Duminică, 17 februarie 2013
† DUMINICA 1 din Post
Ss. Întemeietori ai Societatii Slujitorii Sf. Fc. Maria; Teodor, soldat m.
LECTURA I
Mărturisirea de credință a poporului ales.
Citire din cartea Deuteronomului 26,4-10
Moise a spus poporului: 4 "Când tu vei prezenta cele dintâi roade ale pământului, preotul să ia coșul din mâna ta și să-l pună înaintea altarului Domnului Dumnezeului tău. 5 Apoi vei rosti aceste cuvinte în fața Domnului Dumnezeului tău: «Tatăl meu era un arameu pribeag care s-a dus în Egipt, unde a trăit ca un străin, cu puținii săi oameni. Acolo el a ajuns un popor mare, puternic și numeros. 6 Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit și ne-au supus la grea robie. 7 Dar noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinților noștri, iar Domnul ne-a auzit glasul și a văzut umilirea, chinurile și asuprirea noastră. 8 Și Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare și cu braț puternic, cu fapte înfricoșătoare, cu semne și minuni. 9 El ne-a condus în acest loc și ne-a dat această țară, o țară în care curge lapte și miere. 10 Acum iată, aduc primele roade din recoltele pământului pe care mi l-ai dat tu, Doamne!» Roadele acelea să le pui înaintea Domnului Dumnezeului tău și să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL 90,1-2.10-11.12-13.14-15 (R.: cf. 15b)
R.: Fii cu mine, Doamne, în orice strâmtorare.
1 Tu care stai sub ocrotirea Celui Preaînalt
și locuiești la umbra Celui Preaputernic,
2 spune-i Domnului: "Tu ești scăparea mea
și locul meu de refugiu,
Dumnezeul meu în care mă încred". R.
10 Nici un rău nu te va lovi,
nici o nenorocire nu se va apropia de locuința ta,
11 pentru că Domnul va porunci îngerilor săi
să te păzească pe toate căile tale. R.
12 Ei te vor purta pe mâini,
ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră;
13 vei păși peste șerpi veninoși și peste vipere,
lei și balauri vei călca în picioare. R.
14 Pentru că nădăjduiește în mine, îl voi salva,
îl voi ocroti, pentru că îmi cinstește numele.
15 Când mă va chema, eu îi voi răspunde,
voi fi alături de el în necazuri,
îl voi elibera și-l voi preamări. R.
LECTURA A II-A
Mărturisirea de credință a celui care crede în Cristos.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 10,8-13
Fraților, 8 ce zice Scriptura? "Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta". Cuvântul acesta este mesajul credinței pe care o predicăm noi. 9 Așadar, dacă tu mărturisești, cu gura ta, că Isus este Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morți, vei fi mântuit. 10 Acela care crede cu inima devine drept și acela care cu gura își mărturisește credința ajunge la mântuire. 11 Scriptura zice: "La judecată nici unul dintre cei care cred nu va fi dat de rușine". 12 Astfel, între iudei și păgâni nu este nici o deosebire: căci toți au același Domn, bogat în îndurare față de toți cei care îl cheamă, fiindcă este scris: 13 "Toți cei care vor chema numele Domnului vor fi mântuiți".
Cuvântul Domnului
VERS LA EVANGHELIE Mt 4,4b
Nu numai cu pâine trăiește omul, dar și cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu.
EVANGHELIA
Isus a fost dus de către Duhul Sfânt în pustiu, unde a fost ispitit.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 4,1-13
În acel timp, 1 Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan și a fost condus de către Duhul Sfânt în pustiu 2 și timp de patruzeci de zile, și a fost ispitit de diavol. Nu a mâncat nimic în zilele acelea, iar când s-a împlinit timpul i s-a făcut foame. 3 Atunci a zis diavolul: "Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește acestei pietre să se prefacă în pâine". 4 Isus i-a răspuns: "Scris este: «Nu numai cu pâine trăiește omul, ci și cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu»". 5 Apoi diavolul l-a dus pe un munte înalt, i-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii 6 și i-a zis: "Îți voi da toată puterea și slava acestei împărății, căci sunt ale mele și le dau cui vreau eu. 7 Dacă, așadar, te vei închina înaintea mea, toate vor fi ale tale". 8 Isus i-a răspuns: "Scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai lui să-i slujești»". 9 Apoi diavolul l-a dus la Ierusalim, l-a așezat pe aripa templului și i-a zis: "Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, 10 căci scris este: «Va porunci îngerilor săi pentru tine ca să te păzească», 11 și iarăși: «Ei te vor purta pe mâini, ca să nu-ți lovești piciorul de vreo piatră»". 12 Isus i-a răspuns: "S-a spus: «Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău!»" 13 După ce l-a ispitit în toate felurile, diavolul s-a îndepărtat de Isus pentru un anumit timp.
Cuvântul Domnului