Duminică, 10 noiembrie 2013
† DUMINICA a 32-a de peste an
Ss. Leon cel Mare, pp. înv.; Oreste, m.
LECTURA I
Regele universului ne va învia la o viață nouă.
Citire din cartea a doua a Macabeilor 7,1-2.9-14
În zilele acelea, 1 în timpul persecuției lui Antioh împotriva poporului israelit, au fost arestați șapte frați împreună cu mama lor. Regele Antioh a poruncit să fie loviți cu biciul și cu vâna de bou, silindu-i astfel să mănânce carne de porc, care era oprită de legea lor. 2 Unul dintre ei, care era cel mai mare, a spus în numele tuturor: "Ce vrei să știi de la noi? Noi suntem gata mai degrabă să murim decât să călcăm legea Dumnezeului părinților noștri". 9 Al doilea dintre frați, a spus regelui, înainte de a muri: "Tu, nelegiuitule, tu ne scoți din această viață, dar regele universului ne va învia la o viață veșnică pe noi care murim pentru a păzi legile lui!" 10 După el a fost schingiuit al treilea dintre ei. A scos îndată limba, când i s-a cerut acest lucru, și, întinzând mâinile neînfricat, a spus plin de curaj: 11 "De la Dumnezeu am primit aceste mădulare și pentru legea lui nu-mi pasă de ele, deoarece sper să le primesc din nou de la el". 12 Chiar regele împreună cu suita lui erau uimiți de curajul acestui tânăr, care nu se înspăimânta în fața suferințelor. 13 După ce a murit și acesta, a fost supus torturii al patrulea dintre frați. 14 În timp ce-și dădea sufletul, a rostit următoarele cuvinte: "Pentru că eu aștept învierea promisă de Dumnezeu, pentru mine e mai bine să mor ucis de mâna oamenilor; dar pentru tine învierea nu va fi spre viața veșnică".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 16,1.5-6.8b și 15 (R.: cf. 15b)
R.: Cu nesaț voi privi, Doamne, strălucirea feței tale!
1 Ascultă-mă, Doamne, și fă-mi dreptate,
ia aminte la strigătele mele;
pleacă-ți urechea la rugăciunea mea
rostită cu buze neprefăcute. R.
5 Mi-am ținut pașii pe cărările tale,
picioarele mele nu s-au clătinat
6 Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculți,
pleacă-ți urechea spre mine, ascultă cuvintele mele. R.
8b Adăpostește-mă la umbra aripilor tale.
15 Eu care sunt nevinovat voi putea privi fața ta,
dis-de-dimineață voi contempla cu nesaț chipul tău. R.
LECTURA A II-A
Domnul să vă întărească inimile, ca să puteți săvârși binele în tot ce faceți și spuneți.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 2,16-3,5
Fraților, 16 însuși Domnul nostru Isus Cristos și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit și, prin harul său, ne-a dat pentru totdeauna mângâiere și speranță neclintită, 17 el să vă mângâie și să vă întărească inimile, ca să puteți săvârși binele în tot ce faceți și spuneți. 3,1 Fraților, rugați-vă și pentru noi ca prin cuvântul Domnului să se răspândească și să fie ținut în cinste pretutindeni ca și la voi. 2 Rugați-vă ca să scăpăm de perversitatea oamenilor răi; căci nu toți au credință. 3 Însă Domnul este fidel: el vă va întări și vă va apăra de Cel Rău. 4 Cu privire la voi, avem deplină încredere în Domnul că faceți și veți continua să faceți ce vă poruncim. 5 Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu, ca să fiți statornici în a aștepta cu răbdare venirea lui Cristos.
Cuvântul Domnului
ALELUIA Ap 1,5-6
(Aleluia) Isus Cristos este cel dintâi care a înviat din morți;
ale lui sunt mărirea și puterea în vecii vecilor. (Aleluia)
EVANGHELIA
Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27-38
În acel timp, 27 câțiva saducei, care neagă învierea morților, au venit la Isus și l-au întrebat: 28 "Învățătorule, Moise ne-a dat această lege: «Dacă cineva are un frate însurat și acesta moare fără a avea copii, atunci el să ia în căsătorie pe văduvă, ca să ridice urmași fratelui său». 29 Erau odată șapte frați. Primul s-a însurat și a murit fără să aibă copii. 30 Atunci pe văduvă a luat-o în căsătorie al doilea, 31 apoi al treilea și, rând pe rând, toți șapte au murit fără să lase copii. 32 În cele din urmă a murit și femeia. 33 Deci, la înviere, a cui va fi femeia? Căci toți au avut-o de soție?" 34 Isus le-a răspuns: "Numai în această lume se căsătoresc oamenii. 35 Dar atunci, cei care vor fi găsiți vrednici să aibă parte de lumea viitoare și de învierea morților, nu se vor căsători, 36 căci ei nu mai pot muri. Ei sunt asemenea îngerilor și sunt fii ai lui Dumnezeu, de vreme ce sunt moștenitori ai învierii. 37 Iar că morții trebuie să învie, însuși Moise ne-a dat de înțeles în locul unde vorbește despre tufișul arzând, când îl numește pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii, căci pentru el toți sunt vii!"
Cuvântul Domnului
sau forma scurtă:
ALELUIA Ap 1,5-6
(Aleluia) Isus Cristos este cel dintâi care a înviat din morți;
ale lui sunt mărirea și puterea în vecii vecilor. (Aleluia)
EVANGHELIA
Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,34-38
În acel timp, 34 Isus le-a spus saduceilor, care neagă învierea morților: "Numai în această lume se căsătoresc oamenii. 35 Dar atunci, cei care vor fi găsiți vrednici să aibă parte de lumea viitoare și de învierea morților, nu se vor căsători, 36 căci ei nu mai pot muri. Ei sunt asemenea îngerilor și sunt fii ai lui Dumnezeu, de vreme ce sunt moștenitori ai învierii. 37 Iar că morții trebuie să învie, însuși Moise ne-a dat de înțeles în locul unde vorbește despre tufișul arzând, când îl numește pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii, căci pentru el toți sunt vii!"
Cuvântul Domnului