22 noiembrie 2021
Luni din săptămâna a 34-a de peste an
Sf. Cecilia, fc. m. **
Dan 1,1-6.8-20; Ps Dan 3,52-56; Lc 21,1-4
LECTURA I
Nu s-a găsit nimeni asemenea lui Daniel, Anania, Mișael și Azaria.
Citire din Cartea profetului Daniel 1,1-6.8-20
În anul al treilea al domniei lui Ioiachim, regele lui Iuda, a venit Nabucodonosor, regele din Babilon, la Ierusalim și l-a asediat. 2 Domnul l-a dat în mâna lui pe Ioiachim, regele lui Iuda, și o parte din vasele casei lui Dumnezeu și le-a dus în ținutul Șinear, în casa zeului lui: a dus vasele în vistieria zeului său. 3 Regele
i-a zis lui Așpenaz, mai-marele peste eunuci, să aducă dintre fiii lui Israel, din descendența regească și dintre nobili 4 tineri care să nu aibă niciun cusur, frumoși la înfățișare, instruiți în toată înțelepciunea, cunoscători ai științei, pricepuți în cunoaștere și viguroși, ca să poată sta în palatul regelui, să-i învețe scrierea și limba
caldeilor. 5 Regele a stabilit pentru ei potrivit cu fiecare zi o porție din hrana regelui și vinul pe care îl bea el, ca să-i crească timp de trei ani, iar la sfârșitul lor să stea înaintea regelui. 6 Între ei erau dintre fiii lui Iuda: Daniel, Anania, Mișael și Azaria. 8 Daniel și-a pus la inimă să nu se întineze din porția de
hrană a regelui și din vinul pe care îl bea el și a cerut de la căpetenia eunucilor să poată să nu se întineze. 9 Dumnezeu i-a dat lui Daniel să afle har și îndurare înaintea căpeteniei eunucilor. 10 Căpetenia eunucilor i-a zis lui Daniel: "Eu mă tem de stăpânul meu, regele, care a stabilit hrana voastră și băutura voastră. De ce
să vadă fețele voastre mai abătute decât cele ale tinerilor de vârsta voastră și să faceți vinovat capul meu înaintea regelui?" 11 Daniel i-a zis îngrijitorului pe care îl stabilise căpetenia eunucilor peste Daniel, Anania, Mișael și Azaria: 12 "Încearcă-i pe slujitorii tăi timp de zece zile: să ni se dea din legume să mâncăm și
apă să bem! 13 Apoi să se vadă fețele noastre și înfățișarea noastră și înfățișarea tinerilor care mănâncă din porția de hrană a regelui! Și după cum vei vedea, așa să faci cu slujitorii tăi!" 14 El i-a ascultat în privința aceasta și i-a încercat timp de zece zile. 15 La sfârșitul celor zece zile, înfățișarea lor era mai
bună și trupul lor mai gras decât cel al tuturor tinerilor care mâncau din porția de hrană a regelui. 16 Îngrijitorul lua porția lor de hrană și vinul pe care trebuia să-l bea ei și le dădea legume. 17 Acestor patru tineri, Dumnezeu le-a dat cunoaștere și instruire în orice scriere și înțelepciune. Iar Daniel era priceput în toate
viziunile și visele. 18 La sfârșitul zilelor despre care spusese regele ca să-i aducă, căpetenia eunucilor i-a adus înaintea lui Nabucodonosor. 19 Regele a vorbit cu ei și nu s-a găsit nimeni asemenea lui Daniel, Anania, Mișael și Azaria. Și ei au stat înaintea regelui. 20 În orice lucru de înțelepciune sau de
înțelegere pe care regele îl căuta la ei, i-a găsit de zece ori peste toți magii și astrologii care erau în tot regatul său.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Dan 3,52.53.54.55.56 (R. 52b)
R.: Vrednic de laudă ești, Doamne, și preamărit în veci!
52 Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri,
vrednic de laudă și preamărit în veci!
Binecuvântat este numele sfânt al gloriei tale,
vrednic de laudă și preamărit în veci! R.
53 Binecuvântat ești în templul sfânt al gloriei tale,
vrednic de laudă și preamărit în veci! R.
54 Binecuvântat ești pe tronul domniei tale,
vrednic de laudă și preamărit în veci! R.
55 Binecuvântat ești tu, care pătrunzi abisurile
și stai peste heruvimi, vrednic de laudă și preamărit în veci! R.
56 Binecuvântat ești pe firmamentul cerului,
vrednic de laudă și preamărit în veci! R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Mt 24,42a.44
(Aleluia) Vegheați și fiți gata, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul la care nu vă gândiți! (Aleluia)
EVANGHELIA
A văzut și o văduvă săracă punând acolo două monede mici.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,1-4
În acel timp, Isus, ridicându-și privirea, i-a văzut pe bogații care își puneau darurile în caseta pentru ofrande. 2 A văzut și o văduvă săracă punând acolo două monede mici. 3 Și a spus: "Vă spun: cu adevărat această văduvă săracă a pus mai mult decât toți, 4 pentru că toți aceștia au oferit lui Dumnezeu
din surplusul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a oferit tot ce avea la viața ei".
Cuvântul Domnului