Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

25 aprilie 2021 

† DUMINICA a 4-a a Paștelui
Sf. Marcu, ev.
Fap 4,8-12; Ps 117; 1In 3,1-2; In 10,11-18

LECTURA I
Nu este în nimeni altul mântuirea.
Citire din Faptele Apostolilor 4,8-12
În zilele acelea, Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a spus: "Conducători ai poporului și bătrâni, 9 noi suntem cercetați pentru binele făcut unui om bolnav și cum a fost acesta salvat. 10 Să vă fie cunoscut tuturor și întregului popor al lui Israel: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, pe care voi l-ați răstignit, dar pe care
Dumnezeu l-a înviat din morți, în el stă acesta înaintea voastră vindecat! 11 Isus este «piatra disprețuită de voi, constructorii, care a ajuns piatra unghiulară». 12 Și nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este niciun alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 117(118),1 și 8-9.21-23.26 și 28cd și 29 (R.: 22)
R.: Piatra pe care au disprețuit-o zidarii a ajuns în capul unghiului.
sau:
Aleluia.

1 Lăudați-l pe Domnul, pentru că este bun:
veșnică este îndurarea lui!
8 Mai bine este să-ți cauți refugiu la Domnul
decât să te încrezi în oameni.
9 Mai bine este să-ți cauți refugiu la Domnul
decât să te încrezi în cei puternici. R.

21 Te laud pentru că mi-ai răspuns și ai fost mântuirea mea.
22 Piatra pe care au disprețuit-o zidarii
a ajuns în capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru
și este minunat în ochii noștri. R.

26 Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!
Vă binecuvântăm din casa Domnului.
28cd Dumnezeul meu, pe tine te preamăresc!
29 Lăudați-l pe Domnul, pentru că este bun:
veșnică este îndurarea lui! R.

LECTURA A II-A
Îl vom vedea așa cum este.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 3,1-2
Iubiților, vedeți câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. De aceea, lumea nu ne cunoaște, pentru că nu l-a cunoscut nici pe el. 2 Iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Știm că atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea așa cum este.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 10,14
(Aleluia) "Eu sunt păstorul cel bun, spune Domnul. Eu cunosc oile mele și ele mă cunosc pe mine". (Aleluia)

EVANGHELIA
Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 10,11-18
În acel timp, Isus a zis: "Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi. 12 Cel plătit și care nu este păstor, căruia nu-i aparțin oile, vede lupul venind, lasă oile și fuge, iar lupul le răpește și le împrăștie; 13 pentru că este plătit și nu-i pasă de oi. 14 Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc
pe ale mele și ale mele mă cunosc pe mine 15 așa cum mă cunoaște Tatăl și eu îl cunosc pe Tatăl; iar eu însumi îmi pun viața pentru oi. 16 Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul meu și va fi o singură turmă și un singur păstor. 17 De
aceea mă iubește Tatăl, pentru că îmi dau viața pentru ca s-o iau din nou. 18 Nimeni n-o ia de la mine, ci eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau și am putere să o iau din nou. Această poruncă am primit-o de la Tatăl meu".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat