Sâmbăta, 8 septembrie 2012
Sâmbata din saptamâna a 22-a de peste an
NASTEREA SF. FC. MARIA
LECTURA I
Va veni ziua în care aceea care trebuie să nască, va naște.
Citire din cartea profetului Mihea 5,2-5a
2 Așa vorbește Domnul: "Tu, Betleem Efrata, deși ești cel mai mic între orașele lui Iuda, din tine va ieși cel care va stăpâni peste Israel; originea lui urcă până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei. 3 Pentru aceasta, după ce Domnul va fi lăsat în părăsire pe poporul său un anumit timp, va veni ziua în care aceea care trebuie să nască va naște, și atunci cei care vor fi rămas credincioși se vor întoarce la fiii lui Israel. 4 El se va ridica și va cârmui cu puterea Domnului și cu măreția numelui Domnului Dumnezeului său; toți vor trăi în liniște, căci stăpânirea sa se va întinde până la marginile pământului. 5a El va fi pacea noastră.
Cuvântul Domnului
sau, la alegere:
LECTURA I
Pe aceia pe care i-a știut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,28-30
Fraților, 28 noi știm că Dumnezeu toate le îndreaptă spre binele celor care îl iubesc pe el, adică al acelora care au fost chemați potrivit planului său. 29 Într-adevăr, pe aceia pe care i-a știut mai dinainte i-a și predestinat să poarte chipul Fiului său, ca Fiul să fie primul născut dintr-o mulțime de frați. 30 Pe cei pe care i-a predestinat să aibă această asemănare i-a și chemat; pe cei pe care i-a chemat i-a și îndreptățit; pe cei pe care i-a îndreptățit i-a și condus la mărirea sa.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 86,1-3.4-5.6-7
R.: Domnul a așezat în tine izvoarele vieții.
1 Domnul iubește Sionul.
El i-a așezat temeliile pe munții cei sfinți.
2 Porțile Sionului îi sunt mai plăcute
decât toate lăcașurile lui Iacob.
3 Lucruri mărețe s-au spus despre tine,
cetatea lui Dumnezeu. R.
4 "Egiptul și Babilonul se numără
printre cei care mă venerează.
Filistenii, popoarele din Tir și Etiopia s-au născut în Sion".
5 Sionului i se va zice: "Mamă!"
Toți s-au născut acolo; Cel Preaînalt îl susține cu tărie. R.
6 Domnul scrie în cartea popoarelor:
"Acesta și acela s-au născut într-însul".
7 Iar ei cântă în dans și veselie:
"Toate izvoarele mele sunt în tine". R.
ALELUIA
(Aleluia) Fericită ești, sfântă Fecioară Marie, și vrednică de toată lauda, căci din tine a răsărit Soarele dreptății,
Cristos, Dumnezeul nostru. (Aleluia)
EVANGHELIA
Ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,1-16.18-23
Cartea neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham. 2 Abraham l-a născut pe Isaac, Isaac l-a născut pe Iacob, Iacob i-a născut pe Iuda și pe frații lui, 3 Iuda i-a născut pe Fares și pe Zara din Tamar, Fares l-a născut pe Esrom, Esrom l-a născut pe Aram, 4 Aram l-a născut pe Aminadab, Aminadab l-a născut pe Naason, Naason l-a născut pe Salmon, 5 Salmon l-a născut pe Booz din Rahab, Booz l-a născut pe Obed din Rut, Obed l-a născut pe Iese, 6 Iese l-a născut pe David, regele. Regele David l-a născut pe Solomon din femeia lui Urie. 7 Solomon l-a născut pe Roboam, Roboam l-a născut pe Abia, Abia l-a născut pe Asaf, 8 Asaf l-a născut pe Iosafat, Iosafat l-a născut pe Ioram, Ioram l-a născut pe Ozia, 9 Ozia l-a născut pe Ioatam, Ioatam l-a născut pe Ahaz, Ahaz l-a născut pe Ezechia, 10 Ezechia l-a născut pe Manase, Manase l-a născut pe Amos, Amos l-a născut pe Iosia, 11 Iosia i-a născut pe Iehonia și pe frații lui în robia din Babilon. 12 După robia din Babilon, Iehonia l-a născut pe Salatiel, Salatiel l-a născut pe Zorobabel, 13 Zorobabel l-a născut pe Abiud, Abiud l-a născut pe Eliachim, Eliachim l-a născut pe Azor, 14 Azor l-a născut pe Sadoc, Sadoc l-a născut pe Ahim, Ahim l-a născut pe Eliud, 15 Eliud l-a născut pe Eleazar, Eleazar l-a născut pe Matan, Matan l-a născut pe Iacob. 16 Iacob l-a născut pe Iosif, logodnicul Mariei din care s-a născut Isus, care se numește Cristos. 18 Și nașterea lui Isus Cristos a fost așa: Maria, mama lui, era logodită cu Iosif. Mai înainte ca să locuiască ei împreună, s-a aflat că a zămislit de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, logodnicul ei, fiind drept și nevrând s-o facă de ocară, a voit să o lase în ascuns. 20 Dar după ce cugetase el acestea, iată că îngerul Domnului i se arătă în vis și-i zise: "Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria, logodnica ta, căci ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. 21 Ea va naște un fiu și-i vei pune numele Isus, căci el va mântui pe poporul său de păcate". 22 Toate acestea s-au făcut, pentru a se împlini ceea ce Domnul a vestit prin profetul care zice: 23 "Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și-i vor pune numele Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi".
Cuvântul Domnului
sau forma scurtă:
EVANGHELIA
Ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,18-23
Nașterea lui Isus Cristos a fost așa: Maria, mama lui, era logodită cu Iosif. Mai înainte ca să locuiască ei împreună, s-a aflat că a zămislit de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, logodnicul ei, fiind drept și nevrând s-o facă de ocară, a voit să o lase în ascuns. 20 Dar după ce cugetase el acestea, iată că îngerul Domnului i se arătă în vis și-i zise: "Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria, logodnica ta, căci ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. 21 Ea va naște un fiu și-i vei pune numele Isus, căci el va mântui pe poporul său de păcate". 22 Toate acestea s-au făcut, pentru a se împlini ceea ce Domnul a vestit prin profetul care zice: 23 "Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și-i vor pune numele Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi".
Cuvântul Domnului