Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

30 iunie 2019 

† DUMINICA a 13-a de peste an
Primii Sfinți Martiri din Roma
1Rg 19,16b.19-21; Ps 15; Gal 5,1.13-18; Lc 9,51-62

LECTURA I
Elizeu a mers după Ilie și a început să-i slujească.
Citire din cartea întâi a Regilor 19,16b.19-21
În zilele acelea, Domnul i-a spus profetului Ilie: pe Elizeu, fiul lui Șafat din Abel-Mehola unge-l profet în locul tău! 19 Ilie a plecat de acolo și l-a găsit pe Elizeu, fiul lui Șafat. El ara cu douăsprezece perechi de boi înaintea lui, iar el era cu a douăsprezecea pereche. Ilie a trecut pe lângă el și și-a aruncat mantaua peste el. 20 Elizeu a părăsit boii, a alergat după Ilie și i-a zis: "Lasă-mă să-i sărut pe tatăl meu și pe mama mea și voi veni după tine!" Ilie i-a răspuns: "Mergi și întoarce-te, căci știi ce ți-am făcut!" 21 S-a întors din urma lui, a luat o pereche de boi, i-a înjunghiat, iar cu plugul de la acești boi le-a fiert carnea, a dat-o poporului și au mâncat. Apoi s-a ridicat, a mers după Ilie și i-a slujit.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 15(16),1-2a și 5.7-8.9-10.11 (R.: 5a)
R.: Tu, Doamne, ești partea mea de moștenire.

1 Păzește-mă, Dumnezeule, pentru că îmi caut refugiu în tine!
2a I-am spus Domnului: "Tu ești Dumnezeul meu!"
5 Domnul este partea mea de moștenire
și cupa mea cu sorți,
tu ești acela care ai în mână soarta mea. R.

7 Îl binecuvântez pe Domnul, care m-a sfătuit,
la aceasta până și noaptea mă îndeamnă inima.
8 Îl am mereu în fața ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

9 De aceea, inima mea se bucură
și sufletul meu tresaltă de bucurie;
ba chiar și trupul meu se va odihni în siguranță,
10 deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților,
nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău să vadă putrezirea. R.

11 Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieții;
în fața ta sunt bucurii depline
și desfătări veșnice la dreapta ta. R.

LECTURA A II-A
Voi ați fost chemați la libertate.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni 5,1.13-18
Fraților, pentru libertate ne-a eliberat Cristos. Așadar, rămâneți tari și nu luați din nou jugul sclaviei! 13 Voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai ca această libertate să nu fie ocazie pentru a sluji trupului, ci slujiți-vă prin iubire, unii pe alții! 14 Căci toată Legea este împlinită într-o singură poruncă: "Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!" 15 Dar dacă voi vă mușcați și vă mâncați între voi, aveți grijă să nu vă nimiciți unii pe alții! 16 Așadar, vă spun: umblați în duh și nu împliniți poftele trupului! 17 Căci trupul dorește împotriva duhului, iar duhul, împotriva trupului: acestea se împotrivesc unul altuia așa încât nu puteți face tot ceea ce voiți. 18 Căci dacă sunteți conduși de Duh, nu mai sunteți sub Lege.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE 1Sam 3,9c; In 6,68b
(Aleluia) Vorbește, Doamne, căci slujitorul ascultă; tu ai cuvintele vieții veșnice. (Aleluia)

EVANGHELIA
Isus s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim. Te voi urma oriunde te vei duce.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,51-62
În acel timp, când s-au împlinit zilele înălțării sale, Isus s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalim 52 și a trimis soli înaintea sa. Și, mergând, au intrat într-un sat al samaritenilor ca să pregătească pentru el. 53 Însă nu l-au primit pentru că se îndrepta spre Ierusalim. 54 Văzând aceasta, discipolii Iacob și Ioan i-au spus: "Doamne, vrei să cerem ca focul să coboare din cer să-i consume?" 55 Dar, întorcându-se, el i-a mustrat. 56 Și au mers într-un alt sat. 57 În timp ce mergeau pe drum, cineva i-a spus: "Te voi urma oriunde te vei duce". 58 Dar Isus i-a răspuns: "Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-și rezema capul". 59 Altuia i-a spus: "Urmează-mă!" Acela a răspuns: "Doamne, lasă-mă să merg mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu!" 60 Dar el i-a spus: "Lasă morții să-și îngroape morții lor, dar tu, mergi și vestește împărăția lui Dumnezeu!" 61 Un altul i-a zis: "Doamne, te voi urma, însă mai întâi lasă-mă să mă întorc să-mi iau rămas bun de la cei din casa mea!" 62 Dar Isus i-a spus: "Nimeni care pune mâna pe plug și privește înapoi nu este vrednic de împărăția lui Dumnezeu".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat