Miercuri, 6 iunie 2012
Miercuri din saptamâna a 9-a de peste an
Sf. Norbert, ep. *
LECTURA I
Aprinde din nou darul lui Dumnezeu pe care l-ai primit atunci când ți-am impus mâinile.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 1,1-3.6-12
1 Eu, Paul, care prin voința lui Dumnezeu sunt apostol al lui Cristos Isus, după făgăduința vieții, pe care o avem în Cristos Isus, 2 îți urez ție, Timotei, copilul meu preaiubit, har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus Domnul nostru. 3 Mulțumesc lui Dumnezeu, căruia îi slujesc cu o conștiință curată, ca și strămoșii mei, și mă rog fără încetare, amintindu-mi de tine în rugăciunile mele, ziua și noaptea. 6 De aceea îți reamintesc: aprinde din nou darul lui Dumnezeu, pe care l-ai primit prin impunerea mâinilor mele. 7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de timiditate, ci un duh de putere, de iubire și de înțelepciune. 8 Nu te rușina deci să dai mărturie pentru Domnul nostru, nu te rușina nici de mine, care sunt în închisoare pentru el, ci, ajutat de puterea lui Dumnezeu, ia parte împreună cu mine la suferința pentru evanghelie. 9 Căci Dumnezeu ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, întemeiată nu pe faptele noastre, ci pe hotărârea și harul său. Acest har ne-a fost dat în Cristos Isus înainte de începutul veacurilor, 10 dar acum a ieșit la lumină, căci Mântuitorul nostru Cristos Isus s-a arătat, distrugând moartea și făcând să strălucească viața și nemurirea prin evanghelia 11 pentru care eu am fost pus predicator, apostol și învățător. 12 Pentru acest motiv am eu de suferit atâtea! Însă nu mă rușinez, căci eu știu în cine mi-am pus încrederea și sunt convins că el este destul de puternic ca să apere, până în ziua venirii sale, evanghelia pe care mi-a încredințat-o.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 122,1-2a.2bcd (R.: 1a)
R.: Ochii mei sunt îndreptați spre tine, Doamne.
1 Către tine îmi ridic privirea,
către tine, care locuiești în ceruri,
2a așa cum privesc ochii slujitorilor
la mâinile stăpânului. R.
2bcd Așa cum privesc ochii slujnicei la mâinile stăpânei,
așa privesc ochii noștri la Domnul Dumnezeul nostru,
până când ne va arăta îndurarea sa. R.
ALELUIA In 11,25a.26
(Aleluia) Eu sunt învierea și viața, spune Domnul; cine crede în mine nu va muri în veci. (Aleluia)
EVANGHELIA
Domnul nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 12,18-27
În acel timp, 18 câțiva saducei - aceștia afirmă că nu este înviere - au venit la Isus și l-au întrebat: 19 "Învățătorule, Moise ne-a dat această lege: "Dacă un om are un frate care moare lăsând în urmă o femeie fără copii, atunci s-o ia pe acea femeie în căsătorie, ca să-i lase urmași fratelui său". 20 Erau șapte frați. Primul s-a căsătorit și a murit, fără să lase urmași. 21 Al doilea s-a căsătorit cu văduva, dar a murit și el, fără să lase urmași. 22 La fel și al treilea, și nici unul dintre cei șapte n-a lăsat urmași. În cele din urmă a murit și femeia. 23 La înviere, când vor învia, a cui va fi femeia, căci toți șapte au avut-o de soție?" 24 Isus le-a zis: "De aici se vede că vă înșelați. Voi nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 25 Cei care învie din morți nu se mai căsătoresc, ei sunt ca îngerii din ceruri. 26 Cât despre faptul că morții trebuie să învie, n-ați citit în cartea lui Moise, despre tufișul care ardea, cum i-a spus Dumnezeu: "Eu sunt Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob?" 27 El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Vă înșelați amarnic!"
Cuvântul Domnului