Sâmbăta, 7 aprilie 2012
SÂMBATA SFÂNTA
Sf. Ioan Baptist de La Salle, pr.
VIGILIA PASCALĂ
În Vigilia pascală sunt propuse nouă lecturi: șapte din Vechiul Testament și două din Noul Testament. Dacă împrejurările o cer, în cazuri deosebite, se pot citi mai puține lecturi. Totuși trebuie să se citească cel puțin trei lecturi din vechiul Testament, iar în cazuri mai urgente, măcar două, înainte de epistolă și Evanghelie. În nici un caz să nu se omită lectura din cartea Exodului, despre trecere Mării Roșii (lectura a III-a).
LECTURA I
Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse și iată erau foarte bune.
Citire din cartea Genezei 1,1-2,2
1 La început Dumnezeu a creat cerul și pământul. 2 Pământul era pustiu și gol. Deasupra abisului era întuneric și Duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor. 3 Dumnezeu a zis: "Să fie lumină!" Și s-a făcut lumină. 4 Dumnezeu a văzut că lumina era bună și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. 5 Dumnezeu a numit lumina "zi", iar întunericul l-a numit "noapte". A fost o seară, apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua întâi. 6 Dumnezeu a zis: "Să fie o boltă între ape, care să despartă apele de ape". 7 Dumnezeu a făcut bolta și a despărțit apele care sunt sub boltă de cele care sunt deasupra bolții. Și așa a fost. 8 Dumnezeu a numit bolta "cer". A fost o seară, apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a doua. 9 Dumnezeu a zis: "Să se strângă la un loc apele care sunt sub cer și să se arate uscatul". Și așa a fost. 10 Dumnezeu a numit uscatul "pământ", iar apele adunate le-a numit "mare". Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun. 11 Apoi Dumnezeu a zis: "Pământul să producă verdeață, ierburi purtând sămânță și pomi roditori care să facă după soiul lor, fructe, purtând în ele sămânța lor". Și așa a fost. 12 Pământul a produs verdeață, ierburi purtând sămânță după soiul lor, și pomi roditori care fac, după soiul lor, fructe, purtând în ele sămânța lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun. 13 A fost o seară, apoi o dimineață. Aceasta a fost ziua a treia. 14 Dumnezeu a zis: "Să fie niște luminători pe întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niște semne, care să arate sărbătorile, zilele și anii, 15 și să strălucească pe întinderea cerului și să lumineze pământul". Și așa a fost. 16 Dumnezeu a făcut doi luminători mari: luminătorul mai mare ca stăpânitor al zilei și luminătorul mai mic ca stăpânitor al nopții, precum și stelele. 17 Dumnezeu i-a așezat pe întinderea cerului ca să lumineze pământul, 18 să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 19 A fost o seară, apoi o dimineață. Aceasta a fost ziua a patra. 20 Dumnezeu a zis: "Să mișune în ape viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului". 21 Dumnezeu a făcut reptilele cele mari și toate viețuitoarele care se mișcă în ape, după soiul lor, de asemenea a făcut toate păsările care zboară, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. 22 Dumnezeu le-a binecuvântat cu aceste cuvinte: "Fiți rodnici, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor; să se înmulțească și păsările pe pământ". 23 A fost o seară, apoi o dimineață. Aceasta a fost ziua a cincea. 24 Dumnezeu a zis: "Să producă pământul viețuitoare după soiul lor: vite, târâtoare și fiare sălbatice, după soiul lor". Și a fost așa. 25 Dumnezeu a făcut fiarele sălbatice după soiul lor, vitele după soiul lor, și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. 26 Dumnezeu a zis: "Să-l facem pe om după chipul și asemănarea noastră ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate fiarele sălbatice, și toate vietățile care se târăsc pe pământ". 27 Și l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; l-a creat după chipul lui Dumnezeu; el a creat bărbatul și femeia. 28 Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Fiți rodnici, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile care se mișcă pe pământ". 29 Apoi a zis Dumnezeu: "Iată, vă dau toată iarba, care face sămânță, de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță într-însul. Acestea vor fi hrana voastră. 30 Iar tuturor fiarelor pământului și tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților, care se mișcă pe pământ, care au în ele suflare de viață, le dau toată iarba verde ca hrană". Și așa a fost. 31 Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse și iată erau foarte bune. A fost o seară, apoi o dimineață. Aceasta a fost ziua a șasea. 2,1 Astfel au fost făcute cerul și pământul și toate câte sunt în ele. 2 În ziua a șaptea Dumnezeu și-a încheiat lucrarea care o făcuse. El s-a odihnit în ziua a șaptea, după toată lucrarea pe care o făcuse.
Cuvântul Domnului
sau forma scurtă:
LECTURA I
Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse și iată erau foarte bune.
Citire din cartea Genezei 1,1.26-31a
1 La început Dumnezeu a creat cerul și pământul. 26 Dumnezeu a zis: "Să-l facem pe om după chipul și asemănarea noastră ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate fiarele sălbatice, și toate vietățile care se târăsc pe pământ". 27 Și l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; l-a creat după chipul lui Dumnezeu; el a creat bărbatul și femeia. 28 Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Fiți rodnici, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile care se mișcă pe pământ". 29 Apoi a zis Dumnezeu: "Iată, vă dau toată iarba, care face sămânță, de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță într-însul. Acestea vor fi hrana voastră. 30 Iar tuturor fiarelor pământului și tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților, care se mișcă pe pământ, care au în ele suflare de viață, le dau toată iarba verde ca hrană". Și așa a fost. 31a Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse și iată erau foarte bune.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 103,1-2a.5-6.10 și 12.13-14.24 și 35c (R.: 30)
R.: Trimite, Doamne, duhul tău, ca să reînnoiască fața pământului.
1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!
Doamne, Dumnezeule, tu ești nemărginit de mare,
tu ești înveșmântat în strălucire și măreție!
2a Tu te îmbraci cu o haină de lumină. R.
5 Tu ai așezat pământul pe temeliile sale,
ca niciodată să nu se clatine.
6 Tu l-ai acoperit cu ape, cum l-ai acoperi cu o haină;
chiar munții stăteau sub ape. R.
10 Tu faci să țâșnească izvoarele în văi,
și ele se strecoară printre munți.
12 Păsările cerului locuiesc pe maluri,
și glasurile lor răsună printre ramuri. R.
13 Tu lași să cadă din lăcașurile tale ploaie peste munți;
pământul este plin de rodul lucrărilor tale.
14 Tu faci să crească iarbă pentru vite,
și plante în folosul omului. R.
24 Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne:
toate le-ai făcut cu înțelepciune;
pământul este plin de creaturile tale.
35c Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! R.
sau
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 32,4-5.6-7.12-13.20 și 22 (R.: 5b)
R.: Pământul este plin de bunătatea Domnului.
4 Drept este cuvântul Domnului
și în toate lucrările sale se arată adevărul.
5 El iubește dreptatea și adevărul,
pământul este plin de bunătatea Domnului. R.
6 Prin cuvântul său a luat ființă cerul
și la glasul său au apărut oștirile sale.
7 El ține ca într-un burduf apele mării,
și pune stavilă abisului de ape. R.
12 Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul
fericit este poporul pe care el și l-a ales de moștenire.
13 Domnul privește din înălțimea cerului,
el îi vede pe toți fiii oamenilor. R.
20 Sufletul nostru îl așteaptă pe Domnul,
pentru că este ajutorul și apărătorul nostru.
22 Fie, Doamne, mila ta asupra noastră,
precum și speranța noastră este în tine. R.
LECTURA A II-A
Jertfa patriarhului nostru Abraham.
Citire din cartea Genezei 22,1-18
În zilele acelea, 1 Dumnezeu l-a pus la încercare pe Abraham și i-a zis: "Abrahame, Abrahame!" El a răspuns: "Iată-mă!" 2 I-a zis Dumnezeu: "Ia-l pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubești, pe Isaac, du-te în ținutul Moria și jertfește-l acolo ca ardere de tot pe un munte, pe care ți-l voi arăta eu". 3 Abraham s-a sculat dis-de-dimineață, a pus samarul pe măgarul său și a luat cu el doi slujitori și pe Isaac, fiul său. A tăiat lemne pentru jertfă și a pornit la drum spre locul pe care i-l indicase Domnul. 4 A treia zi, ridicându-și Abraham ochii, a văzut de departe locul acela. 5 Atunci a zis Abraham slujitorilor săi: "Rămâneți aici cu măgarul, iar eu și copilul ne ducem mai încolo să ne închinăm. După aceea ne vom întoarce la voi". 6 Abraham, luând lemnele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini focul și cuțitul și au plecat împreună. 7 Pe drum, Isaac i-a spus lui Abraham, tatăl său: "Tată!", iar Abraham a răspuns: "Ce este, Fiul meu?" Isaac a spus: "Iată focul și lemnele, dar unde-i oaia pentru jertfă?" 8 Abraham însă a răspuns: "Fiul meu, va avea Dumnezeu grijă de oaia pentru jertfa sa!" Și s-au dus mai departe împreună. 9 Când au ajuns la locul pe care i-l arătase Dumnezeu, Abraham a zidit acolo un altar și a așezat lemnele pe el. Apoi l-a legat pe fiul său Isaac, l-a pus pe altar, deasupra lemnelor, 10 a întins mâna și a luat cuțitul, ca să-l jertfească pe fiul său. 11 Atunci îngerul Domnului l-a strigat din cer, zicând: "Abrahame, Abrahame!" "Iată-mă!", a răspuns acesta. 12 Iar îngerul i-a zis: "Nu-ți ridica mâna asupra copilului și nu-i face nici un rău, căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pentru mine pe singurul tău fiu". 14 Abraham a ridicat ochii și a văzut la spate un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș. A luat deci berbecul și l-a jertfit ca ardere de tot în locul fiului său. Abraham a numit locul acela: "Dumnezeu va avea grijă", de aceea se zice și astăzi: "Muntele unde Domnul va avea grijă". 15 Îngerul Domnului l-a chemat din cer a doua oară pe Abraham 16 și i-a zis: "Mă jur pe mine însumi, zice Domnul, pentru că ai făcut lucrul acesta și n-ai cruțat pe fiul tău pentru mine, pe singurul tău fiu, 17 te voi copleși cu binecuvântări și îți voi înmulți urmașii atât de mult, încât vor fi ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării și neamul tău va stăpâni cetățile dușmanilor săi. 18 Prin neamul tău, toate popoarele pământului vor fi binecuvântate, pentru că ai ascultat de porunca mea".
Cuvântul Domnului
sau forma scurtă:
LECTURA A II-A
Jertfa patriarhului nostru Abraham.
Citire din cartea Genezei 22,1-2.9a.10-13.15-18
În zilele acelea, 1 Dumnezeu l-a pus la încercare pe Abraham și i-a zis: "Abrahame, Abrahame!" El a răspuns: "Iată-mă!" 2 I-a zis Dumnezeu: "Ia-l pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubești, pe Isaac, du-te în ținutul Moria și jertfește-l acolo ca ardere de tot pe un munte, pe care ți-l voi arăta eu". 9a Când au ajuns la locul pe care i-l arătase Dumnezeu, Abraham a zidit acolo un altar și a așezat lemnele pe el. 10 Apoi a întins mâna și a luat cuțitul, ca să-l jertfească pe fiul său. 11 Atunci îngerul Domnului l-a strigat din cer, zicând: "Abrahame, Abrahame!" "Iată-mă!", a răspuns acesta. 12 Iar îngerul i-a zis: "Nu-ți ridica mâna asupra copilului și nu-i face nici un rău, căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pentru mine pe singurul tău fiu". 13 Abraham a ridicat ochii și a văzut la spate un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș. A luat deci berbecul și l-a jertfit ca ardere de tot în locul fiului său. 15 Îngerul Domnului l-a chemat din cer a doua oară pe Abraham 16 și i-a zis: "Mă jur pe mine însumi, zice Domnul, pentru că ai făcut lucrul acesta și n-ai cruțat pe fiul tău pentru mine, pe singurul tău fiu, 17 te voi copleși cu binecuvântări și îți voi înmulți urmașii atât de mult, încât vor fi ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării și neamul tău va stăpâni cetățile dușmanilor tăi. 18 Prin neamul tău, toate popoarele pământului vor fi binecuvântate, pentru că ai ascultat de porunca mea".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 15,5 și 8.9-10.11 (R.: 1)
R.: Păzește-mă, Doamne, pentru că mă încred în tine.
5 Domnul este partea mea de moștenire și cupa mea cu sorți,
tu ești acela care ai în mână soarta mea.
8 Îl am mereu în fața ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.
9 De aceea inima mea se bucură și sufletul meu se înveselește;
ba chiar și trupul meu se va odihni în liniște,
10 deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților,
nici nu vei îngădui ca sfântul tău să vadă putrezirea. R.
11 Tu îmi vei arăta cărarea vieții;
în fața ta sunt bucurii nespuse
și desfătări veșnice la dreapta ta. R.
LECTURA A III-A
Fiii lui Israel au intrat prin mijlocul mării, mergând ca pe uscat.
Citire din cartea Exodului 14,15-15,1
În zilele acelea, 15 Domnul i-a spus lui Moise: "De ce strigați la mine? Poruncește fiilor lui Israel să pornească. 16 Tu însă ridică-ți toiagul, întinde-ți mâna asupra mării și desparte-o, ca să treacă fiii lui Israel prin mijlocul mării, ca pe uscat. 17 Iată, eu voi împietri inimile egiptenilor, ca să meargă pe urmele voastre. Eu voi triumfa, spre slava mea, asupra faraonului și a întregii sale oștiri, asupra carelor lui și asupra călăreților lui. 18 Vor ști egiptenii că eu sunt Domnul, când voi triumfa, spre slava mea, asupra carelor și călăreților săi". 19 Îngerul Domnului, care mergea în fruntea armatei lui Israel și-a schimbat locul și mergea în urma lor. Stâlpul de nor s-a ridicat dinaintea lor și s-a așezat în spatele lor. 20 Astfel a trecut și el a stat între tabăra egiptenilor și tabăra fiilor lui Israel. Acest nor era întuneric pentru unii, iar pentru ceilalți lumină în timpul nopții și toată noaptea n-au putut să se apropie unii de alții. 21 Moise și-a întins mâna asupra mării. Domnul a alungat marea toată noaptea cu un vânt puternic de la răsărit și a transformat-o în uscat. Apele s-au despărțit, 22 iar fiii lui Israel au intrat prin mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele erau ca un zid la dreapta și la stânga lor. 23 Egiptenii, urmărindu-i, au intrat după ei în mijlocul mării cu toți caii faraonului, cu carele și călăreții lui. 24 Dar spre ziuă Domnul a privit din stâlpul de foc și din nor spre tabăra egiptenilor și a umplut tabăra egiptenilor de spaimă. 25 A făcut să sară roțile de la carele lor, încât cu greu mergeau carele. Atunci au strigat egiptenii: "Să fugim din fața lui Israel, că Domnul se luptă pentru ei împotriva noastră". 26 Domnul i-a zis lui Moise: "Întinde-ți mâna supra mării, ca să se întoarcă apele asupra egiptenilor, asupra carelor lor și asupra călăreților lor". 27 Și-a întins Moise mâna asupra mării și spre ziuă s-a întors marea la locul ei. Egiptenii fugeau împotriva apei și i-a înecat Dumnezeu pe egipteni în mijlocul valurilor. 28 Apele s-au tras la loc și au acoperit carele și călăreții întregii oștiri a faraonului, care intrase după israeliți în mare și nu a scăpat nici unul dintre ei. 29 Fiii lui Israel însă au trecut prin mare ca pe uscat și apa le-a fost ca un zid de-a dreapta și de-a stânga. 30 Așa i-a salvat Domnul în ziua aceea pe israeliți din mâinile egiptenilor și au văzut fiii lui Israel cadavrele egiptenilor pe țărmul mării. 31 A văzut Israel puterea cea mare pe care a folosit-o Domnul împotriva egiptenilor. S-a temut poporul de Domnul și a crezut în Domnul și în Moise, slujitorul lui. Atunci Moise și fiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta:
PSALMUL RESPONSORIAL Ex 15,1-2.3-4.5-6.13 și 17-18 (R.: 1a)
R.: Să cântăm Domnului, căci mare este biruința sa.
1 Să cântăm Domnului, căci strălucită este biruința sa:
a aruncat în mare calul și călărețul.
2 Domnul este puterea și mărirea mea, căci el m-a salvat:
el este Dumnezeul meu, pe el îl voi cinsti;
el este Dumnezeul părinților mei, pe el îl voi preamări. R.
3 Domnul este un luptător viteaz;
numele lui este "Cel Atotputernic".
4 A aruncat în mare carele și oștirea faraonului;
căpeteniile de seamă le-a înecat în Marea Roșie. R.
5 I-au înghițit adâncurile;
s-au dus la fund ca o piatră.
6 Mâna ta, Doamne, și-a arătat puterea;
mâna ta, Doamne, a lovit dușmanul. R.
13 Ai călăuzit în îndurarea ta poporul pe care l-ai eliberat
și cu puterea ta l-ai purtat spre lăcașul tău cel sfânt.
17 Tu vei duce poporul tău și îl vei așeza pe muntele care este moștenirea ta,
în locul cel mai puternic, pe care tu, Doamne, ți l-ai ales ca tron,
în lăcașul tău cel sfânt, pe care l-au zidit mâinile tale.
18 Domnul va stăpâni în veci. R.
LECTURA A IV-A
În iubirea mea veșnică mă voi îndura de tine, zice Domnul, răscumpărătorul tău.
Citire din cartea profetului Isaia 54,5-14
Așa vorbește Domnul către Ierusalim: 5 "Cel care te-a creat este soțul tău: numele lui este: Domnul oștirilor. Răscumpărătorul tău este Cel Sfânt al lui Israel; el se cheamă: Dumnezeul întregului pământ. 6 Ca pe o femeie părăsită și cu inima întristată te cheamă Domnul înapoi. Oare poate bărbatul să-și uite soția luată în tinerețea lui? - zice Domnul Dumnezeul tău. 7 O clipă te-am părăsit, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. 8 Într-o izbucnire de mânie mi-am întors fața de la tine pentru o clipă, dar în iubirea mea veșnică mă voi îndura de tine, zice Domnul, răscumpărătorul tău. 9 Acum voi ști ca în vremea lui Noe, când m-am jurat că apele potopului nu vor mai cuprinde pământul; tot așa mă jur și acum că nu mă voi mai mânia împotriva ta și că nu te voi mai mustra. 10 Munții pot să se mute din loc și dealurile să se clatine, dar dragostea mea nu se va îndepărta de tine și legământul meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, cel care te iubește. 11 Sărmane Ierusalime, lovit de vijelie și nemângâiat, iată te voi clădi din pietre prețioase și îți voi așeza temeliile pe pietre de safir. 12 Îți voi face crenelurile din rubin și porțile tale din cristal, iar zidurile de împrejmuire din pietre nestemate. 13 Toți copiii tăi vor fi ucenici ai Domnului și se vor bucura de fericire. 14 Vei fi clădit pe dreptate: la adăpost de oprimare, de care nu va mai trebui să te temi; eliberat de orice groază, căci aceasta nu se va mai apropia de tine".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 29,2 și 4.5-6.11-12a și 13b (R.: 2a)
R.: Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat.
2 Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat
și n-ai lăsat pe dușmanii mei să râdă de mine.
4 Doamne, tu m-ai scos din locuința morților,
tu mi-ai redat viața, ca să nu cobor în mormânt. R.
5 Cântați Domnului, voi credincioșii lui,
măriți prin laudele voastre numele lui cel sfânt!
6 Căci mânia lui ține numai o clipă, dar îndurarea lui ține toată viața.
Seara ne stăpânește plânsul, iar dimineața se revarsă bucuria. R.
11 Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine!
Doamne, ajută-mă!
12a Mi-ai schimbat plânsul în veselie,
13b Doamne Dumnezeule, eu pururi te voi lăuda! R.
LECTURA A V-A
Veniți la mine! Voi încheia cu voi un legământ veșnic.
Citire din cartea profetului Isaia 55,1-11
Așa vorbește Domnul: 1 "Voi care sunteți însetați, veniți la apă, chiar dacă nu aveți bani, veniți; veniți și procurați-vă grâu fără bani și mâncați; procurați-vă vin și lapte, fără să plătiți nimic. 2 De ce vă irosiți banii pentru ceea ce nu vă hrănește și munca voastră pentru ceea ce nu vă satură? Ascultați-mă pe mine și veți mânca numai bunătate: și vă veți hrăni cu mâncăruri alese. 3 Deschideți-vă urechile! Veniți la mine! Voi încheia cu voi un legământ veșnic, după cum i-am promis lui David. 4 Iată pe el l-am pus ca o mărturie pentru popoare, conducător și stăpânitor peste neamuri. 5 Iată, tu vei chema la tine popoare pe care nu le știi și vor alerga la tine popoare care nu te cunosc; vor face aceasta din iubire pentru Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, care te va preamări. 6 Căutați-l pe Domnul cât timp îl mai puteți găsi, chemați-l câtă vreme este aproape de voi. 7 Cel rău să-și părăsească drumul lui și omul nelegiuit gândurile lui, să se întoarcă la Domnul - căci el se va îndura de dânsul - la Dumnezeul nostru cel mult iertător. 8 Căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile mele, spune Domnul; 9 cu cât cerul se înalță deasupra pământului, cu atât căile mele se înalță peste căile voastre și gândurile mele peste gândurile voastre. 10 După cum ploaia și zăpada, care cad din ceruri, nu se întorc înapoi fără să ude pământul, fără să-l facă să rodească și să odrăslească, pentru ca să dea sămânță semănătorului și pâine celui care mănâncă, 11 tot așa și cuvântul meu, care iese din gura mea, nu se va întoarce la mine fără rod, ci va face ceea ce vreau eu și își va împlini misiunea".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Is 12,2-3.4bcd. 5-6 (R.: 3)
R.: Cântați cu bucurie și veselie căci mare și sfânt este Domnul.
2 Iată, Dumnezeu este mântuitorul meu:
voi fi plin de încredere și nu mă voi teme de nimic,
căci Domnul este tăria și lauda mea,
în el am aflat mântuirea.
3 Cu bucurie veți scoate apă din izvoarele mântuirii. R.
4bcd Și veți spune atunci:
"Lăudați pe Domnul și chemați numele lui,
vestiți printre neamuri lucrările sale. R.
5 Cântați Domnului, căci a făcut lucruri minunate;
să știe aceasta tot pământul.
6 Strigați cu bucurie și veselie, locuitori ai Sionului,
căci Dumnezeu este în mijlocul vostru. R.
LECTURA A VI-A
Pășește spre lumină în strălucirea Domnului.
Citire din cartea profetului Baruh 3,9-15.32 - 4,4
9 Ascultă, Israele, poruncile vieții și ascultă ca să cunoști înțelepciunea. 10 Pentru ce te afli, Israele, exilat în țara dușmanilor tăi? Pentru ce îmbătrânești în țară străină, pângărit printre cadavre, 11 socotit în numărul celor care coboară în adâncuri? 12 Pentru ce ai părăsit izvorul înțelepciunii? 13 De ai fi umblat pe calea lui Dumnezeu, ai fi trăit în pace pentru totdeauna. 14 Învață unde este înțelepciunea, tăria și înțelegerea pentru a ști de asemenea unde este lungimea zilelor și viața, unde este lumina ochilor și pacea. 15 Cine a aflat locuința înțelepciunii și cine a pătruns în vistieriile ei? 32 Cel care știe toate o cunoaște și o pătrunde cu înțelepciunea lui, cel care a zidit pământul pentru totdeauna și l-a umplut cu animale. 33 Cel care trimite lumina și se duce; o cheamă și ea ascultă tremurând. 34 Stelele strălucesc vesele la locul lor de veghe. 35 El le cheamă și ele răspund: "Iată-ne!" Ele strălucesc cu bucurie pentru Creatorul lor. 36 Acesta este Dumnezeul nostru și nimeni altul nu este asemenea lui. 37 El a descoperit toată calea științei și a încredințat-o lui Iacob, slujitorul său, și lui Israel, cel iubit de dânsul. 38 Astfel înțelepciunea a apărut pe pământ și a locuit în mijlocul oamenilor. 4,1 Înțelepciunea este cartea poruncilor lui Dumnezeu și Legea care dăinuiește veșnic; toți cei care o țin vor trăi; cei care o părăsesc vor pieri. 2 Întoarce-te, Iacobe, și îmbrățișeaz-o; la lumina ei, îndreaptă-te spre lumină. 3 Nu da altuia mărirea ta și favorurile tale unui popor străin; 4 noi suntem fericiți, Israele, căci nouă ni s-au descoperit cele plăcute lui Dumnezeu.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 18,8.9.10.11 (R.: In 6,68b)
R.: Tu Doamne, ai cuvintele vieții veșnice.
