Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Duminică, 2 septembrie 2012 

† DUMINICA a 22-a de peste an
Fer. Ingrid, calug.

LECTURA I
Să nu adăugați nimic la ceea ce vă poruncesc. Păziți poruncile Domnului.

Citire din cartea Deuteronomului 4,1-2.6-7
Moise a spus poporului: 1 "Acum, Israele, ascultă poruncile și legile, pe care vi le fac cunoscute, ca să le împliniți. În felul acesta veți trăi și veți intra în stăpânirea țării, pe care vi-o dă Domnul Dumnezeul părinților voștri. 2 Să nu adăugați nimic la ceea ce vă poruncesc și să nu lăsați nimic afară, ci să păziți poruncile Domnului Dumnezeului vostru așa cum vi le prescriu. 6 Să le păziți și să le puneți în practică. Ele vor fi înțelepciunea și priceperea voastră în ochii tuturor popoarelor; când ele vor auzi vorbindu-se de toate aceste porunci, să zică: "Iată un popor mare, înțelept și priceput!". 7 Într-adevăr, care este acel popor mare, ai cărui dumnezei să fie atât de aproape, cât de aproape este Domnul Dumnezeul nostru ori de câte ori îl chemăm? Sau care este acel popor mare, care să aibă porunci și legi atât de drepte, cum este această Lege, pe care v-o pun eu astăzi înaintea ochilor voștri?"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 14,2-3ab.3cd-4ab.5 (R.: 1a)
R.: Cei cu inima curată vor locui în casa Domnului.
2 Cel care duce o viață curată
săvârșește ceea ce este drept,
3ab el spune adevărul din inima sa
și nu clevetește cu limba lui. R.

3cd El nu face rău semenului său,
nici nu aruncă ocară asupra aproapelui.
4ab Pe cel rău îl socotește vrednic de dispreț,
dar îl cinstește pe cel care se teme de Domnul. R.

5 Nu-și împrumută banii pentru dobândă
și nu ia mită împotriva celui nevinovat.
Cel care se poartă astfel
nu se clatină niciodată! R.

LECTURA A II-A
Puneți cuvântul în practică.

Citire din cartea sfântului apostol Iacob 1,17-18.21b-22.27
Fraților preaiubiți, 17 darurile cele mai bune, cele mai desăvârșite, vin de sus, coboară de la Tatăl luminilor, care nu este ca aștrii, supus mișcărilor periodice sau eclipselor trecătoare. 18 El a voit să ne dea viața prin cuvântul adevărului, ca să facă din noi cei dintâi chemați dintre toate făpturile. 21b Primiți cu umilință cuvântul lui Dumnezeu semănat în voi, care are puterea să vă mântuiască. 22 Puneți cuvântul în practică, nu vă mulțumiți numai să-l ascultați: căci altfel vă înșelați pe voi înșivă. 27 În fața lui Dumnezeu, Tatăl nostru, evlavia adevărată, căreia nu i se poate reproșa nimic, este aceasta: a-i ajuta pe orfani și pe văduve în necazurile lor și a se păzi curat în mijlocul lumii.

Cuvântul Domnului

ALELUIA Iac 1,18
(Aleluia) Tatăl ne-a dat viață prin cuvântul adevărului,
ca să facă din noi cei dintâi chemați dintre toate făpturile sale.
(Aleluia)

EVANGHELIA
Voi desființați porunca lui Dumnezeu ca să respectați tradiția voastră.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,1-8a.14-15.21-23
În acel timp, 1 câțiva farisei și cărturari, veniți de la Ierusalim, s-au strâns în jurul lui Isus. 2 Și au văzut pe unii dintre ucenicii lui că mâncau cu mâinile necurățate, adică nespălate, 3 căci fariseii, ca de altfel toți iudeii, își spală întotdeauna mâinile cu grijă înainte de a mânca, respectând tradiția bătrânilor. 4 Și atunci când se întorc de la piață, nu mănâncă înainte de a se fi spălat cu apă; țin o mulțime de alte practici moștenite prin tradiție ca de pildă: spălarea paharelor, a oalelor și a celorlalte vase. 5 Așadar fariseii și cărturarii l-au întrebat pe Isus: "Pentru ce ucenicii tăi nu respectă tradiția bătrânilor și mănâncă cu mâinile nespălate?" 6 Isus le-a răspuns: "A avut dreptate Isaia, când a spus despre voi, fățarnicilor, după cum este scris: «Acest popor mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de mine. 7 Cinstea pe care mi-o dau ei este zadarnică, învățăturile lor nu sunt decât niște prescripții omenești. 8b Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi țineți tradiția oamenilor»". 14 Isus a chemat mulțimea din nou la el și a zis: "Ascultați-mă toți și înțelegeți bine ce vă spun: 15 nimic din ceea ce este în afara omului și care pătrunde în el nu-l poate întina, dar numai ceea ce iese din el, iată ce-l întinează pe om. 21 Ceea ce iese din om îl întinează, căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele: desfrânarea, furturile, crimele, 22 adulterul, lăcomia, înșelăciunea, răutatea, dezmățul, invidia, calomnia, mândria și nechibzuința. 23 Toate aceste rele ies dinăuntru și-l întinează pe om".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat