Luni, 17 iunie 2013
Luni din saptamâna a 11-a de peste an
Ss. Nicandru si Marcian, m.
LECTURA I
Ne dovedim slujitori ai lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 6,1-10
Fraților, 1 deoarece noi lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă îndemnăm să nu lăsați ca harul lui Dumnezeu să fie fără rod în voi; 2 căci el zice în Scriptură: "La timpul potrivit te-am ascultat, în ziua mântuirii te-am ajutat". Iată, acum e timpul potrivit; iată, acum e ziua mântuirii. 3 Pentru ca slujirea noastră să nu dea loc la critici, noi veghem ca să nu scandalizăm pe nimeni cu nimic. 4 Dimpotrivă, în toate împrejurările ne dovedim adevărați slujitori ai lui Dumnezeu, îndelung răbdători în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, 5 în bătăi, în temnițe, în prigoane, în osteneli, în nopți nedormite, în zile de post, 6 prin curăție, prin cunoașterea lui Dumnezeu, prin răbdare, prin bunătate, prin duhul de sfințenie, printr-o dragoste neprefăcută; 7 prin sinceritate în vorbire, prin puterea lui Dumnezeu; ne prezentăm cu armele celor drepți pentru a cuceri și pentru a ne apăra. 8 Suntem ridicați în slavă și ocărâți, defăimați și lăudați; suntem luați drept mincinoși, deși spunem adevărul, 9 neluați în seamă, deși foarte bine cunoscuți; suntem socotiți ca niște oameni care trag de moarte, deși suntem plini de viață, pedepsiți, însă fără a fi omorâți; 10 ne cred triști, deși suntem totdeauna veseli, săraci, dar îmbogățim pe alții; nu avem nimic și totuși avem de toate!
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 97,1.2-3ab.3cd-4 (R.: 2a)
R.: Să ne bucurăm în Domnul, căci el ne iubește.
1 Cântați Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta și brațul lui cel sfânt
i-au adus biruință. R.
2 Domnul și-a făcut cunoscută mântuirea,
și-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor;
3ab și-a adus aminte de bunătatea și fidelitatea lui
față de casa lui Israel. R.
3cd Toate marginile pământului
au văzut biruința Dumnezeului nostru.
4 Strigați către Domnul, cu strigăte de bucurie, toți locuitorii pământului,
izbucniți în strigăte de veselie și cântări de laudă. R.
ALELUIA Ps 118,105
(Aleluia) Cuvântul tău, Doamne, este o făclie pentru pașii mei, o lumină pe cărarea vieții mele. (Aleluia)
EVANGHELIA
Eu însă vă spun: nu întoarceți răul celor care vă fac rău.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,38-42
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 38 "Ați auzit că s-a spus: «Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte». 39 Eu însă vă spun: nu întoarceți răul celor care vă fac rău, ci dacă unul te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt; 40 și dacă cineva vrea să te dea în judecată ca să-ți ia cămașa, lasă-i și mantaua. 41 Și dacă cineva te obligă să faci cu el o mie de pași, tu fă două mii. 42 Celui care îți cere, dă-i, iar celui care vrea să se împrumute de la tine, nu-i întoarce spatele.
Cuvântul Domnului