Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Luni, 10 iunie 2013 

Luni din saptamâna a 10-a de peste an
Ff. Ioan Dominici, calug; Diana, fc.

LECTURA I
Dumnezeu ne dă curaj, ca și noi să putem încuraja pe alții.

Începutul Scrisorii a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,1-7
1 Eu, Paul, apostol al lui Cristos Isus, prin voința lui Dumnezeu, împreună cu Timotei, fratele nostru, mă adresez vouă care alcătuiți Biserica lui Dumnezeu din Corint, precum și tuturor sfinților din întreaga Grecie. 2 Harul și pacea lui Dumnezeu, Tată nostru, și a Domnului Isus Cristos să fie cu voi. 3 Preamărit să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tată plin de îndurare, Dumnezeu de la care vine toată mângâierea. 4 El ne dă curaj în orice strâmtorare, astfel noi îi putem încuraja pe toți cei care se află în strâmtorare, datorită încurajării pe care noi înșine o primim de la Dumnezeu. 5 Așa cum noi avem parte din plin de suferințele lui Cristos, la fel prin Cristos avem parte din plin de mângâiere. 6 Atunci când noi suntem în suferință, aceasta este spre încurajarea și mântuirea voastră; iar când noi suntem mângâiați, este tot spre încurajarea voastră. Aceasta vă ajută să suportați cu statornicie aceleași suferințe ca și noi. 7 Cu privire la voi, speranța noastră este de neclintit; noi suntem siguri, că așa cum aveți parte împreună cu noi de suferință, tot așa veți avea parte împreună cu noi și de mângâiere.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,2-3.4-5.6-7.8-9 (R.: 9a)
R.: Gustați și vedeți cât de bun este Domnul.
2 Voi lăuda pe Domnul întotdeauna,
lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei blânzi și să se bucure. R.

4 Slăviți pe Domnul împreună cu mine,
să înălțăm numele lui împreună!
5 Când îl caut pe Domnul, el îmi răspunde
și mă eliberează de tot ce mă înspăimântă. R.

6 Priviți la Domnul și veți fi luminați
și fețele voastre nu vor avea de ce să se rușineze.
7 Cel sărac a strigat și Domnul l-a ascultat
și l-a mântuit de toate necazurile sale. R.

8 Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el,
și-i scapă din primejdie.
9 Gustați și vedeți cât de bun este Domnul,
ferice de omul care se încrede în Domnul. R.

ALELUIA Mt 5,12a
(Aleluia) Bucurați-vă și veseliți-vă, căci mare va fi în ceruri răsplata voastră. (Aleluia)

EVANGHELIA
Fericiți sunt cei săraci cu duhul.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,1-12a
În acel timp, 1 Isus, văzând mulțimile s-a urcat pe munte și, după ce s-a așezat, s-au apropiat de el ucenicii lui. 2 Atunci, luând cuvântul, a început să-i învețe: 3 "Fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăția cerurilor. 4 Fericiți cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul. 5 Fericiți cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați. 6 Fericiți cei flămânzi și însetați de dreptate, căci ei se vor sătura. 7 Fericiți cei milostivi, căci ei vor afla milă. 8 Fericiți cei curați cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu. 9 Fericiți făcătorii de pace, căci ei se vor chema fiii lui Dumnezeu. 10 Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, căci a lor este împărăția cerurilor. 11 Fericiți veți fi când vă vor batjocori, vă vor prigoni și, mințind, vor spune tot ce-i rău împotriva voastră din pricina mea. 12a Bucurați-vă și veseliți-vă căci mare va fi în ceruri răsplata voastră".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat