Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

26 mai 2019 

† DUMINICA a 6-a a Paștelui
Sf. Filip Neri, pr.
Fap 15,1-2.22-29; Ps 66; Ap 21,10-14.22-23; In 14,23-29

LECTURA I
Duhul Sfânt și noi am hotărât să nu vă impunem nicio povară în afară de acestea care sunt necesare.
Citire din Faptele Apostolilor 15,1-2.22-29
În zilele acelea, unii dintre cei care coborâseră din Iudeea îi învățau pe frați: "Dacă nu primiți circumcizia, după obiceiul care vine de la Moise, nu puteți să vă mântuiți". 2 Întrucât s-a ivit o divergență și o discuție aprinsă între Paul și Barnaba și aceștia, au hotărât ca Paul și Barnaba, împreună cu alți câțiva dintre ei, să urce la apostoli și la prezbiterii din Ierusalim în legătură cu această dispută. 22 Atunci apostolii și prezbiterii, împreună cu toată comunitatea, au hotărât să aleagă câțiva oameni dintre ei și să-i trimită la Antiohia împreună cu Paul și Barnaba, pe Iuda, numit Barsaba, și pe Sila, bărbați de frunte printre frați. 23 Au trimis prin ei această scrisoare: "Apostolii și prezbiterii, frații voștri, către frații din Antiohia, Siria și Cilicia, care provin dintre păgâni: Salutare! 24 Deoarece am auzit că unii dintre noi, care au plecat fără să le fi poruncit noi, v-au tulburat sufletele prin cuvintele lor, 25 am hotărât în unanimitate să alegem câțiva oameni și să-i trimitem la voi împreună cu iubiții noștri Barnaba și Paul, 26 oameni care și-au închinat viața pentru numele Domnului nostru Isus Cristos. 27 Totodată, vi i-am trimis pe Iuda și pe Sila ca și ei să vă vestească acestea prin cuvânt. 28 Căci Duhul Sfânt și noi am hotărât să nu vă mai impunem nicio povară în afară de acestea care sunt necesare: 29 să vă feriți de carnea jertfită idolilor, de sânge, de animale sufocate și de desfrânare; dacă vă veți feri de acestea, bine veți face. Cu bine!"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 66(67),2-3.5.6 și 8 (R.: 4)
R.: Să te laude popoarele, Dumnezeule, să te laude toate popoarele!
sau:
Aleluia.

2 Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne binecuvânteze;
să-și îndrepte spre noi fața senină,
3 ca să fie cunoscută pe pământ calea ta
și mântuirea ta, la toate popoarele! R.

5 Să se veselească și să strige de bucurie neamurile,
pentru că judeci popoarele cu dreptate
și călăuzești neamurile pe fața pământului! R.

6 Să te laude popoarele, Dumnezeule,
toate popoarele să te laude!
8 Să ne binecuvânteze Dumnezeu
și să se teamă de el toate marginile pământului! R.

LECTURA A II-A
Mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul care cobora din cer, de la Dumnezeu.
Citire din Apocalipsul sfântului apostol Ioan 21,10-14.22-23
Unul dintre cei șapte îngeri m-a luat în duh pe un munte mare și înalt și mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, care cobora din cer, de la Dumnezeu. 11 Ea avea gloria lui Dumnezeu. Splendoarea ei era ca a unei pietre de mare preț, ca a unei pietre de iaspis cristalin. 12 Ea avea un zid mare și înalt, cu douăsprezece porți, iar deasupra porților erau doisprezece îngeri și numele înscrise, care sunt numele celor douăsprezece triburi ale fiilor lui Israel: 13 la răsărit, trei porți; la miazănoapte, trei porți; la miazăzi, trei porți și la apus, trei porți. 14 Iar zidul cetății avea douăsprezece temelii, și pe ele erau douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai mielului. 22 Nu am văzut în ea niciun templu, pentru că Domnul Dumnezeul Cel Atotputernic, este templul ei și mielul. 23 Cetatea nu are nevoie de soare și nici de lună ca s-o lumineze, căci gloria lui Dumnezeu o luminează, iar făclia ei este mielul.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 14,23ab
(Aleluia) "Dacă cineva mă iubește, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el". (Aleluia)

EVANGHELIA
Duhul Sfânt vă va învăța totul și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 14,23-29
În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: "Dacă cineva mă iubește, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face locuință la el. 24 Cine nu mă iubește nu păzește cuvintele mele, iar cuvântul pe care îl ascultați nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis. 25 V-am spus acestea cât timp mai rămân cu voi. 26 Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu. 27 Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă! 28 Ați auzit că v-am spus: «Mă duc și voi veni la voi». Dacă m-ați iubi, v-ați bucura că mă duc la Tatăl pentru că Tatăl este mai mare decât mine. 29 V-am spus-o acum, înainte de a se întâmpla, ca, atunci când se va întâmpla, să credeți".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat