești Sfântul lui Dumnezeu".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat