Duminică, 14 aprilie 2013
† DUMINICA a 3-a a Pastelui
Ss. Tiburtiu, Valerian si Maxim, m.; Liduina, fc.; Fer. Isabela, fc. m.
LECTURA I
Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt.
Citire din Faptele Apostolilor 5,27b-32.40b-41
În zilele acelea, 27b arhiereul i-a întrebat pe apostoli spunând: 28 "V-am poruncit cu asprime să nu învățați în numele acesta. Și iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră. Voiți să aduceți asupra noastră sângele acestui om?" 29 Petru și apostolii, drept răspuns, i-au zis: "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. 30 Dumnezeul părinților noștri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-ați ucis, atârnându-l pe lemn. 31 Pe acesta Dumnezeu, cu dreapta sa, l-a înălțat stăpânitor și mântuitor, ca să dea lui Israel o căință și iertarea păcatelor. 32 Noi suntem martori ai acestor lucruri ca și Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu l-a dat celor ce-l caută". 40b Și le-au poruncit apostolilor să nu mai vorbească în numele lui Isus, apoi le-au dat drumul. 41 Iar ei au plecat din fața Sinedriului, bucurându-se că au fost învredniciți să sufere ocară pentru numele lui Isus.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 29,2 și 4.5-6.11-12a și 13b (R.: 2a)
R.: Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat.
sau
Aleluia.
2 Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat
și n-ai lăsat pe dușmanii mei să râdă de mine.
4 Doamne, tu m-ai scos din locuința morților,
tu mi-ai redat viața, ca să nu cobor în mormânt. R.
5 Cântați Domnului, voi credincioșii lui,
măriți prin laudele voastre numele lui cel sfânt!
6 Căci mânia lui ține numai o clipă, dar îndurarea lui ține toată viața.
Seara ne stăpânește plânsul, iar dimineața se revarsă bucuria. R.
11 Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine!
Doamne, ajută-mă!
12a Mi-ai schimbat plânsul în veselie,
13b Doamne Dumnezeule, eu pururi te voi lăuda! R.
LECTURA A II-A
Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat să primească puterea și bogăția.
Citire din Apocalipsul sfântului apostol Ioan 5,11-14
11 Eu, Ioan, fiind în extaz, am auzit un glas de îngeri mulți care înconjurau tronul, ființele și bătrânii. Numărul lor era foarte mare. 12 Ei spuneau cu glas tare: "Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și binecuvântarea". 13 Toată făptura care este în cer și pe pământ, sub pământ și în mare și toate câte sunt în acestea, le-am auzit zicând: "Celui ce șade pe tron și Mielului să-i fie binecuvântare, cinste, slavă și putere în vecii vecilor!" 14 Și cele patru ființe spuneau: "Amin!" Iar bătrânii s-au aruncat cu fața la pământ și s-au închinat.
Cuvântul Domnului
ALELUIA
(Aleluia) A înviat Cristos care a creat toate
și a avut milă de neamul omenesc. (Aleluia)
EVANGHELIA
Isus a venit, a luat pâine și le-a dat lor, de asemenea și pește.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,1-19
În acel timp, 1 Isus s-a arătat din nou ucenicilor săi la Marea Tiberiadei, și iată cum: 2 Erau împreună Simon Petru, Toma, adică Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu și alți doi dintre ucenicii lui. 3 Simon Petru le-a zis: "Mă duc să pescuiesc". I-au zis ceilalți: "Mergem și noi cu tine". Au plecat și s-au urcat în luntre. În noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Dimineață, Isus a apărut pe țărm, dar ucenicii nu au știut că este Isus. 5 Isus le-a zis: "Fiilor, aveți de mâncare ceva pește?" Ei au răspuns: "Nu!" 6 Le-a zis el: "Aruncați mreaja în partea dreaptă a luntrei și veți prinde". Au aruncat mreaja și de data aceasta nu puteau să o tragă de mulțimea peștilor. 7 Atunci ucenicul pe care îl iubea Isus i-a zis lui Petru: "E Domnul!" Petru, auzind că este Domnul și-a pus haina, căci nu avea nimic pe el, și a sărit în apă. 8 Ceilalți ucenici au venit cu luntrea, pentru că erau departe de țărm, ca la o sută de metri, și trăgeau mreaja cu pești. 9 Când au venit la țărm, au văzut jar pus jos, pește deasupra și pâine. 10 Isus le-a zis: "Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum". 11 Simon Petru a urcat în luntre și a tras mreaja la țărm, plină cu o sută cincizeci și trei pești mari și cu toate că erau atâția nu s-a rupt mreaja. 12 Isus le-a zis: "Veniți și mâncați!" Și nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-l întrebe: "Cine ești tu?", știind că este Domnul. 13 Isus a venit, a luat pâinea și le-a dat-o lor, de asemenea și peștele. 14 Era pentru a treia oară că Isus se arăta ucenicilor săi, după ce înviase din morți. 15 După ce au mâncat, Isus i-a zis lui Simon Petru: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubești tu mai mult decât aceștia?" El i-a răspuns: "Da, Doamne, tu știi că te iubesc". Isus i-a zis: "Paște mielușeii mei!" 16 I-a spus Isus a doua oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?" Petru i-a răspuns: "Da, Doamne, tu știi că te iubesc". Isus i-a zis: "Paște mieii mei!" 17 Și i-a spus a treia oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?" Petru s-a întristat pentru că l-a întrebat a treia oară mă iubești și i-a zis: "Doamne, tu toate le știi; tu știi că te iubesc". Isus i-a zis: "Paște oile mele! 18 Adevăr, adevăr îți spun: când erai mai tânăr te încingeai singur și te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu vei voi". 19 A spus lucrul acesta ca să arate cu ce moarte îl va preamări Petru pe Dumnezeu. Și, după ce i-a vorbit astfel, i-a zis: "Urmează-mă!"
Cuvântul Domnului
sau forma scurtă:
ALELUIA
(Aleluia) A înviat Cristos care a creat toate
și a avut milă de neamul omenesc. (Aleluia)
EVANGHELIA
Isus a venit, a luat pâine și le-a dat lor, de asemenea și pește.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,1-14
În acel timp, 1 Isus s-a arătat din nou ucenicilor săi la Marea Tiberiadei, și iată cum: 2 Erau împreună Simon Petru, Toma, adică Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu și alți doi dintre ucenicii lui. 3 Simon Petru le-a zis: "Mă duc să pescuiesc". I-au zis ceilalți: "Mergem și noi cu tine". Au plecat și s-au urcat în luntre. În noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Dimineață, Isus a apărut pe țărm, dar ucenicii nu au știut că este Isus. 5 Isus le-a zis: "Fiilor, aveți de mâncare ceva pește?" Ei au răspuns: "Nu!" 6 Le-a zis el: "Aruncați mreaja în partea dreaptă a luntrei și veți prinde". Au aruncat mreaja și de data aceasta nu puteau să o tragă de mulțimea peștilor. 7 Atunci ucenicul pe care îl iubea Isus i-a zis lui Petru: "E Domnul!" Petru, auzind că este Domnul și-a pus haina, căci nu avea nimic pe el, și a sărit în apă. 8 Ceilalți ucenici au venit cu luntrea, pentru că erau departe de țărm, ca la o sută de metri, și trăgeau mreaja cu pești. 9 Când au venit la țărm, au văzut jar pus jos, pește deasupra și pâine. 10 Isus le-a zis: "Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum". 11 Simon Petru a urcat în luntre și a tras mreaja la țărm, plină cu o sută cincizeci și trei pești mari și cu toate că erau atâția nu s-a rupt mreaja. 12 Isus le-a zis: "Veniți și mâncați!" Și nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-l întrebe: "Cine ești tu?", știind că este Domnul. 13 Isus a venit, a luat pâinea și le-a dat-o lor, de asemenea și peștele. 14 Era pentru a treia oară că Isus se arăta ucenicilor săi, după ce înviase din morți.
Cuvântul Domnului