15 aprilie 2018
† DUMINICA a 3-a a Paștelui
Sf. Damian de Veuster, pr.
Fap 3,13-15.17-19; Ps 4; 1In 2,1-5a; Lc 24,35-48
LECTURA I
Voi l-ați ucis pe cel care conduce la viață, dar Dumnezeu l-a înviat din morți.
Citire din Faptele Apostolilor 3,13-15.17-19
În zilele acelea, Petru s-a adresat poporului: "Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob, Dumnezeul părinților noștri l-a glorificat pe Fiul său Isus pe care voi l-ați dat în mâinile lui Pilat și l-ați renegat înaintea lui, pe când el judecase să-l elibereze. 14 Voi l-ați renegat pe cel sfânt și drept și ați cerut să vă fie grațiat un om criminal. 15 Voi l-ați ucis pe cel care conduce la viață, dar Dumnezeu l-a înviat din morți pe acesta căruia noi îi suntem martori. 17 Și acum, fraților, știu că din neștiință ați făcut aceasta, la fel ca și conducătorii voștri, 18 dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce promisese de mai înainte prin gura tuturor profeților că Unsul său va suferi. 19 Așadar, convertiți-vă și întoarceți-vă pentru ca păcatele voastre să fie iertate!"
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 4,2.4.7.9 (R.: 7b)
R.: Fă să răsară peste noi, Doamne, lumina feței tale!
sau:
Aleluia.
2 Când strig către tine, răspunde-mi,
Dumnezeul dreptății mele!
Din strâmtorare m-ai scos în larg:
ai milă de mine și ascultă-mi rugăciunea! R.
4 Să știți că Dumnezeu face minuni
pentru cel credincios:
când strig către el, Domnul mă aude. R.
7 Mulți spun: "Cine ne va arăta ce este bine?"
Fă să răsară peste noi, Doamne,
lumina feței tale! R.
9 Eu mă culc în pace și adorm îndată,
căci numai tu, Doamne,
mă faci să locuiesc în siguranță. R.
LECTURA A II-A
El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre și pentru ale lumii întregi.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 2,1-5a
Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. 2 El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi. 3 Din aceasta știm că îl cunoaștem: dacă păzim poruncile lui. 4 Cine spune: "Eu îl cunosc", dar nu păzește poruncile lui, este mincinos și adevărul nu este în el. 5a Însă, dacă cineva păstrează cuvântul lui, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârșită.
Cuvântul Domnului
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Cf. Lc 24,32
(Aleluia) Doamne Isuse, explică-ne Scripturile; fă ca inimile noastre să se aprindă când tu însuți ne vorbești! (Aleluia)
EVANGHELIA
Așa este scris: Cristos trebuia să sufere și să învie din morți a treia zi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,35-48
În acel timp, discipolii le-au povestit cele de pe drum și cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii. 36 Pe când vorbeau ei acestea, Isus a stat în mijlocul lor și le-a spus: "Pace vouă!" 37 Speriați și cuprinși de teamă, credeau că văd un duh, 38 dar el le-a spus: "De ce v-ați tulburat și de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? 39 Priviți mâinile și picioarele mele, căci eu sunt! Pipăiți-mă și vedeți: duhul nu are carne și oase cum mă vedeți pe mine că am!" 40 Și, spunând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele. 41 Însă pentru că ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, Isus le-a spus: "Aveți aici ceva de mâncare?" 42 Ei i-au dat o bucată de pește fript. 43 Și luând-o, a mâncat-o înaintea lor. 44 Apoi le-a spus: "Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus când încă eram cu voi; că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi". 45 Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile 46 și le-a spus: "Așa este scris: Cristos trebuia să sufere și să învie din morți a treia zi 47 și să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile. Începând din Ierusalim, 48 voi veți fi martorii acestor lucruri".
Cuvântul Domnului