Duminică, 26 august 2012
† DUMINICA a 21-a de peste an
Sf. Cezar de Arles, ep.
LECTURA I
Vrem să-i slujim Domnului pentru că el este Dumnezeul nostru.
Citire din cartea lui Iosua 24,1-2a.15-17.18b
În zilele acelea, 1 Iosua a adunat toate triburile lui Israel la Sihem. Apoi i-a chemat pe bătrânii lui Israel împreună cu căpeteniile, judecătorii și scribii poporului, și toți s-au prezentat în fața lui Dumnezeu. 2a Iosua a spus atunci întregului popor: 15 "Dacă nu vă place să slujiți Domnului, alegeți-l astăzi pe acela căruia vreți să-i slujiți: pe zeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de Eufrat sau pe zeii amoriților în țara cărora locuiți. Eu și casa mea vrem să-i slujim Domnului!" 16 Atunci poporul a răspuns: "Mai bine moartea decât să-l părăsim pe Domnul, ca să slujim altor dumnezei! 17 Domnul Dumnezeul nostru ne-a scos pe noi și pe părinții noștri din țara Egiptului, din casa robiei; el a săvârșit mari minuni sub ochii noștri și ne-a ocrotit de-a lungul întregului drum pe care l-am străbătut printre popoarele, prin mijlocul cărora am trecut. 18b De aceea noi vrem să-i slujim Domnului, pentru că el este Dumnezeul nostru!"
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,2-3.16-17.18-19.20-21.22-23 (R.: 9a)
R.: Gustați și vedeți cât de bun este Domnul!
2 Voi lăuda pe Domnul întotdeauna,
lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele,
3 să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei blânzi și să se bucure! R.
16 Ochii Domnului sunt îndreptați către cei drepți
și urechea lui ia aminte la strigătele lor.
17 Domnul îi înfruntă pe cei răi,
pentru a șterge amintirea lor de pe pământ. R.
18 Când cei drepți strigă, Domnul îi aude
și-i scapă din orice strâmtoare.
19 Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită
și-i mântuiește pe cei cu sufletul mâhnit. R.
20 Multe încercări se abat peste cel drept,
dar Domnul îl eliberează din toate.
21 El veghează asupra fiecăruia dintre oasele celui drept,
nici unul dintre ele nu va fi zdrobit. R.
22 Pe cel nelegiuit îl va ucide răutatea,
iar dușmanii celui drept își vor primi pedeapsa.
23 Domnul eliberează sufletele slujitorilor săi,
nu vor fi pedepsiți cei ce se încred într-însul. R.
LECTURA A II-A
Acesta este un mare mister: o spun gândindu-mă la Cristos și la Biserică.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 5,21-32
Fraților, 21 din respect față de Cristos, fiți supuși unii față de alții. 22 Femeile să fie supuse bărbaților lor, ca Domnului, 23 căci bărbatul este capul femeii, așa cum Cristos este capul Bisericii, trupul său, căruia el i-a adus mântuirea. 24 Așadar, așa cum Biserica este supusă lui Cristos, tot așa femeile să fie supuse în toate bărbaților lor. 25 Bărbaților, iubiți-vă soțiile, după cum Cristos a iubit Biserica și s-a dat pe sine pentru ea; 26 a voit să o facă sfântă, curățind-o prin baia botezului și prin cuvântul vieții. 27 A voit ca Biserica să apară în fața lui strălucitoare, fără pată, fără riduri, fără nici un defect; a voit ca ea să fie sfântă și neprihănită. 28 De aceea și bărbații trebuie să-și iubească soțiile ca pe propriul lor trup. Cine își iubește soția se iubește pe sine însuși. 29 Nimeni nu și-a urât vreodată propriul său trup; dimpotrivă, îl hrănește și-i poartă de grijă. Același lucru îl face Cristos pentru Biserică, 30 pentru că noi suntem mădularele trupului său. 31 Scriptura spune: "De aceea va lăsa bărbatul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu soția sa și amândoi vor fi un singur trup". 32 Acesta este un mare mister: o spun gândindu-mă la Cristos și la Biserică.
Cuvântul Domnului
ALELUIA In 6,64b.69b
(Aleluia) Cuvintele tale, Doamne, sunt duh și viață;
tu ai cuvintele vieții veșnice. (Aleluia)
EVANGHELIA
La cine vom merge, tu ai cuvintele vieții!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,60-69
În acel timp, 60 mulți dintre ucenicii lui, care-l auziseră, au spus: "Greu este cuvântul acesta. Cine poate să-l asculte?" 61 Isus știa în sine că ucenicii murmură împotriva lui. De aceea a spus: "Vă scandalizează lucrul acesta? 62 Dar dacă veți vedea pe Fiul Omului suindu-se acolo unde era mai înainte? 63 Duhul este acela care dă viață, trupul nu ajută cu nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață. 64 Dar sunt unii dintre voi care nu cred". De fapt, Isus știa de la început cine sunt cei care nu cred și cine este acela care îl va vinde. 65 Și zicea: "Iată pentru ce v-am spus, că nimeni nu poate să vină la mine, dacă nu- i este dat de la Tatăl". 66 De atunci, mulți dintre ucenicii săi s-au retras și nu mai umblau cu el. 67 Atunci Isus a spus celor doisprezece: "Vreți și voi să plecați?" 68 Simon Petru i-a răspuns: "Doamne, la cine am putea merge? Tu ai cuvintele vieții veșnice. 69 Iar noi am crezut și am știut că tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu".
Cuvântul Domnului