Vineri, 14 iunie 2013
Vineri din saptamâna a 10-a de peste an
Ss. Valeriu si Rufin, m.; Elizeu, profet
LECTURA I
Cel care l-a înviat pe Isus, ne va învia și pe noi cu Isus și ne va așeza împreună cu voi.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 4,7-15
Fraților, 7 noi apostolii ne asemănăm cu acei oameni care poartă o comoară în vase de lut, ca să se arate că puterea extraordinară pe care o avem nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu. 8 Din toate părțile suntem supuși încercării, dar nu suntem striviți; suntem în grea cumpănă, dar nu ne pierdem nădejdea; 9 suntem izgoniți, dar nu părăsiți; suntem doborâți la pământ, dar nu nimiciți. 10 Pretutindeni și totdeauna purtăm în trupurile noastre moartea lui Isus, pentru ca și viața lui să se arate în trupurile noastre. 11 Într-adevăr, noi cei vii suntem mereu dați morții pentru Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. 12 Astfel în noi lucrează moartea, iar în voi viața. 13 Căci zice Scriptura: "Eu am crezut, de aceea am vorbit". Însuflețiți de aceeași credință, și noi credem, și de aceea vorbim, 14 convinși că cel care l-a înviat pe Domnul Isus ne va învia și pe noi cu Isus și ne va așeza, împreună cu voi, alături de el. 15 Astfel, tot ce ni se întâmplă este spre folosul vostru, pentru ca harul îmbelșugat, făcând să sporească numărul vostru, să mărească mulțumirea care se înalță spre slava lui Dumnezeu.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 115,10-11.15-16.17-18 (R.: 17a)
R.: Ție, Doamne, îți voi aduce jertfă de laudă.
10 Eu mi-am păstrat credința chiar și atunci când spuneam:
"Sunt prea nefericit".
11 Am spus în tulburarea mea:
"Toți oamenii sunt mincinoși!" R.
15 Lucru de preț este în fața Domnului
moartea slujitorilor săi.
16 Ascultă-mă, Doamne, căci sunt slujitorul tău și fiul slujnicei tale.
Tu ai sfărâmat lanțurile mele. R.
17 Ție îți voi aduce jertfă de laudă
și voi invoca numele Domnului.
18 Voi împlini cele făgăduite Domnului,
de față cu tot poporul său. R.
ALELUIA Fil 2,15-16
(Aleluia) Păziți cuvântul vieții,
ca să fiți în mijlocul lumii ca niște făclii mereu aprinse. (Aleluia)
EVANGHELIA
Cine se uită la o femeie dorind-o, a și săvârșit adulterul cu ea în inima lui.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,27-32
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 27 "Ați auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu săvârșești adulter!» 28 Eu însă vă spun: cine se uită la femeie, dorind-o, a și săvârșit adulterul cu ea în inima lui. 29 Dacă ochiul tău drept te duce la păcat, scoate-l și aruncă-l, căci este mai bine pentru tine să pierzi unul dintre mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în Gheenă. 30 Dacă mâna ta dreaptă te duce la păcat, taie-o și arunc-o, căci este mai bine pentru tine să pierzi un mădular, decât tot trupul tău să ajungă în Gheenă. 31 S-a mai spus: «Cine își lasă soția, să-i dea dovadă de divorț». 32 Eu însă vă spun: oricine își lasă soția, în afară de cazul că trăiește nelegitim cu ea, o împinge la adulter, iar cine se căsătorește cu o femeie divorțată săvârșește adulter".
Cuvântul Domnului