Sâmbăta, 18 august 2012
Sâmbata din saptamâna a 19-a de peste an
Sf. Iuliana, m.
LECTURA I
Îl voi judeca pe fiecare după purtarea lui.
Citire din cartea profetului Ezechiel 18,1-10.13b.30-32
1 Domnul mi-a adresat aceste cuvinte: 2 "Cum de ați ajuns că în țara lui Israel repetați acest proverb: "Părinții au mâncat aguridă și fiilor li se strepezesc dinții?". 3 Jur pe viața mea, spune Domnul Dumnezeu, că nu veți mai repeta acest proverb în Israel. 4 Iată, toți oamenii sunt sub stăpânirea mea: atât tatăl, cât și fiul, ei îmi aparțin. Cine a păcătuit acela va muri! 5 Dacă este cineva drept, face ce este drept și iubește dreptatea, 6 nu ia parte la ospețele idolilor pe înălțimi, nu-și înalță ochii către idolii casei lui Israel, nu necinstește femeia aproapelui său, 7 nu asuprește pe nimeni, restituie ceea ce i-a fost lăsat zălog, nu înșală, împarte pâinea sa cu cel flămând și îl îmbracă pe cel gol; 8 nu împrumută pentru dobândă și nu ia camătă, se ține departe de nedreptate, pronunță o judecată dreaptă între doi potrivnici, 9 trăiește după legile mele, observă poruncile mele și le urmează cu fidelitate: acest om este drept cu adevărat și va trăi", spune Domnul Dumnezeu. 10 Însă dacă acest om are un fiu violent, care varsă sânge sau se face vinovat de alte păcate, 13b acest fiu nu va trăi, va muri, și numai el va fi vinovat de propria-i moarte. 30 De aceea, așa spune Domnul Dumnezeu: "Vă voi judeca pe toți, pe fiecare după purtarea lui, casa lui Israel! Întoarceți-vă la mine, 31 îndepărtați-vă de păcatele voastre, făuriți-vă o inimă nouă și un duh nou! De ce vreți să muriți, voi cei din casa lui Israel? 32 Nu mă bucur de moartea nimănui, spune Domnul Dumnezeu, convertiți-vă și veți trăi!"
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 50,12-13.14-15.18-19 (R.: 12a)
R.: Zidește în mine, Doamne, o inimă curată!
12 Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule,
și un duh drept înnoiește înăuntrul meu.
13 Nu mă alunga din fața ta
și Duhul tău sfânt nu-l lua de la mine. R.
14 Dă-mi iarăși bucuria mântuirii tale
și întărește-mă cu duh binevoitor.
15 Atunci voi învăța pe cei păcătoși căile tale
și cei rătăciți se vor întoarce la tine. R.
18 Dacă ai fi voit jertfe, ți-aș fi adus,
dar arderile de tot nu-ți sunt plăcute.
19 Jertfa mea, Dumnezeule, este duhul smerit,
inima căită și smerită, Dumnezeule, n-o disprețui. R.
ALELUIA Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte,
stăpânul cerului și al pământului,
pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăției tale. (Aleluia)
EVANGHELIA
Nu-i opriți pe copii să vină la mine; căci a celor care li se aseamănă este împărăția cerurilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 19,13-15
În acel timp, 13 la Isus au fost aduși copii, ca el să-și pună mâinile asupra lor și să se roage pentru ei. Însă ucenicii îi îndepărtau cu asprime. 14 Isus le-a zis: "Lăsați-i pe copii, nu-i opriți să vină la mine, căci a acelora care li se aseamănă este împărăția cerurilor!" 15 Apoi și-a pus mâinile asupra lor și a plecat mai departe.
Cuvântul Domnului