21 octombrie 2018
† DUMINICA a 29-a de peste an
Ss. Ursula și îns., m.; Celina; Ilarion, abate
Is 53,10-11; Ps 32; Evr 4,14-16; Mc 10,35-45 (10,42-45)
LECTURA I
Dacă își va da viața ca ispășire, servitorul Domnului își va vedea urmașii.
Citire din cartea profetului Isaia 53,10-11
Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferință; când sufletul și-l va pune ca jertfă pentru vinovăție, va vedea o descendență care-și va lungi zilele și dorința Domnului, prin mâna lui, va avea succes. 11 Din truda sufletului său va vedea și va fi satisfăcut în cunoașterea lui; slujitorul meu cel drept îi va îndreptăți pe mulți și va lua asupra sa păcatele lor.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 32(33),4-5.18-19.20 și 22 (R.: 22)
R.: Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, după cum și noi am sperat în tine!
4 Drept este Cuvântul Domnului
și toate lucrările sale sunt vrednice de crezare.
5 El iubește dreptatea și judecata;
pământul este plin de bunătatea Domnului. R.
18 Iată, ochii Domnului sunt îndreptați
spre cei care se tem de el,
spre cei care nădăjduiesc în mila lui,
19 ca să scape de la moarte sufletele lor
și să-i hrănească în timp de foamete! R.
20 Sufletul nostru îl așteaptă pe Domnul;
pentru că el este scutul și apărătorul nostru.
22 Fie, Doamne, mila ta asupra noastră,
după cum și noi am sperat în tine! R.
LECTURA A II-A
Să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului.
Citire din Scrisoarea către Evrei 4,14-16
Fraților, având, așadar, un mare preot minunat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea credinței! 15 Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat. 16 Așadar, să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit!
Cuvântul Domnului
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Mc 10,45
(Aleluia) Fiul Omului a venit ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți. (Aleluia)
EVANGHELIA*
Fiul Omului a venit ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,35-45
În acel timp, Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu, s-au apropiat de Isus și i-au spus: "Învățătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îți cerem". 36 El le-a spus: "Ce vreți să fac pentru voi?" 37 Atunci ei i-au spus: "Fă-ne să stăm unul la dreapta și altul la stânga ta în gloria ta!" 38 Dar Isus le-a spus: "Nu știți ce cereți. Puteți să beți potirul pe care-l beau eu sau să vă botezați cu botezul cu care eu sunt botezat?" 39 Ei i-au spus: "Putem". Iar Isus le-a zis: "Potirul pe care-l beau eu îl veți bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu veți fi botezați. 40 Însă a sta la dreapta sau la stânga mea nu eu trebuie să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit". 41 Când au auzit, cei zece au fost cuprinși de indignare față de Iacob și Ioan. 42 Chemându-i la sine, Isus le-a spus: "Voi știți că cei care sunt considerați conducători ai popoarelor le domină și cei mari dintre ei își fac simțită puterea asupra lor. 43 Dar între voi să nu fie așa! Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru 44 și cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor! 45 Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți".
Cuvântul Domnului
* forma prescurtată:
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Mc 10,45
(Aleluia) Fiul Omului a venit ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți. (Aleluia)
EVANGHELIA
Fiul Omului a venit ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,42-45
În acel timp, chemându-i la sine pe cei doisprezece, Isus le-a spus: "Voi știți că cei care sunt considerați conducători ai popoarelor le domină și cei mari dintre ei își fac simțită puterea asupra lor. 43 Dar între voi să nu fie așa! Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru 44 și cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor! 45 Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți".
Cuvântul Domnului