8 Legea Domnului este desăvârșită,
înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată,
îl face înțelept pe cel neștiutor. R.
9 Orânduirile Domnului sunt drepte,
înveselesc inima,
poruncile Domnului sunt strălucitoare,
luminează ochii. R.
10 Frica de Domnul este curată;
rămâne în veacul veacului;
judecățile Domnului sunt adevărate,
toate sunt drepte. R.
11 Ele sunt mai prețioase decât aurul
și decât toate pietrele scumpe,
mai dulci decât fagurele
și decât mierea. R.
LECTURA A VII-A
Vă voi stropi cu apă curată și vă voi da o inimă nouă.
Citire din cartea profetului Ezechiel 36,16-17a.18-28
16 Domnul mi-a zis: 17a "Fiul omului, când fiii lui Israel locuiau în țara lor au pângărit-o cu purtarea lor și cu faptele lor". 18 Am făcut să cadă asupra lor mânia mea pentru sângele pe care l-au vărsat în țară și pentru idolii cu care s-au pângărit. 19 I-am risipit printre popoarele păgâne și au fost împrăștiați prin țări străine. I-am judecat după purtările lor și după faptele lor. 20 La popoarele la care s-au dus au necinstit numele meu cel sfânt, încât se zicea despre ei: "Acesta este poporul lui Dumnezeu, care a trebuit să-și părăsească țara". 21 Dar am luat în considerație numele meu cel sfânt, pe care fiii lui Israel l-au necinstit printre popoarele la care s-au dus. 22 De aceea spune casei lui Israel: "Așa vorbește Domnul Dumnezeu: aceasta nu pentru voi o fac, casa lui Israel, ci pentru numele cel sfânt pe care l-ați necinstit voi printre popoarele la care ați mers. 23 Voi face să apară sfințenia numelui meu cel mare pe care la-ți necinstit printre popoare, pe care voi l-ați profanat în mijlocul lor. Vor afla popoarele că eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când îmi voi arăta sfințenia înaintea lor. 24 Vă voi scoate dintre popoare, vă voi aduna din toate țările și vă voi aduce înapoi în pământul vostru. 25 Vă voi stropi cu apă curată și vă voi curăți. Vă voi curăți de toate întinările și de toată idolatria voastră. 26 Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. 27 Voi pune în voi duhul meu și atunci veți urma legile mele, veți păzi poruncile mele și le veți pune în practică. 28 Veți locui în țara pe care am dat-o părinților voștri. Veți fi poporul meu și eu voi fi Dumnezeul vostru.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 41,3.5bcd;42,3.4 (R.: 41,2)
R.: Sufletul meu te dorește pe tine, Dumnezeule.
3 Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu;
când îmi va fi dat să văd fața lui Dumnezeu? R.
5bcd Îmi crește inima când îmi aduc aminte,
cum mă îmbulzeam prin mulțime, până la casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie și de laudă
ale unei mulțimi în sărbătoare. R.
42,3 Trimite-mi lumina și adevărul tău,
ele să mă călăuzească,
să mă ducă la muntele tău cel sfânt
și în lăcașurile tale. R.
4 Voi merge la altarul lui Dumnezeu,
la Dumnezeu care este bucuria și veselia mea;
voi proclama în imnurile mele,
că tu ești Dumnezeu, Dumnezeul meu! R.
sau, când se celebrează botezul:
PSALMUL RESPONSORIAL Is 12,2-3.4bcd. 5-6 (R.: 3)
R.: Cântați cu bucurie și veselie căci mare și sfânt este Domnul.
2 Iată, Dumnezeu este mântuitorul meu:
voi fi plin de încredere și nu mă voi teme de nimic,
căci Domnul este tăria și lauda mea,
în el am aflat mântuirea.
3 Cu bucurie veți scoate apă din izvoarele mântuirii. R.
4bcd Și veți spune atunci:
"Lăudați pe Domnul și chemați numele lui,
vestiți printre neamuri lucrările sale. R.
5 Cântați Domnului, căci a făcut lucruri minunate;
să știe aceasta tot pământul.
6 Strigați cu bucurie și veselie, locuitori ai Sionului,
căci Dumnezeu este în mijlocul vostru. R.
sau
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 50,12-13.14-15.18-19 (R.: 12a)
R.: Zidește în mine, Dumnezeule, o inimă curată.
12 Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule,
și un duh drept înnoiește înăuntrul meu.
13 Nu mă alunga din fața ta
și Duhul tău sfânt nu-l lua de la mine. R.
14 Dă-mi iarăși bucuria mântuirii tale
și întărește-mă cu duh binevoitor.
15 Atunci voi învăța pe cei păcătoși căile tale
și cei rătăciți se vor întoarce la tine. R.
18 Dacă ai fi voit jertfe, ți-aș fi adus,
dar arderile de tot nu-ți sunt plăcute.
19 Jertfa mea, Dumnezeule, este duhul smerit,
inima căită și smerită, Dumnezeule, n-o disprețui. R.
EPISTOLA
Cristos înviat din morți nu mai moare.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 6,3-11
Fraților, 3 nu știți voi oare că toți cei care am fost botezați în Cristos Isus, întru moartea lui am fost botezați? 4 Prin botez am fost înmormântați împreună cu el întru moarte, pentru ca să trăim o viață nouă asemenea lui Cristos, care a înviat din morți prin atotputernicia Tatălui; 5 căci dacă am fost uniți cu el printr-o moarte asemănătoare cu a lui, atunci vom fi uniți cu el și printr-o înviere asemănătoare cu a lui. 6 Căci noi o știm: omul cel vechi din noi a fost răstignit împreună cu Cristos, pentru ca acest trup păcătos să fie redus la neputință și să nu mai fim sclavii păcatului. 7 Căci cel care a murit, este eliberat de păcat. 8 Dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom trăi de asemenea împreună cu el, 9 căci noi o știm bine: Cristos înviat din morți nu mai moare. Moartea nu mai are nici o putere asupra lui. 10 El a murit; a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar acum trăiește, trăiește pentru Dumnezeu. 11 Așa și voi, socotiți-vă că sunteți morți pentru păcat, dar că trăiți pentru Dumnezeu, în Isus Cristos Domnul nostru.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 117,1-2.16ab-17.22-23
R.: Aleluia, aleluia, aleluia.
1 Lăudați pe Domnul pentru că este bun,
veșnică este îndurarea lui!
2 Să spună Israel că este bun,
veșnică este îndurarea lui! R.
16ab Dreapta Domnului și-a arătat puterea,
dreapta Domnului m-a înălțat.
17 Nu voi muri, ci voi trăi
și voi vesti faptele Domnului. R.
22 Piatra pe care au aruncat-o zidarii
a ajuns în capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru
și este minunat în ochii noștri. R.
EVANGHELIA
Isus Nazarineanul cel răstignit a înviat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 16,1-8
1 După ce a trecut sâmbăta, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob și Salomea au cumpărat mirodenii ca să îmbălsămeze trupul lui Isus. 2 Dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, ajung la mormânt. 3 Își ziceau între ele: "Cine ne va prăvăli piatra de la intrarea în mormânt?" 4 Dar când s-au uitat, au văzut că fusese răsturnată piatra care era foarte mare. 5 Când au intrat în mormânt, au văzut un tânăr așezat în partea dreaptă, îmbrăcat în alb, și s-au înspăimântat. 6 Îngerul le-a spus: "Nu vă temeți! Îl căutați pe Isus Nazarineanul cel răstignit? A înviat. Nu este aici. Iată locul unde îl puseseră. 7 Mergeți, așadar, și spuneți ucenicilor lui și lui Petru; el merge în Galileea, înaintea voastră; acolo îl veți vedea, după cum v-a spus". 8 Ele au ieșit și au fugit de la mormânt, tremurând de spaimă. Și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.
Cuvântul Domnului