Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

11 iulie 2021 

† DUMINICA a 15-a de peste an
Ss. Benedict, abate, patron al Europei; Olga, regină
Am 7,12-15; Ps 84; Ef 1,3-14 (Ef 1,3-10); Mc 6,7-13

LECTURA I
Mergi și profețește poporului meu, Israel!
Citire din cartea profetului Amos 7,12-15
În zilele acelea, Amasia i-a zis lui Amos: "Vizionarule, pleacă, fugi în țara lui Iuda! Mănâncă acolo pâine și profețește acolo! 13 Dar la Betel nu mai profeți, căci este sanctuarul regelui și casa regatului!" 14 Amos i-a răspuns și i-a zis lui Amasia: "Eu nu sunt profet și nici fiu de profet. Eu sunt crescător de animale și
culegător de sicomori. 15 Domnul m-a luat din urma turmei și mi-a zis: «Mergi și profețește poporului meu, Israel!»

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 84(85),9ab-10.11-12.13-14 (R.: 8)
R.: Arată-ne, Doamne, îndurarea ta și dă-ne mântuirea ta!

9ab Voi asculta ce zice Domnul Dumnezeu:
El vorbește de pace poporului său și credincioșilor săi.
10 Mântuirea este aproape de cei care se tem de el
și gloria lui va locui pe pământul nostru. R.

11 Îndurarea și adevărul se vor întâlni,
dreptatea și pacea se vor îmbrățișa;
12 adevărul va răsări din pământ
și dreptatea va coborî din ceruri. R.

13 Domnul își va revărsa bunătatea
și pământul își va aduce roadele sale.
14 Dreptatea va merge înaintea lui
și-i va călăuzi pașii pe cale. R.

LECTURA A II-A*
Dumnezeu ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 1,3-14
Fraților, binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în cele cerești, în Cristos, 4 întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui! În iubire 5 el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere,
prin Isus Cristos, după planul binevoitor al voinței sale, 6 spre lauda gloriei harului său cu care ne-a copleșit în Fiul său preaiubit. 7 În el avem răscumpărarea prin sângele său, iertarea păcatelor după bogăția harului său 8 pe care l-a revărsat cu prisosință asupra noastră în toată înțelepciunea și priceperea.
9 El ne-a făcut cunoscut misterul voinței sale după planul pe care l-a hotărât de mai înainte în el, 10 ca să-l realizeze la împlinirea timpurilor: și anume să fie reunite toate lucrurile cele din cer și cele de pe pământ sub un singur cap, Cristos. În el, 11 în care am fost chemați, am fost rânduiți de mai înainte
după planul aceluia care lucrează toate după hotărârea voinței sale, 12 ca noi care mai dinainte am sperat în Cristos să fim spre lauda gloriei sale. 13 În el, și voi, ascultând cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre în care ați crezut, ați fost însemnați cu sigiliul în Duhul Sfânt, cel promis. 14 El este
arvuna moștenirii noastre până la răscumpărarea celor pe care i-a dobândit spre lauda gloriei sale.

Cuvântul Domnului

* forma prescurtată:

LECTURA A II-A
Dumnezeu ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 1,3-10
Fraților, binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în cele cerești, în Cristos, 4 întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui! În iubire 5 el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere,
prin Isus Cristos, după planul binevoitor al voinței sale, 6 spre lauda gloriei harului său cu care ne-a copleșit în Fiul său preaiubit. 7 În el avem răscumpărarea prin sângele său, iertarea păcatelor după bogăția harului său 8 pe care l-a revărsat cu prisosință asupra noastră în toată înțelepciunea și priceperea.
9 El ne-a făcut cunoscut misterul voinței sale după planul pe care l-a hotărât de mai înainte în el, 10 ca să-l realizeze la împlinirea timpurilor: și anume să fie reunite toate cele din cer și cele de pe pământ sub un singur cap, Cristos.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înțelege speranța pe care ne-o dă chemarea noastră. (Aleluia)

EVANGHELIA
Prima trimitere a ucenicilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,7-13
În acel timp, Isus i-a chemat pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. 8 Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, 9 dar încălțați cu sandale și: "să nu purtați două tunici!" 10 Apoi le-a
spus: "Dacă intrați într-o casă, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela, 11 iar dacă nu veți fi primiți în vreun loc și nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturați praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor!" 12 Ei au ieșit și au predicat ca oamenii să se convertească. 13 Și scoteau
mulți diavoli, ungeau cu untdelemn mulți bolnavi și-i vindecau.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat