6 august 2019
Marți din săptămâna a 18-a de peste an
SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI
Dan 7,9-10.13-14 (2Pt 1,16-19); Ps 96; Lc 9,28b-36
LECTURA I
Îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada.
Citire din cartea profetului Daniel 7,9-10.13-14
Eu, Daniel, am privit până când au fost stabilite niște tronuri și un Bătrân s-a așezat. Hainele lui erau ca zăpada și părul capului său, ca lâna curată. Tronul lui era flăcări de foc și roțile lui, foc arzător. 10 Un râu de foc curgea și ieșea dinaintea lui. Mii de mii îi slujeau și zeci de mii de zeci de mii stăteau înaintea lui. S-a așezat la judecată și cărțile au fost deschise. 13 Priveam în timpul viziunilor mele de noapte și, iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân și a fost adus înaintea lui. 14 Lui i s-au dat stăpânirea, gloria și domnia și toate popoarele, neamurile și limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veșnică, ce nu va trece, și domnia lui nu va fi distrusă.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 96(97),1-2.5-6.9 (R.: 1a și 9a)
R.: Domnul cel preaînalt stăpânește peste tot pământul.
1 Domnul stăpânește, să se bucure pământul,
toate insulele să tresalte de veselie!
2 Norii și negura îl înconjoară,
dreptatea și judecata sunt temelia domniei sale. R.
5 Munții se topesc ca ceara înaintea Domnului,
înaintea stăpânului a tot pământul.
6 Cerurile fac cunoscută dreptatea lui
și toate popoarele îi văd mărirea. R.
9 Căci tu, Doamne,
ești Cel Preaînalt peste tot pământul
și tu ești cu mult mai presus decât toți zeii! R.
LECTURA A II-A
Noi înșine am auzit acest glas venit din cer.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Petru 1,16-19
Preaiubiților, noi nu v-am făcut cunoscută puterea Domnului nostru Isus Cristos și venirea lui pe baza unor basme bine ticluite, ci pentru că am fost martori oculari ai măreției lui. 17 El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și mărire atunci când din partea gloriei mărețe a venit acest cuvânt: "Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea". 18 Noi înșine am auzit acest glas venit din cer când eram cu el pe muntele cel sfânt. 19 Și avem și mai sigur cuvântul profetic la care faceți bine că luați aminte ca la o candelă ce strălucește în loc întunecos până când se va lumina de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre.
Cuvântul Domnului
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE cf. Mt 17,5c
(Aleluia) "Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este plăcerea mea; de el să ascultați!" (Aleluia)
EVANGHELIA
În timp ce se ruga, înfățișarea feței lui s-a schimbat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,28b-36
În acel timp, Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan și pe Iacob și s-a urcat pe munte, ca să se roage. 29 Și, în timp ce se ruga, înfățișarea feței lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. 30 Și, iată, doi bărbați vorbeau cu el: aceștia erau Moise și Ilie, 31 care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim. 32 Iar Petru și cei care erau cu el erau toropiți de somn; când s-au trezit au văzut gloria lui și pe cei doi bărbați care stăteau de vorbă cu el. 33 Când aceștia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: "Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilie!", neștiind, de fapt, ce zice. 34 Pe când spunea acestea, a apărut un nor și i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. 35 Atunci a fost o voce din nor, spunând: "Acesta este Fiul meu cel ales; ascultați de el!" 36 Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut și nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.
Cuvântul Domnului