Duminică, 13 octombrie 2013
† DUMINICA a 28-a de peste an
Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina
LECTURA I
Naaman și-a mărturisit credința în Dumnezeul lui Israel.
Citire din cartea a doua a Regilor 5,14-17
În zilele acelea, 14 Naaman, generalul sirian, care era lepros, a coborât și s-a scufundat de șapte ori în Iordan după cuvântul omului lui Dumnezeu și trupul lui a devenit iarăși ca trupul unui prunc și s-a curățit. 15 Apoi Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul său. Când a ajuns, s-a prezentat la el și i-a zis: "Iată, știu acum că nu este alt Dumnezeu pe tot pământul decât cel din Israel. Și acum primește, te rog, un dar din partea slujitorului tău". 16 Dar Elizeu i-a răspuns: "Pe viața Domnului, căruia îi slujesc, jur că nu voi primi nimic!" 17 Naaman a stăruit să primească, dar el n-a voit. Atunci Naaman a zis: "Fiindcă nu vrei să primești, îngăduie-mi mie, slujitorul tău, să iau pământ din această țară, atât cât pot duce doi catâri, căci nu vreau să mai aduc nici ardere de tot și nici o jertfă altor dumnezei, ci numai Domnului Dumnezeului lui Israel!"
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 97,1.2-3ab.3c-4 (R.: cf. 2b)
R.: Dumnezeu și-a descoperit mântuirea în fața tuturor popoarelor.
1 Cântați Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta și brațul lui cel sfânt
ne-au venit în ajutor. R.
2 Domnul și-a făcut cunoscută mântuirea
și a descoperit dreptatea sa înaintea neamurilor.
3ab Și-a adus aminte de bunătatea și fidelitatea lui
față de casa lui Israel. R.
3c Tot pământul a văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
4 Înălțați către Domnul strigăte de bucurie,
toți locuitorii pământului!
Izbucniți în strigăte de veselie și cântări de laudă. R.
LECTURA A II-A
Dacă vom rămâne statornici, vom domni împreună cu Cristos.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 2,8-13
Preaiubitule, 8 adu-ți aminte de Isus Cristos, urmașul lui David; el a înviat din morți, după evanghelia mea! 9 Pentru ea sufăr până acolo, că sunt în lanțuri ca un făcător de rele; dar cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi pus în lanțuri. 10 De aceea, toate le rabd pentru cei aleși, ca și ei să ajungă la mântuirea și la slava veșnică, pe care le primim prin Cristos Isus. 11 Căci acest cuvânt este vrednic de crezare: "Dacă am murit împreună cu el, vom și învia împreună cu el. 12 Dacă vom rămâne statornici împreună cu el, vom și domni împreună cu el. 13 Dacă ne vom lepăda de el, și el se va lepăda de noi. Dacă îi suntem necredincioși, el rămâne totuși credincios, căci nu se poate tăgădui pe sine însuși".
Cuvântul Domnului
ALELUIA 1Tim 5,18
(Aleluia) Aduceți Domnului mulțumiri în toate,
aceasta o așteaptă Dumnezeu de la voi toți în Cristos Isus. (Aleluia)
EVANGHELIA
Nu s-a întors nici unul să dea mărire lui Dumnezeu afară de acest străin.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,11-19
În acel timp, 11 îndreptându-se spre Ierusalim, Isus trecea prin ținutul dinspre Samaria și Galileea. 12 Intrând într-un sat, l-au întâmpinat zece leproși, care s-au oprit 13 și i-au strigat de departe: "Isuse, Învățătorule, ai milă de noi!" 14 Văzându-i, Isus le-a zis: "Mergeți și arătați-vă preoților!" Pe când mergeau, au fost curățați de lepră. 15 Unul dintre ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors preamărindu-l pe Dumnezeu cu glas tare; 16 s-a aruncat cu fața la pământ înaintea lui Isus și i-a mulțumit. Acesta era un samaritean. 17 Isus l-a întrebat: "Oare nu toți cei zece au fost curățați? Ceilalți nouă unde sunt? 18 Nu s-a întors nici unul să dea mărire lui Dumnezeu afară de acest străin? 19 Și i-a zis: ridică-te și mergi. Credința ta te-a vindecat".
Cuvântul Domnului