22 iulie 2018
† DUMINICA a 16-a de peste an
Sf. Maria Magdalena
Ier 23,1-6; Ps 22; Ef 2,13-18; Mc 6,30-34
LECTURA I
Voi aduna eu însumi restul oilor mele și voi pune păstori peste ele.
Citire din cartea profetului Ieremia 23,1-6
Vai de păstorii care fac să piară și să se împrăștie turma pășunii mele - oracolul Domnul! De aceea, așa spune Domnul Dumnezeul lui Israel împotriva păstorilor care păstoresc poporul meu: "Voi împrăștiați turma mea, o alungați și nu vă îngrijiți de ea. Iată, eu vă voi pedepsi pentru răutatea faptelor voastre - oracolul Domnului! 3 Eu însumi voi aduna restul turmei mele din toate țările unde le-am alungat, le voi face să se întoarcă la staulul lor, vor fi rodnice și se vor înmulți. 4 Voi stabili peste ele păstori care să le păstorească: nu se vor mai teme, nu se vor înspăimânta și nu se vor rătăci" - oracolul Domnului. 5 Iată, vin zile - oracolul Domnului - când îi voi ridica lui David o odraslă dreaptă care va domni ca rege și va avea succes; va face judecată și dreptate în țară! 6 În zilele lui, Iuda va fi mântuit și Israelul va locui în siguranță. Acesta este numele cu care va fi chemat: "Domnul este dreptatea noastră".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 22(23),1-3a.3b-4.5.6 (R.: 1)
R.: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.
1 Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic;
2 el mă paște pe pășuni verzi,
mă conduce la ape de odihnă,
3a îmi înviorează sufletul. R.
3b Mă călăuzește pe cărări drepte de dragul numelui său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morții,
nu mă tem de niciun rău, căci tu ești cu mine,
toiagul și nuiaua ta mă mângâie. R.
5 Tu pregătești masă pentru mine
în fața celor care mă asupresc,
îmi ungi capul cu untdelemn
și paharul meu e plin de se revarsă. R.
6 Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți
în toate zilele vieții mele
și voi locui în casa Domnului
până la sfârșitul zilelor mele. R.
LECTURA A II-A
El este pacea noastră.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 2,13-18
Fraților, acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară erați departe, v-ați apropiat prin sângele lui Cristos. 14 Căci el este pacea noastră, cel care a făcut din două una și a dărâmat zidul despărțitor, desființând în trupul său ura, 15 legea poruncilor cu prescrierile ei, pentru ca cei doi să fie un singur om nou, făcând pace, 16 și să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup prin crucea prin care a nimicit ura. 17 Venind, el a vestit pacea pentru voi care erați departe și pacea pentru cei care erau aproape, 18 căci, prin el, amândoi avem acces într-un singur Duh la Tatăl.
Cuvântul Domnului
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 10,27
(Aleluia) "Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc, iar ele mă urmează". (Aleluia)
EVANGHELIA
Erau ca oile care nu au păstor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,30-34
În acel timp, apostolii s-au adunat la Isus și i-au povestit toate câte au făcut și ce au învățat. 31 Atunci el le-a spus: "Veniți deoparte, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin!"; pentru că mulți veneau și plecau și nu aveau timp nici măcar să mănânce. 32 Au plecat cu o barcă spre un loc pustiu, ei singuri. 33 Mulți i-au văzut plecând și și-au dat seama. Au mers deci pe jos, din toate cetățile și, alergând într-acolo, au ajuns înaintea lor. 34 Coborând, Isus a văzut o mare mulțime și i s-a făcut milă de ei pentru că erau ca oile care nu au păstor; și a început să-i învețe multe.
Cuvântul Domnului