Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Vineri, 27 iulie 2012 

Vineri din saptamâna a 16-a de peste an
Sf. Pantelimon, medic m.

LECTURA I
Vă voi da păstori după inima mea. Toate popoarele se vor aduna în Ierusalim.

Citire din cartea profetului Ieremia 3,14-17
Așa vorbește Domnul: 14 "Întoarceți-vă, fiii mei rătăciți, căci eu sunt stăpânul vostru; eu voi lua câte unul din fiecare cetate și câte doi din fiecare trib și vă voi aduce în Sion. 15 Vă voi da păstori după inima mea, care vă vor conduce cu înțelepciune și iscusință. 16 După ce v-ați înmulțit și ați ajuns la bunăstare în țară, nimeni nu mai striga în vremea aceea: "Arca alianței Domnului". Nimeni nu se mai gândea la ea, nimeni nu o mai amintea, nimeni nu se mai ocupa de ea; toate acestea nu se mai făceau. 17 Dar în viitor vor numi Ierusalimul "Tronul Domnului". Toate popoarele se vor aduna pentru a invoca acolo numele Domnului și nu vor mai urma pornirile rele ale inimii lor împietrite".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ier 31,10.11-12ab.13 (R.: 10d)
R.: Domnul ne poartă de grijă, căci el este păstorul nostru.
10 Ascultați, popoarelor, cuvântul Domnului,
vestiți-l în insulele îndepărtate și spuneți:
"Cel care l-a împrăștiat pe Israel, tot el îl va aduna
și-l va păzi așa cum păstorul își păzește turma. R.

11 Căci Domnul l-a răscumpărat pe Iacob,
l-a eliberat din mâna celui mai tare.
12ab Ei vor veni cu chiote de bucurie la Muntele Sionului,
vor curge spre bunătățile Domnului. R.

13 Fecioara se va prinde cu veselie în horă,
se vor bucura tinerii și bătrânii laolaltă;
voi schimba jalea lor în bucurie,
îi voi mângâia și-i voi înveseli după necazul lor". R.

ALELUIA cf. Lc 8,15
(Aleluia) Fericiți sunt cei care păstrează cuvântul lui Dumnezeu
într-o inimă curată și generoasă, și aduc roade bogate prin răbdare. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cine ascultă cuvântul și-l înțelege aduce roade.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,18-23
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 18 Ascultați ce vrea să spună parabola semănătorului. 19 Când cineva aude cuvintele împărăției fără să le înțeleagă, vine Cel Rău și răpește cea ce s-a semănat în inima lui; în cazul lui, sămânța a căzut lângă drum. 20 Sămânța a căzut în pământ pietros la acela care aude cuvânt și-l primește îndată cu bucurie; 21 dar în inima lui nu prinde rădăcini, căci el este nestatornic și - când este strâmtorat și prigonit din cauza cuvântului - îndată se poticnește și cade. 22 Între spini sămânța a căzut la acela care - ce-i drept - aude cuvântul, dar apoi grijile acestei lumi și pofta de avere înăbușă cuvântul și-l împiedică să aducă roade. 23 În pământ bun a căzut sămânța la aceia care aud cuvântul și-l înțeleg, apoi aduc roade, care o sută, care șaizeci, care treizeci".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat