20 decembrie 2020
† DUMINICA a 4-a din Advent
Sf. Zeferin, pp. m.
2Sam 7,1-5.8b-12.14a.16; Ps 88; Rom 16,25-27; Lc 1,26-38;
LECTURA I
În veci va dăinui împărăția lui David în fața Domnului.
Citire din cartea a doua a lui Samuel 7,1-5.8b-12.14a.16
În zilele acelea, când regele David locuia în casa lui și Domnul i-a dat liniște de toți dușmanii lui de jur împrejur, 2 regele i-a zis profetului Natan: "Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru, iar arca lui Dumnezeu locuiește într-un cort!". 3 Natan i-a răspuns regelui: "Tot ceea ce ai în inimă, mergi și fă, căci Domnul este cu tine!" 4 În noaptea aceea, cuvântul Domnului a fost adresat lui Natan: 5 "Du-te și spune-i slujitorului meu David: «Așa vorbește Domnul: Oare tu îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea? 8b Te-am luat de la staul, de la oi, ca să fii conducător peste poporul meu, peste Israel; 9 am fost cu tine oriunde ai mers, i-am nimicit pe toți dușmanii tăi înaintea ta și ți-am făcut numele mare ca numele celor mari care sunt pe pământ; 10 îl voi pune pe poporul meu, Israel, într-un loc, îl voi stabili și va locui el acasă și nu va mai fi tulburat. Fiii nelegiuirii nu-l vor mai umili ca mai înainte, 11 din ziua când am stabilit judecători peste poporul meu Israel și ți-am dat liniște de toți dușmanii tăi. Domnul îți face cunoscut că Domnul îți va face o casă! 12 Când se vor împlini zilele tale și te vei odihni cu părinții tăi, voi ridica un descendent al tău după tine, care a ieșit din tine, și-i voi întări domnia. 14a Eu îi voi fi lui tată și el îmi va fi mie fiu. 16 Casa ta și domnia ta vor fi stabile înaintea ta pentru totdeauna, iar tronul tău va fi întărit pe vecie› »".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 88(89),2-3.4-5.27 și 29 (R.: cf. 2a)
R.: În veci voi cânta, Doamne, milostivirea ta.
2 Îndurările Domnului în veci le voi cânta,
cu gura mea voi face cunoscută
din generație în generație fidelitatea ta.
3 Căci ai spus: "Îndurarea s-a întemeiat pentru totdeauna;
ai stabilit în ceruri fidelitatea ta! R.
4 Am încheiat alianță cu alesul meu,
i-am promis cu jurământ slujitorului meu, David:
5 «îți voi întări seminția pe vecie, din generație în generație,
îți voi întemeia tronul tău de domnie»". R.
27 El îmi va spune: "Tu ești tatăl meu,
Dumnezeul meu și stânca mântuirii mele!"
29 Pentru el păstrez pe veci îndurarea mea
și alianța mea va rămâne neclintită față de el. R.
LECTURA A II-A
Misterul ascuns din timpuri veșnice a fost descoperit acum.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 16,25-27
Fraților, celui care poate să vă întărească potrivit cu evanghelia mea și cu predicarea lui Isus Cristos, potrivit cu descoperirea misterului care a fost ascuns din timpuri veșnice, 26 dar care a fost descoperit acum prin scrierile profetice, după porunca Dumnezeului celui veșnic, spre ascultarea credinței, mister care a fost făcut cunoscut tuturor națiunilor păgâne, 27 lui Dumnezeu care, singur, este înțelept, prin Isus Cristos, lui să-i fie glorie în veci! Amin.
Cuvântul Domnului
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Lc 1,38b
(Aleluia) Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău! (Aleluia)
EVANGHELIA
Vei zămisli și vei naște un fiu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,26-38
În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. 28 Și, intrând la ea, i-a spus: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!" 29 Ea s-a tulburat la acest cuvânt și cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. 30 Însă îngerul i-a spus: "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! 31 Vei zămisli și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. 32 Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; 33 și va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit". 34 Maria a spus către înger: "Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?" 35 Răspunzând, îngerul i-a spus: "Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu. 36 Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe, și aceasta este luna a șasea pentru ea, care era numită sterilă, 37 pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil". 38 Atunci, Maria a spus: "Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!" Și îngerul a plecat de la ea.
Cuvântul Domnului