Joi, 3 mai 2012
Joi din saptamâna a 4-a a Pastelui
SS. FILIP SI IACOB, ap.
LECTURA I
Domnul i s-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 15,1-8
Fraților, 1 vă reamintesc evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care voi ați primit-o și în care rămâneți neclintiți. 2 Prin ea veți fi mântuiți, dacă o veți păstra așa cum ați primit-o. Altfel degeaba ați crezut. 3 Înainte de toate v-am transmis ceea ce am primit eu însumi, și anume: Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor, 4 și a fost îngropat; a înviat a treia zi după cum spun Scripturile 5 și i-a apărut lui Petru, apoi celor doisprezece. 6 După aceea s-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt în viață iar unii au murit. 7 După aceasta i s-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor. 8 În cele din urmă, ca unuia născut înainte de vreme, mi-a apărut și mie.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 18,2-3.4-5 (R.: 5a)
R.: În lumea întreagă răsună vestea mântuirii.
sau
Aleluia.
2 Cerul vorbește despre slava lui Dumnezeu
și firmamentul vestește lucrarea mâinilor sale.
3 Ziua dă de știre acest lucru zilei următoare,
iar noaptea îl destăinuie nopții următoare. R.
4 Nu e vorbire, nu sunt cuvinte,
nu e un glas care să se poată auzi,
5 și totuși este o solie care străbate tot pământul,
o veste care ajunge la marginile lumii. R.
ALELUIA In 14,6b.9c
(Aleluia) Eu sunt calea, adevărul și viața, spune Domnul.
Filipe, cine mă vede pe mine îl vede și pe Tatăl. (Aleluia)
EVANGHELIA
De atâta vreme sunt cu voi, și tu nu m-ai cunoscut?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 14,6-14
În acel timp, i-a spus Isus lui Toma: 6 "Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine. 7 Deoarece mă cunoașteți pe mine, îl cunoașteți și pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoașteți și l-ați văzut". 8 Filip i-a zis: "Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns". 9 Isus i-a răspuns: "De atâta vreme sunt cu voi și tu nu m-ai cunoscut, Filipe? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut și pe Tatăl. Cum poți spune: 10 "Arată-ni-l pe Tatăl?". Nu crezi tu că eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la mine, ci de la Tatăl, 11 care rămâne în mine și care săvârșește și faptele. Credeți ce vă spun: Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine; iar de nu credeți cuvântul meu, credeți-mă pentru faptele mele. 12 Adevăr, adevăr zic vouă: cel care crede în mine va face și el faptele pe care le fac eu și va face mai mari decât acestea, pentru că eu mă duc la Tatăl. 13 Și orice veți cere în numele meu de la Tatăl, o voi face, ca Tatăl să fie preamărit în Fiul. 14 Dacă veți cere ceva în numele meu, o voi face".
Cuvântul Domnului