Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Sâmbăta, 1 septembrie 2012 

Sâmbata din saptamâna a 21-a de peste an
Sf. Egidiu, abate

LECTURA I
Dumnezeu a ales pe cei slabi în ochii lumii.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,26-31
Fraților, 26 voi cei chemați de Dumnezeu, uitați-vă la voi înșivă: printre voi nu sunt mulți înțelepți, în felul care judecă lumea, nici mulți puternici, nici mulți de neam mare. 27 Dar Dumnezeu i-a ales pe cei nebuni în ochii lumii, pentru a-i da de rușine pe cei înțelepți. I-a ales pe cei slabi în ochii lumii, pentru a da de rușine pe cei puternici. 28 Dumnezeu a ales ce era de mică valoare și disprețuit de lume, ceea ce nu era nimic, ca să nimicească ceea ce era, 29 pentru ca nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu. 30 Într-adevăr, numai datorită lui voi aparțineți lui Cristos Isus, care a fost trimis de Dumnezeu pentru a fi înțelepciunea, dreptatea, sfințirea și mântuirea noastră. 31 De aceea, după cum este scris, "Cine vrea să se laude, în Domnul să se laude!"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 32,12-13.18-19.20-21 (R.: 12)
R.: Fericit este poporul pe care Domnul și l-a ales de moștenire.
12 Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,
fericit este poporul pe care el și l-a ales de moștenire.
13 Domnul privește din înălțimea cerului,
el îi vede pe toți fiii oamenilor. R.

18 Iată, ochii Domnului sunt îndreptați
spre cei care se tem de dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în mila lui,
19 ca să-i scape de la moarte
și să-i hrănească în timp de foamete. R.

20 Sufletul nostru îl așteaptă pe Domnul,
pentru că este ajutorul și apărătorul nostru.
21 De aceea, de la el vine bucuria inimii noastre,
în numele lui cel sfânt ne-am pus nădejdea. R.

ALELUIA In 13,34
(Aleluia) Poruncă nouă vă dau vouă, spune Domnul;
să vă iubiți unul pe altul, cum v-am iubit și eu pe voi. (Aleluia)

EVANGHELIA
Bine, servitor bun și credincios!
Ai folosit bine puținul care ți-a fost încredințat, ia parte la bucuria stăpânului tău!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 25,14-30
În acel timp, Isus le-a spus această parabolă: 14 "Un om având de plecat într-o călătorie lungă, a chemat la el pe servitorii săi și le-a încredințat avuția sa. 15 Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi și altuia unul: fiecăruia după puterea lui. Apoi a plecat. 16 Îndată, cel care a primit cinci talanți a mers în grabă, i-a valorificat și a câștigat încă cinci talanți. 17 La fel și cel care primise doi talanți a câștigat cu ei încă doi. 18 Iar cel care a primit un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns în ea talantul stăpânului său. 19 După multă vreme, stăpânul s-a întors și a cerut cont servitorilor săi. 20 Cel care primise cinci talanți, a adus alți cinci talanți și a zis: «Doamne, mi-ai încredințat cinci talanți; iată am mai câștigat alți cinci cu ei». Stăpânul i-a spus: 21 «Bine, servitor bun și credincios! Ai folosit bine puținul care ți-a fost încredințat, mult îți voi încredința de acum; ia parte la bucuria stăpânului tău!». 22 A venit și cel cu doi talanți și a spus: «Doamne, mi-ai încredințat doi talanți, iată am mai câștigat alți doi cu ei». 23 Stăpânul i-a spus: «Bine, servitor bun și credincios, ai folosit bine puținul care ți-a fost încredințat, mult îți voi încredința de acum; intră în bucuria stăpânului tău». 24 Venind, apoi, și cel care primise un talant, a spus: «Doamne, știam că ești un om aspru, care seceri unde n-ai semănat și culegi de unde n-ai împrăștiat sămânța. 25 De teamă, m-am dus și am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău!». 26 Stăpânul i-a răspuns: «Slugă rea și leneșă, știai că secer unde nu am semănat și culeg de unde nu am împrăștiat sămânța; 27 prin urmare se cuvenea să pui banii mei la bancă și astfel, la întoarcere, aș fi luat ce este al meu cu dobândă. 28 Așadar, luați de la el talantul și dați-l celui care are zece talanți. 29 Căci celui care are i se va mai da și-i va prisosi; dar de la cel care nu are, și ceea ce are i se va lua. 30 Iar pe servitorul acesta netrebnic aruncați-l afară în întuneric; acolo va fi plânset și scrâșnire din dinți»".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat