Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Vineri, 20 aprilie 2012 

Vineri din saptamâna a 2-a a Pastelui
Sf. Teotim, ep. de Tomis *

LECTURA I
Au plecat bucurându-se că s-au învrednicit să sufere ocară pentru numele lui Isus.

Citire din Faptele Apostolilor 5,34-42
În zilele acelea, 34 s-a ridicat un membru al Sinedriului, pe nume Gamaliel, învățător al Legii, cinstit de tot poporul. 35 El a poruncit ca apostolii, pentru moment, să fie scoși afară; apoi a zis: "Bărbați israeliți, luați seama bine ce aveți de gând să faceți cu acești oameni. 36 Căci nu de mult s-a ridicat Teudas, spunând că el este cineva, căruia i s-au alăturat un număr de bărbați ca la patru sute. 37 El a fost ucis și toți câți l-au ascultat au fost împrăștiați și nimiciți. După aceasta s-a ridicat Iuda Galileanul, pe vremea recensământului, și a atras popor mult după el; și a pierit și el și toți câți au ascultat de el au fost împrăștiați. 38 În cazul de față vă spun vouă: Nu vă mai ocupați de oamenii aceștia și lăsați-i în pace. Dacă acest plan sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; 39 iar dacă este de la Dumnezeu, nu veți putea să-i nimiciți; nu vă expuneți, așadar, să vă treziți că luptați împotriva lui Dumnezeu". 40 Și ei l-au ascultat. Totuși i-au chemat pe apostoli și, după ce i-au bătut cu nuiele, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Isus; 41 apoi le-au dat drumul, iar ei au plecat din fața Sinedriului, bucurându-se că au fost învredniciți să sufere ocară pentru numele lui Isus. 42 Și în fiecare zi, în templu și prin case, nu încetau să învețe și să binevestească pe Cristos Isus.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 26,1.4.13-14 (R.: cf. 4ab)
R.: Un lucru cer de la Domnul: să locuiesc în casa lui.
sau
Aleluia.
1 Domnul este lumina și mântuirea mea,
de cine mă voi teme?
Domnul este sprijinitorul vieții mele,
în fața cui voi tremura? R.

4 Un lucru cer de la Domnul și-l doresc fierbinte:
să locuiesc în casa Domnului, până la sfârșitul vieții mele,
ca să mă bucur de frumusețea Domnului
și să privesc la templul lui. R.

13 Sunt sigur că voi vedea bunătatea Domnului
în împărăția celor vii.
14 Așteaptă-l pe Domnul, fii tare;
ai curaj, și nădăjduiește în Domnul. R.

ALELUIA Mt 4,4b
(Aleluia) Nu numai cu pâine trăiește omul,
ci și cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu. (Aleluia)

EVANGHELIA
A împărțit celor ce ședeau cât a voit fiecare.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,1-15
În acel timp, 1 Isus a trecut dincolo de lacul Tiberiadei, numit și Marea Galileii. 2 O mare mulțime mergea după el, pentru că văzuse minunile pe care le făcea cu cei bolnavi. 3 Isus s-a suit pe munte și acolo s-a așezat împreună cu ucenicii săi. 4 Paștele, marea sărbătoare a iudeilor, era aproape. 5 Deci ridicându-și Isus ochii și văzând că vine către el mulțime mare, a zis către Filip: "De unde vom cumpăra pâine, ca să mănânce aceștia?" 6 El spunea aceasta numai ca să-l încerce, căci el știa ce avea să facă. 7 Filip i-a răspuns: "Pâine de două sute de dinari n-ar ajunge ca să ia fiecare câte puțin". 8 Andrei, fratele lui Simon Petru, unul dintre ucenici, i-a zis: 9 "Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atâta lume?" 10 Isus a zis: "Spuneți oamenilor să se așeze. Era iarbă multă în acel loc. S-au așezat deci un număr în care numai bărbații erau cam la cinci mii. 11 Atunci Isus a luat pâinile și, după ce a mulțumit, le-a împărțit celor ce ședeau jos; de asemenea și din pești cât a voit fiecare. 12 După ce s-au săturat, a zis ucenicilor săi: 13 "Adunați firimiturile ce au rămas, ca nimic să nu se piardă". Au adunat și au umplut douăsprezece coșuri cu firimiturile rămase de la cei care au mâncat din cele cinci pâini de orz. 14 Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o Isus, ziceau: "Acesta este într-adevăr profetul care trebuie să vină în lume". 15 Cunoscând Isus că au de gând să vină să-l ia cu sila și să-l facă rege, s-a retras din nou pe munte, el singur.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat