Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Duminică, 3 martie 2013 

† DUMINICA a 3-a din Post
Ss. Cunegunda, împ.; Marin, ostas m.

LECTURA I
Cel care este m-a trimis la voi.

Citire din cartea Exodului 3,1-8a.10.13-15
În zilele acelea, 1 Moise păștea turma socrului său, Ietro, preotul din Madian. Odată, îndepărtându-se cu turma în pustiu, a ajuns la Horeb, muntele lui Dumnezeu. 2 Acolo i s-a arătat Domnul, în mijlocul unor flăcări, care se ridicau dintr-un tufiș. Moise a văzut că tufișul ardea, dar nu se mistuia. 3 Atunci Moise a zis: "Mă duc să văd acest lucru uluitor, de ce nu se mistuie tufișul". 4 Când a văzut Domnul că se apropie să privească, l-a strigat din mijlocul tufișului: "Moise, Moise!" El a răspuns: "Iată-mă!" 5 Dumnezeu i-a spus: "Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt". 6 Și a adăugat: "Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob". Moise și-a acoperit fața, căci se temea să-l privească pe Dumnezeu. 7 Domnul i-a zis lui Moise: "Am văzut suferința poporului meu, care este în Egipt, și am auzit strigătele pe care le scoate din pricina cruzimii celor care îi supraveghează muncile. 8a Pentru că îi cunosc durerile, am coborât ca să-l eliberez din mâna egiptenilor, să-l scot din țara aceasta și să-l duc într-o altă țară întinsă și roditoare, într-o țară în care curge lapte și miere, în țara Canaanului". 10 "Acum vino! Eu te voi trimite la faraon și vei scoate din Egipt pe poporul meu, pe fiii lui Israel". 13 Moise a zis lui Dumnezeu: "Iată, eu voi merge la fiii lui Israel și le voi spune: «Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi». Și de mă vor întreba: «Care este numele lui?» ce le voi răspunde?" 14 Dumnezeu a spus lui Moise: "Eu sunt cel care sunt!" Și a adăugat: "Așa vei vorbi fiilor lui Israel: cel care se numește Eu sunt m-a trimis la voi". 15 Dumnezeu i-a mai zis lui Moise: "Așa să vorbești fiilor lui Israel: «Iahve, Domnul Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob m-a trimis la voi. Acesta este numele meu pentru veșnicie, numele cu care mă veți cinsti din neam în neam. »"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 102,1-2.3-4.6-7.8 și 11 (R.: 8a)
R.: Îndurător și milostiv este Domnul.
1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
și toată ființa mea să laude numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
și nu uita nicicând de darurile lui. R.

3 El îți iartă toate păcatele
și te vindecă de orice infirmitate.
4 El îți scapă viața de la pierzare
și te încununează cu bunătate și îndurare. R.

6 Domnul săvârșește dreptatea
și apără cauza celor asupriți.
7 El a făcut cunoscute lui Moise căile sale
și faptele sale minunate fiilor lui Israel. R.

8 Domnul este îndurător și milostiv,
el este îndelung răbdător și plin de dragoste.
11 Cât de mare este distanța de la cer la pământ,
tot așa de mare este mila sa față de cei care se tem de dânsul. R.

LECTURA A II-A
Istoria călătoriei poporului ales în pustiu a fost scrisă ca învățătură pentru noi.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 10,1-6.10-12
Fraților, 1 nu vreau să ignorați ceea ce s-a petrecut la ieșirea din Egipt. Strămoșii noștri au fost cu toții sub norul protector și au trecut prin mare. 2 Toți au fost botezați împreună cu Moise, în nor și în mare. 3 Toți au mâncat din aceeași mâncare spirituală, 4 toți au băut aceeași băutură spirituală, căci au băut din stânca ce venea în urma lor, iar stânca era Cristos. 5 Cu toate acestea cei mai mulți dintre ei nu au fost pe placul lui Dumnezeu, de aceea au pierit în pustiu. 6 Acestea s-au întâmplat ca semne, pentru a ne împiedica să dorim răul, așa cum l-au dorit ei. 10 Să nu cârtiți deci așa cum au cârtit unii dintre ei și au fost uciși de îngerul nimicitor. 11 Acestea toate li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pildă și au fost scrise pentru învățătura noastră, care întâmpinăm sfârșitul veacurilor. 12 Drept aceea, cel care crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.

Cuvântul Domnului

VERS LA EVANGHELIE Mt 4,17
Convertiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor.

EVANGHELIA
Dacă nu faceți pocăință, cu toții veți pieri.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,1-9
1 Într-o zi au venit unii și i-au povestit lui Isus ce li se întâmplase unor galileeni, al căror sânge Pilat îl amestecase cu jertfele lor. 2 "Credeți voi, le-a răspuns Isus, că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au avut această soartă? 3 Eu vă spun că nu; dar dacă nu vă întoarceți, cu toții veți pieri la fel. 4 Sau cei optsprezece inși peste care s-a prăbușit turnul din Siloe și i-a omorât, credeți oare că erau mai vinovați decât toți ceilalți locuitori ai Ierusalimului? 5 Eu vă spun că nu; dar dacă nu vă întoarceți, cu toții veți pieri la fel!" 6 Și le-a spus această asemănare: "Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el și nu a găsit. 7 Atunci a zis viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut rod în smochinul acesta și nu găsesc. Taie-l! La ce să mai ocupe pământul degeaba?» 8 «Stăpâne, i-a răspuns viticultorul, mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. 9 Poate că va aduce rod în viitor; dacă nu, îl vei tăia»".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat