Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Duminică, 27 octombrie 2013 

† DUMINICA a 30-a de peste an
Sf. Evarist, pp. m.

LECTURA I
Rugăciunea celui sărac străbate norii.

Citire din cartea lui Ben Sirah 35,15b-17.20-22a
15b Domnul este un judecător drept, la el nu încape părtinire. 16 El nu defavorizează pe cel sărac; dimpotrivă, ascultă rugăciunea celui asuprit. 17 El nu trece cu vederea strigătul după ajutor al orfanului și al văduvei care se plânge. 20 Domnul îl privește cu bunăvoință pe cel care îi slujește din toată inima și rugăciunea acestuia ajunge până la cer. 21 Rugăciunea celui sărac străbate norii; câtă vreme nu și-a atins țelul, el rămâne nemângâiat și nu se liniștește până când Cel Preaînalt nu intervine, 22a în favoarea celor drepți, pronunțând o sentință dreaptă.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,2-3.17-18.19 și 23 (R.: cf. 7a)
R.: Când cel sărac strigă, Domnul îl ascultă.
2 Voi lăuda pe Domnul întotdeauna,
lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele,
3 să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei blânzi și să se bucure! R.

17 Domnul îi înfruntă pe cei răi,
pentru a șterge amintirea lor de pe pământ.
18 Când cei drepți strigă, Domnul îi aude
și-i scapă din orice strâmtorare. R.

19 Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită
și-i mântuiește pe cei cu sufletul mâhnit.
23 Domnul eliberează sufletele slujitorilor săi,
nu vor fi pedepsiți cei ce se încred într-însul. R.

LECTURA A II-A
Nu-mi rămâne decât să primesc cununa învingătorului.

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 4,6-8.16-18
Preaiubitule, 6 eu sunt deja oferit ca jertfă, clipa plecării mele a sosit. 7 Am luptat lupta cea bună, am alergat și am ajuns la țintă, mi-am păstrat credința. 8 De acum nu-mi rămâne decât să primesc cununa învingătorului, pe care Domnul, judecătorul cel drept, mi-o va da în ziua aceea, și nu numai mie, ci și tuturor acelora care așteaptă cu dragoste arătarea lui în mărire. 16 În prima mea apărare prezentată în fața tribunalului, nimeni nu m-a susținut; toți m-au părăsit; Dumnezeu să nu le-o ia în seamă. 17 Domnul însă mi-a stat alături; el m-a întărit ca să vestesc până la capăt evanghelia și s-o audă toate popoarele păgâne: așa am scăpat de gura leului. 18 Domnul mă va scăpa și pe mai departe de orice rău, mă va mântui și mă va conduce la împărăția cerească. Lui să-i fie mărire în vecii vecilor. Amin.

Cuvântul Domnului

ALELUIA 2Cor 5,19
(Aleluia) Dumnezeu a împăcat lumea cu sine prin Cristos,
iar nouă ne-a încredințat
misiunea de a vesti lumii împăcarea. (Aleluia
)

EVANGHELIA
S-a întors acasă îndreptățit vameșul, nu fariseul.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,9-14
În acel timp, 9 Isus a spus această asemănare, pentru unii care credeau în sinea lor că sunt drepți și-i disprețuiau pe ceilalți: 10 "Doi oameni s-au urcat la templu să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameș. 11 Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îți mulțumesc pentru că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, adulteri, sau chiar ca vameșul acesta. 12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile». 13 Vameșul, stând departe, nu îndrăznea nici măcar să-și ridice ochii spre cer, ci își bătea pieptul zicând: «Dumnezeul meu, ai milă de mine, păcătosul!». 14 Vă spun că s-a întors acasă îndreptățit acesta din urmă și nu cel dintâi; căci oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat!"

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat