Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Duminică, 30 septembrie 2012 

† DUMINICA a 26-a de peste an
Sf. Ieronim, pr. înv.

LECTURA I
Ești gelos în locul meu? De-ar trimite Domnul duhul său peste toți!

Citire din cartea Numerilor 11,25-29
În zilele acelea, 25 Domnul a coborât în nor și i-a vorbit lui Moise. A luat din duhul care era peste el și l-a trimis peste cei șaptezeci de bătrâni ai poporului. De îndată ce duhul s-a așezat peste ei, au început să profețească, apoi s-au oprit. Printre bătrânii care fuseseră aleși se numărau 26 și doi bărbați, unul cu numele Eldad și celălalt cu numele Medad, care rămăseseră în tabără. Deși n-au venit la cortul întâlnirii, duhul s-a așezat și peste ei și au început să profețească în tabără. 27 Atunci un tânăr a alergat și i-a dat de știre lui Moise, zicând: "Eldad și Medad profețesc în tabără". 28 Iosua, fiul lui Nun, care din tinerețe îi slujea lui Moise, a luat cuvântul zicând: "Moise, domnul meu, oprește-i!" 29 Moise i-a răspuns: "Ești gelos în locul meu? De-ar trimite Dumnezeu duhul său peste toți, ca să facă din tot poporul său un popor de profeți!"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 18,8.10.12-13.14 (R.: cf. 9a)
R.: Legea Domnului este bucuria inimii mele.
8 Legea Domnului este desăvârșită,
înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată,
îl face înțelept pe cel neștiutor. R.

10 Frica de Domnul este curată;
rămâne în veacul veacului;
judecățile Domnului sunt adevărate,
toate sunt drepte. R.

12 Iată pentru ce slujitorul tău scoate lumină din ele;
pentru cel care le păzește răsplata este mare.
13 Cine-și dă seama de greșelile sale?
Iartă-mi-le pe cele făcute din neștiință. R.

14 Mai presus de toate, păzește-mă de mândrie,
ca ea să nu mă stăpânească niciodată.
Astfel voi fi desăvârșit,
ferit de păcatul cel mare. R.

LECTURA A II-A
Bogățiile voastre vor putrezi.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Iacob 5,1-6
1 Ascultați-mă, voi bogaților! Plângeți și jeliți din cauza nenorocirii care vă așteaptă. 2 Bogățiile voastre vor putrezi, veșmintele voastre vor fi roase de molii, 3 până și aurul și argintul vostru vor fi mâncate de rugină. Această rugină vă va învinui și va mistui carnea voastră ca un foc. Voi ați adunat bani, cu toate că suntem în zilele de pe urmă. 4 Lucrătorii v-au secerat ogoarele și voi nu i-ați plătit, plata lor strigă răzbunare și strigătele lor de nemulțumire au ajuns până la urechile Domnului oștirilor. 5 Ați căutat pe pământ plăcerea și luxul, ați chefuit în timp ce alții erau masacrați. 6 Voi l-ați condamnat pe cel drept și l-ați ucis, fără ca el să vi se împotrivească.

Cuvântul Domnului

ALELUIA In 17,17ba
(Aleluia) Cuvântul tău, Doamne, este adevăr;
sfințește-ne pe noi prin acest adevăr. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cel care nu este împotriva noastră este cu noi. Dacă mâna ta te duce la păcat, tai-o!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 9,38-43.45.47
38 Ioan, unul dintre cei doisprezece, i-a spus lui Isus: "Învățătorule, am văzut pe cineva care scotea diavoli în numele tău; am voit să-l împiedicăm, căci nu-i din rândul acelora care ne urmează". 39 Isus i-a răspuns: "Nu-l împiedicați, căci cel care face o minune în numele meu nu poate, imediat după aceea, să mă vorbească de rău. 40 Cel care nu este împotriva noastră este cu noi. 41 Cine vă va da și numai un pahar cu apă, pentru că îi aparțineți lui Cristos, vă spun adevărul, nu va rămâne nerăsplătit. 42 Cine se face vinovat de căderea, chiar și a unuia singur dintre aceștia mici, care cred în mine, i-ar fi mai bine să i se lege de gât o piatră de moară, trasă de măgari, și să fie aruncat în mare. 43 Dacă mâna ta te duce la păcat, tai-o! E mai bine să intri ciung în viața veșnică, decât cu amândouă mâinile să fii aruncat în gheenă, acolo unde focul nu se stinge. 45 Dacă piciorul tău te duce la păcat, taie-l, căci e mai bine să intri schilod în viața veșnică decât cu amândouă picioarele să fii aruncat în gheenă. 47 Dacă ochiul tău te duce la păcat, scoate-l. Căci mai bine este să intri chior în împărăția lui Dumnezeu, decât cu amândoi ochii să fii aruncat în gheenă, unde chinul nu se sfârșește și focul nu se stinge".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat