Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Luni, 2 septembrie 2013 

Luni din saptamâna a 22-a de peste an
Fer. Ingrid, calug.

LECTURA I
Dumnezeu îi va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei care au murit întru el.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 4,13-17
Fraților, 13 nu vrem să vă lăsăm în ignoranță cu privire la cei care au murit, ca să nu vă descurajați ca ceilalți care nu au speranță. 14 Căci precum credem că Isus a murit și a înviat, tot așa credem că Dumnezeu îi va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei care au adormit în el. 15 Iată ce vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi, care vom fi rămas în viață până la venirea Domnului, nu o vom lua înaintea celor care au murit. 16 Pentru că la un strigăt, la glasul unui arhanghel și la sunetul trâmbiței lui Dumnezeu, însuși Domnul se va coborî din cer. Mai întâi vor învia cei morți în Cristos; 17 apoi noi, care vom fi rămas în viață până atunci, vom fi răpiți împreună cu ei în norii cerului, ca să-l întâmpinăm pe Domnul în văzduh. Astfel vom fi pentru totdeauna împreună cu Domnul.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 95,1 și 3.4-5.11-12.13 (R.: 13ab)
R.: Domnul vine ca să judece pământul.
1 Cântați Domnului un cântec nou!
Cântați Domnului, toți locuitorii pământului!
3 Vestiți printre neamuri slava lui,
vestiți tuturor popoarelor minunile lui! R.

4 Căci Domnul este mare și vrednic de toată lauda,
mai de temut decât toți zeii.
5 Căci toți zeii popoarelor sunt niște idoli,
Domnul însă este acela care a făcut cerurile. R.

11 Să se bucure cerurile și să se veselească pământul,
să vuiască marea și tot ce se află într-însa.
12 Să se bucure câmpiile și tot ce este pe ele,
să tresalte de bucurie toți copacii pădurilor. R.

13 Să se bucure în fața Domnului care vine,
pentru că vine să judece pământul.
El va judeca lumea cu dreptate,
va judeca popoarele în adevărul său. R.

ALELUIA Lc 4,18
(Aleluia) Duhul Domnului este asupra mea;
el m-a trimis să vestesc săracilor evanghelia.
(Aleluia)

EVANGHELIA
M-a trimis să aduc săracilor vestea cea bună. Nici un profet nu este primit în locul său de baștină.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 4,16-30
În acel timp, 16 Isus a venit la Nazaret, unde fusese crescut, și după obiceiul său, a intrat într-o zi de sâmbătă în sinagogă și s-a sculat să citească. 17 I s-a dat cartea profetului Isaia. Deschizând cartea, a găsit locul unde era scris: 18 "Duhul Domnului este asupra mea; el m-a sfințit prin ungere 19 ca să vestesc săracilor evanghelia, m-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să predic celor prinși în război eliberarea și celor orbi vederea, să dau celor asupriți libertatea și să vestesc anul de îndurare al Domnului". 20 Închizând cartea și dând-o slujitorului, s-a așezat, iar ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți asupra lui. 21 Atunci a început să le spună: "Aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-ați auzit acum s-au împlinit astăzi". 22 Toți îl încuviințau și se mirau de cuvintele pline de har, care ieșeau din gura lui. Ei se întrebau: "Nu este el oare fiul lui Iosif?" 23 Însă el le-a zis: "Desigur, îmi veți spune zicala: «Doctore, vindecă-te pe tine însuți». Noi am auzit tot ce s-a petrecut la Cafarnaum. Fă la fel și aici, în cetatea ta natală". 24 Apoi a adăugat: "Vă spun adevărul: nici un profet nu este bine primit în locul său de baștină. 25 Vă spun adevărul că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a venit o foamete mare peste toată țara, 26 dar la nici una dintre ele nu a fost trimis Ilie; în schimb a fost trimis la o văduvă străină în Sarepta Sidonului. 27 Și mulți leproși erau în Israel, pe vremea profetului Elizeu, dar nici unul nu a fost curățit; în schimb a fost curățit Naaman, un sirian". 28 Când au auzit aceste lucruri, toți cei din sinagogă s-au umplut de mânie. 29 Ridicându-se, l-au scos afară din localitate și l-au dus la un povârniș al colinei pe care era clădită cetatea lor, ca să-l arunce în prăpastie. 30 Dar el, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat