Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Duminică, 9 septembrie 2012 

† DUMINICA a 23-a de peste an
Sf. Petru Claver, pr.

LECTURA I
Se vor deschide urechile surzilor. Gura celui mut va striga de bucurie.

Citire din cartea profetului Isaia 35,4-7a
4 Spuneți celor slabi de inimă: "Întăriți-vă și nu vă temeți. Iată Dumnezeul vostru! Va veni răzbunarea lui și va răsplăti pe fiecare. Dumnezeu însuși va veni și vă va mântui. 5 Atunci se vor deschide ochii orbilor și vor auzi urechile surzilor. 6 Atunci cel șchiop va sări precum cerbul și limba celui mut se va dezlega; în pustiu vor țâșni izvoare de apă, iar în deșert vor curge pâraie. 7a Pământul uscat se va preface în lacuri, iar ținutul ars de soare va fi bogat în izvoare de apă".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 145,7.8-9a.9bc-10 (R.: 2a)
R.: Îl voi lăuda pe Domnul în toate zilele vieții mele.
7 Domnul este în veci credincios cuvântului său,
el face dreptate celor asupriți.
Domnul dă pâine celor flămânzi
și eliberează pe cei închiși. R.

8 Domnul luminează pe cei orbi,
Domnul ridică pe cei împovărați.
Domnul iubește pe cei neprihăniți,
9a Domnul are grijă de cel străin. R.

9bc Domnul sprijină pe văduvă și pe orfan,
dar nimicește calea celor răi.
10 Domnul Dumnezeul tău, Sioane,
stăpânește în veci, din neam în neam. R.

LECTURA A II-A
Oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci ca să fie moștenitorii împărăției sale?

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Iacob 2,1-5
Frații mei, 1 voi care aveți credința în Isus Cristos, Domnul slavei, să nu faceți nici un fel de deosebire între persoane. 2 Să ne închipuim că în adunarea voastră sosesc în același timp un om îmbrăcat în haine luxoase, cu inele de aur în degete, și un om sărac cu haine ponosite. 3 Voi v-ați îndrepta către omul care poartă haine luxoase și i-ați spune: "Dumneata așază-te aici, în locul acesta bun", iar săracului i-ați zice: "Tu stai acolo în picioare!" sau: "Șezi jos la picioarele mele!" 4 A proceda în acest fel, nu înseamnă a face deosebire între unul și altul și a-i judeca pe alții după principii nedrepte? 5 Ascultați, frații mei preaiubiți: Oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii, nu i-a îmbogățit prin credință și nu i-a făcut moștenitori ai împărăției, pe care a promis-o celor care îl iubesc?

Cuvântul Domnului

ALELUIA Mt 4,23
(Aleluia) Isus predica evanghelia despre împărăția lui Dumnezeu
și-i vindeca pe cei bolnavi și suferinzi. (Aleluia
)

EVANGHELIA
Pe surzi îi face să audă, iar pe cei muți să vorbească.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,31-37
În acel timp, 31 Isus a plecat din ținutul Tirului; trecând prin Sidon, s-a îndreptat spre Marea Galileii și a intrat în ținutul Decapole. 32 Acolo i s-a adus un surdo-mut și l-au rugat să-și pună mâinile peste el. 33 Isus l-a dus deoparte, departe de mulțime și i-a pus degetele în urechi; apoi a luat salivă și i-a atins limba. 34 Ridicându-și ochii spre cer, a suspinat și a spus: "Efata!", adică "Deschide-te!" 35 Urechile i s-au deschis; îndată i s-a dezlegat și limba și vorbea corect. 36 Atunci Isus le-a poruncit să nu spună aceasta nimănui. Însă cu cât îi oprea, cu atât ei vorbeau și mai mult. 37 Uimiți peste măsură, spuneau: "Tot ce face el este minunat: pe surzi îi face să audă, iar pe cei muți să vorbească".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat