Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Joi, 19 aprilie 2012 

Joi din saptamâna a 2-a a Pastelui
Sf. Emma, vaduva

LECTURA I
Noi suntem martori ai acestor lucruri ca și Duhul Sfânt.

Citire din Faptele Apostolilor 5,27-33
În zilele acelea, 27 comandantul gărzii templului i-a adus pe apostoli în fața Sinedriului. Arhiereul i-a întrebat: 28 "V-am poruncit cu asprime să nu mai învățați în numele acesta. Și iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră. Voiți să aduceți asupra noastră sângele acestui om?" 29 Petru și apostolii, drept răspuns, i-au zis: "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. 30 Dumnezeul părinților noștri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-ați ucis, atârnându-l pe lemn. 31 Pe acesta Dumnezeu, cu dreapta sa, l-a înălțat stăpânitor și mântuitor, ca să dea lui Israel o căință și iertarea păcatelor. 32 Noi suntem martori ai acestor lucruri ca și Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu l-a dat celor ce-l ascultă". 33 Iar ei, auzind acestea, fremătau de ură și s-au sfătuit să-i omoare.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,2 și 9.17-18.19-20 (R.: 7a)
R.: Când strigă un sărman, Domnul aude.
sau
Aleluia.
2 Voi lăuda pe Domnul întotdeauna,
lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele.
9 Gustați și vedeți cât de bun este Domnul:
ferice de omul care se încrede în Domnul. R.

17 Domnul își întoarce fața împotriva celor răi,
pentru a șterge amintirea lor de pe pământ.
18 Când cei drepți strigă, Domnul îi aude
și-i scapă din orice strâmtorare. R.

19 Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită
și îi mântuiește pe cei cu sufletul mâhnit.
20 Multe încercări se abat peste cel drept,
dar Domnul îl eliberează din toate. R.

ALELUIA In 20,29
(Aleluia) Pentru că m-ai văzut, Toma, ai crezut, spune Domnul;
fericiți sunt cei care cred fără să fi văzut. (Aleluia)

EVANGHELIA
Tatăl iubește pe Fiul și toate le-a dat în mâna lui.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 3,31-36
În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: 31 "Cel care vine de sus este deasupra tuturor; cel care este de pe pământ este pământesc și vorbește ca de pe pământ. Cel care vine din cer este deasupra tuturor. 32 El dă mărturie despre ceea ce a văzut și a auzit, dar nimeni nu primește mărturia lui. 33 Cine însă primește mărturia lui adeverește prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. 34 De fapt, cel pe care Dumnezeu l-a trimis spune cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-i dă Duhul cu măsură. 35 Tatăl îl iubește pe Fiul și toate le-a dat în mâna lui. 36 Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine nu vrea să creadă într-însul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne asupra lui".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat