30 octombrie 2020
Vineri din săptămâna a 30-a de peste an
Sf. Gerard de Potenza, ep.
Fil 1,1-11; Ps 110; Lc 14,1-6
LECTURA I
Cel care a început în voi această lucrare bună o va duce la îndeplinire până în ziua lui Cristos.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 1,1-11
Paul și Timotei, slujitori ai lui Cristos Isus, către toți sfinții în Cristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii și diaconii: 2 har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! 3 Îi aduc mulțumire Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de voi, 4 totdeauna, în fiecare rugăciune a mea pentru voi toți, rugăciune pe care o fac cu bucurie 5 pentru participarea voastră la evanghelie din prima zi și până acum. 6 Sunt încrezător că cel care a început în voi această lucrare bună o va duce la îndeplinire până în ziua lui Cristos Isus. 7 Ca atare, este drept să cred aceasta despre voi toți, pentru că vă am în inima mea pe voi toți care luați parte împreună cu mine la același har, atât în lanțuri, cât și în apărarea și întărirea evangheliei, 8 căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe voi toți cu aceleași sentimente ca ale lui Cristos Isus. 9 Și pentru aceasta mă rog ca iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaștere și discernământ în toate, 10 ca să distingeți ceea ce este util, așa încât să fiți curați și neprihăniți pentru ziua lui Cristos, 11 plini de rodul dreptății care se obține prin Isus Cristos spre gloria și lauda lui Dumnezeu.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 110(111),1-2.3-4.5-6 (R.: 2a)
R.: Mari sunt lucrările Domnului, vrednice de luat în seamă!
sau:
Aleluia.
1 Îl voi lăuda pe Domnul din toată inima,
în sfatul celor drepți, în mijlocul comunității.
2 Mari sunt lucrările Domnului,
vrednice de luat în seamă
de către toți cei care își găsesc plăcerea în ele. R.
3 Lucrarea lui este plină de splendoare și maiestate,
dreptatea lui dăinuie pentru totdeauna.
4 El a lăsat o amintire a minunilor sale:
Domnul este milostiv și plin de dragoste. R.
5 Dă hrană celor ce se tem de el;
își aduce aminte în veci de alianța sa.
6 El a arătat poporului său puterea faptelor sale,
dându-le lor moștenirea neamurilor. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 10,27
(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc, iar ele mă urmează. (Aleluia)
EVANGHELIA
Care dintre voi, dacă-i cade fiul sau boul în fântână, nu-l scoate îndată în zi de sâmbătă?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 14,1-6
Într-o sâmbătă, Isus a venit în casa unuia dintre conducătorii fariseilor, ca să ia masa, iar ei îl urmăreau. 2 Și, iată, era în fața lui un bolnav de hidropizie. 3 Atunci, Isus a spus învățaților Legii și fariseilor: "Este permis sau nu să vindeci sâmbăta?" 4 Dar ei tăceau. Atunci, luându-l, l-a vindecat și l-a trimis. 5 Iar lor le-a zis: "Care dintre voi, dacă-i cade fiul sau boul în fântână, nu-l scoate îndată în zi de sâmbătă?" 6 Ei n-au putut să-i răspundă la aceasta.
Cuvântul Domnului